ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


Antonie Popescu este, alături de Diana Hatneanu, avocatul care s-a luptat pentru redeschiderea anchetei privind evenimentele din iunie 1990 – Dosarul Mineriadei.

Cei doi avocaţi au obținut anul trecut un verdict favorabil la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. 
Astăzi, după ce Ion Iliescu, Miron Cozma, Cico Dumitrescu şi Cazimir Ionescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei, avocatul Antonie Popescu râmâne circumspect în legătură cu finalitatea demersurilor juridice ale procurorilor.

„Trebuie să vă spun că, date fiind experienţele anterioare cu conducătorii instiţutiilor judiciare implicate în aceste cercetari și conduita acestora, sunt foarte rezervat, chiar dacă am fost mereu un optimist în legătură cu aflarea adevarului, sprijinind demersurile Asociaţiei 21 Decembrie 1989 București.

Era normal ca aceste crime să fie considerate imprescriptibile, din moment ce au avut o asemenea dimensiune și intensitate, în acele împrejurări insurecţionale (un război civil în desfășurare, implicând forţe militare și paramilitare organizate, stipendiate și coordonate de către agenţii Statului, de ministere și instituţii publice, mari companii comerciale ale statului, implicând mijloace de transport și comunicaţii, deplasări importante de mase de oameni (mineri, muncitori din majoritatea bazinelor carbonifere, chemaţi și de FSN) inclusiv înarmaţi (arme albe sau de foc, letale), conducatori politici și militari cu tristă notorietate infracţională în epocă) și au fost însoţite de alte fapte, care erau tratamente neomenoase și tortură, în conţinutul cărora s-au petrecut numeroase vătămări, inclusiv violuri. Este binecunoscut ce tratamente inumane au primit cei arestaţi și ţinuţi în încartiruirea de la Măgurele - Infernul Magurele a fost descris de presă și de cei torturaţi acolo.

Am văzut recent că opinia publică românească a reacţionat puternic în cazurile de viol de la Vaslui, astfel că mulţi dintre cei sceptici sau negaţioniști au fost deranjaţi de reacţia civică adecvată, care arată că simţul justiţiei în rândul cetăţenilor nu s-a atrofiat, în ciuda capturării instituţiilor statului de către reţeaua de crimă organizată și corupţie, care s-a ţesut tocmai la adăpostul crimelor din perioada infracţională Decembrie 1989 - Iunie 1990, având aceiași actori și regizori!

Sunt rezervat pentru că Parchetul, în mandatul procurorului militar Dan Voinea, i-a mai pus cândva (în anul 1997) pe făptuitori sub acuzaţia de tratamente neomenoase - crime împotriva umanităţii, care sunt infracţiuni imprescriptibile, însă la 17 iunie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat o rezoluţie de scoatere de sub urmărirea penală care avea ca obiect, în principal, acuzaţii de tratamente neomenoase întemeiate pe 856 de plângeri ale unor persoane vătămate de actele violente săvârşite în perioada 13-15 iunie 1990, așa cum reţine și hotărârea CEDO din cauza Asociatia 21 Decembrie, Maries, Mocanu, Stoica și alţii c. România:

«137. În perioada 26 noiembrie 1997 – 12 iunie 2006, a fost iniţiată urmărirea penală împotriva a 37 de persoane – 28 de civili şi nouă militari – în principal pentru acte de subminarea a puterii de stat, săvârşite în contextul evenimentelor din iunie 1990. Fostul preşedinte român se număra printre persoanele urmărite penal. Acesta a fost inculpat la 9 iunie 2005, fiind acuzat de participare la genocid șart.357 lit.a), b) şi c) C.pen.ţ, de propagandă pentru război (art.356 C.pen.), de tratamente neomenoase (art.358 C.pen.), de subminarea puterii de stat (art.162 C.pen.) şi de acte de diversiune (art.163 C.pen.).

Marea majoritate a celor 28 de civili inculpaţi erau directori ai unor exploataţii miniere, şefi de sindicate din minerit şi înalţi funcţionari în cadrul Ministerului Minelor.

138. La 16 septembrie 1998, acestui aspect al cercetării i s-a repartizat dosarul nr.75/P/1998.
139. La 19 decembrie 2007, Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus disjungerea cauzei care făcea obiectul dosarului nr.75/P/1998 în două părţi, una referitoare la acuzaţiile îndreptate împotriva celor 28 de civili – dintre care fostul Preşedinte al României şi fostul şef al SRI – cealaltă referitoare la acuzaţiile aduse împotriva celor nouă militari. Cercetarea privind cei 28 de civili trebuia să fie continuată în faţa secţiei civile competente a aceluiaşi parchet.

140. Prin rezoluţia din 27 februarie 2008, Procurorul-şef al Secţiei Parchetelor Militare a infirmat rezoluţia din 19 decembrie 2007, considerând că, datorită legăturii dintre faptele cercetate, era de competenţa uneia din secţiile civile ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe cu privire la ansamblul cauzei şi cu privire la toţi acuzaţii, atât civili, cât şi militari.

