Bogdan Olteanu, trimis în judecată

Procurorii DNA l-au trimis în judecată, în stare de arest la domiciliu, pe Bogdan Olteanu, la data faptei președinte al Camerei Deputaților, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză. Totodată, procurorii solicită înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar.
DNA precizează, într-un comunicat transmis marți, că în perioada iulie — noiembrie 2008, Olteanu a solicitat și primit de la un om de afaceri suma de 1.000.000 de euro și sprijin electoral, constând în servicii de marketing și consultanță, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă prim-ministrul de la acea dată, astfel încât o anumită persoană să fie numită pe postul de guvernator al Deltei Dunării.
„Banii au fost remiși de către omul de afaceri, printr-un intermediar, la sediul unui partid politic. Ulterior, ca urmare a diligențelor depuse de inculpatul Olteanu, persoana respectivă a fost numită la 18 septembrie 2008 în funcția de guvernator al Deltei Dunării. Astfel, la 31 iulie 2008, a avut loc o întâlnire între Bogdan Olteanu și omul de afaceri într-o localitate situată în Delta Dunării, prilej cu care inculpatul i-a cerut omului de afaceri suma de 1 milion de euro în schimbul influenței pe care urma să o exercite asupra prim-ministrului în vederea numirii unei persoane agreate de omul de afaceri pe postul de guvernator al Deltei Dunării; în același sens, inculpatul a acceptat și promisiunea omului de afaceri de a-i oferi sprijin electoral constând în prestarea servicii electorale în campanie", susțin procurorii.
Ulterior, activitatea infracțională a continuat cu remiterea, conform DNA, către Bogdan Olteanu, a sumei de un milion de euro, prin intermediar, într-o zi din intervalul 31 octombrie — 7 noiembrie 2008, la sediul unui partid politic.
Anchetatorii au reținut că, în perioada august — noiembrie 2008, s-au prestat efectiv și serviciile electorale promise (analize politice, sondaje, analize media, rapoarte de analiză, profilul candidatului, monitorizări media, documentare statistice referitoare la profilul alegătorilor din colegiul în care candida inculpatul, simulări referitoare la rezultatul votului și la alocarea mandatelor de parlamentar).
„Având în vedere necesitatea de a evita ascunderea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor deținute de inculpat pentru a servi la confiscarea prin echivalent a sumei de un milion de euro, precum și dispozițiile art. 20 din Legea 78/2000, care prevăd că în situația infracțiunilor de corupție luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului pe bunurile mobile și imobile aflate în proprietatea inculpatului", precizează DNA.
Sursa citată menționează că s-a dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor față de alte fapte și alte persoane.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

Fabuloasa Motivare a Judecătorului Alexandru Vasile de la Ploiești prin care a fost ANULATĂ Lovitura de Stat a CCR. ”Se complică rău lucrurile...” - AVEM DOCUMENTUL
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Justiție Armată Servicii
Persoane: Bogdan Olteanu
Locații: București
Subiecte: Anchete DNA
Organizații: DNA Înalta Curte de Casație și Justiție
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)