141. La 29 aprilie 2008, în conformitate cu această rezoluţie, Secţia Parchetelor Militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie s-a declarat lipsită de competenţă şi pentru a se pronunţa cu privire la acuzaţiile penale îndreptate împotriva celor nouă ofiţeri militari – printre care se numărau mai mulţi generali, fostul şef al poliţiei şi fostul ministru de Interne – şi şi-a declinat competenţa în favoarea uneia din secţiile de drept comun. 
142. În rezoluţia din 29 aprilie 2008 a fost întocmită o listă cu peste o mie de persoane care au fost reţinute şi supuse la rele tratamente în special la sediul Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri din Băneasa şi al unităţii militare din Măgurele. Domnul Marin Stoica era inclus în această listă a victimelor. Rezoluţia în cauză conţinea, de asemenea, lista persoanelor juridice care au suferit prejudicii în timpul represiunii din perioada 13-15 iunie 1990, printre care se număra şi asociaţia reclamantă.

143. Această rezoluţie menţiona, de asemenea, „identificarea celor aproximativ 100 de persoane decedate în cursul evenimentelor din perioada 13-15 iunie 1990”.
144. Aceasta conţinea, de asemenea, lista cu întreprinderile publice care puseseră la dispoziţia autorităţilor muncitori pentru intervenţia de la Bucureşti. Această listă conţinea în special 20 de exploataţii miniere de pe întreg teritoriul ţării şi uzine din 11 oraşe Călăraşi, Alexandria, Alba-Iulia, Craiova, Constanţa, Deva, Giurgiu, Galaţi, Braşov, Slatina şi Buzău), precum şi trei uzine din Bucureşti.

145. În urma acestei rezoluţii, la 5 mai 2008, procurorii militari au trimis secţiei competente a parchetului cele 209 volume – care aveau 50 000 în total – din dosarul nr. 75/P/1998.
146. La 26 mai 2008, secţia din cadrul Parchetul Militar de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care primise dosarul în întregime, şi anume Secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a declarat necompetentă şi şi-a declinat competenţa în favoarea altei secţii a aceluiaşi parchet, şi anume Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – DIICOT.

147. Prin rezoluţia din 10 martie 2009, direcţia competentă din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – a pronunţat o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale în favoarea fostului şef al SRI, pe motiv de prescripţie, în ceea ce priveşte acuzaţia de subminare a puterii de stat, şi o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale în ceea ce priveşte majoritatea celor 27 de civili urmăriţi penal – directori de exploataţii miniere, şefi de sindicate din minerit, înalţi funcţionari din cadrul Ministerului Minelor şi din administraţia locală – în absenţa elementelor constitutive ale acestei infracţiuni.

148. Pentru a se pronunţa astfel, parchetul a considerat că, în calităţile lor respective de şef de stat, de ministru de Interne, de ministru adjunct sau de şef al poliţiei, unii din inculpaţi erau depozitari ai puterii publice şi că ar fi fost ilogic să se creadă că ar fi putut săvârşi fapte de natură să le slăbească puterea.
 
În ceea ce îi priveşte pe mineri şi pe ceilalţi muncitori care au venit în Bucureşti la 14 iunie 1990, parchetul a considerat că aceştia „se transformaseră în forţe de ordine” şi că erau convinşi că actele lor serveau puterea de stat. În plus, acesta a subliniat că intervenţia minerilor se dovedise inutilă, deoarece acţiunea desfăşurată de paraşutişti la sediul televiziunii a permis restabilirea ordinii în capitală în jurul orei 1 în ziua de 14 iunie 1990.

149. De asemenea, parchetul a încetat urmărirea penală împotriva a trei inculpaţi care decedaseră între timp.
150. În cele din urmă, DIICOT s-a declarat lipsită de competenţă pentru a se pronunţa cu privire la restul cauzei – adică fapte calificate drept tratamente neomenoase, acte de diversiune, propagandă pentru război şi genocid, în sensul art. 357 lit. (a)-(c) C. pen. – şi şi-a declinat competenţa în favoarea Secţiei de urmărire penală şi criminalistică. Aceste fapte priveau doar nouă din persoanele puse sub acuzare în perioada 2000-2006, printre care se numără şi fostul preşedinte.

151. La 17 iunie 2009, a fost pronunţată o rezoluţie de scoatere de sub urmărire penală în ceea ce priveşte acuzaţiile în cauză, al cărei conţinut este prezentat în continuare.
6. Rezoluţia de scoatere de sub urmărire penală din 17 iunie 2009
152. La 17 iunie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat o rezoluţie de scoatere de sub urmărirea penală care avea ca obiect în principal acuzaţii de tratamente neomenoase întemeiate pe 856 de plângeri ale unor persoane vătămate de actele violente săvârşite în perioada 13-15 iunie 1990.
153. Rezoluţia în cauză preciza că fostul şef al statului nu fusese audiat în calitate de învinuit în cursul cercetării.

154. Aceasta descria ansamblul actelor de violenţă – considerate ca fiind de o cruzime extremă – la care au fost supuse mai multe sute de persoane.
155. Se menţiona faptul că cercetările efectuate timp de aproximativ nouăsprezece ani de parchetele civile şi, ulterior, de parchetele militare nu au permis stabilirea identităţii agresorilor şi gradul de implicare a forţelor de ordine. Fragmentul relevant din această rezoluţie se citeşte astfel:

„În urma cercetărilor efectuate pe parcursul celor aproape 19 ani, de parchetele civile şi ulterior, de cele militare, cercetări care se regăsesc în cuprinsul dosarului (…), nu s-a putut stabili identitatea minerilor agresori, gradul de implicare în acţiunile acestora al forţelor de ordine şi al membrilor sau simpatizanţilor F.S.N., rolul şi gradul de participaţie în acţiunile îndreptate în perioada 14-15 iunie 1990 împotriva locuitorilor Capitalei.”»

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews