ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Ministerul Justiței a publicat ieri pe site proiectul Ordonanței de Urgență a Guvernului pentru grațierea unor pedepse, dar și Nota de fundamentare a acesteia. Adică, argumentele pentru care măsura grațierii nu e doar necesară, ci și urgentă. 

Expunerea acestor argumente este extrem de importantă, atâta vreme cât proiectul de ordonanță este supus, în acest moment, dezbaterii publice. Ce dovezi aduce Ministerul Justiției în sprijinul grațierii? Simplu: niște fraze luate cu copy/paste din documente mai vechi. 

În introducerea Notei de fundamentare publicată de Ministerul Justiției ieri, 18 ianuarie 2017, ni se spune că, „în prezent, pentru România, starea penitenciarelor și a condițiilor locurilor de încarcerare (inclusiv pentru măsurile preventive privative de libertate), (sic!) reprezintă o sursă constantă de critici interne și internaționale, dar și de sancțiuni pecuniare.”

În iulie 2016, un grup de ONG-uri depunea la Ministerul Justiției un proiect de lege pentru amnistierea unor infracțiuni și gratierea colectiva a unor pedepse. Proiectul a fost prezentat pe site-ul luju.ro. Expunerea de motive a inițiativei legislative avea același intro ca și nota de fundamentare de acum.


Mai departe, Nota de fundamentare a OUG face trimitere la niște date oficiale. Sunt binevenite datele oficiale, numai că am intrat în anul 2017, iar datele sunt din... martie 2015. Mai exact, dintr-un alt articol apărut pe luju.ro.

 
Argumentația este reluată și în expunerea de motive a proiectului ONG-urilor pentru amnistierea unor infracțiuni și grațierea colectivă a unor pedepse. Document din care se inspiră copios actuala Notă de fundamentare. 


Mai departe, Nota de fundamentare face referire la hotărârea semi-pilot a CEDO în cauza Iacov Stanciu, preluând pasagere referitoare la încălcarea art. 3 din Covenția Drepurilor Omului (interzicerea torturii).

La 27 aprilie 2016, Guvernul României a adoptat Memorandumul pentru aprobarea calendarului de măsuri necesare îmbunătățirii condițiilor de detenție și a sistemului de probațiune. Nota de fundamentare vorbește despre acest document, exact la fel cum se face și în expunerea de motive a proiectului ONG-urilor din iulie 2016.


În Nota de fundamentare se spune apoi că „bugetul Ministerului Justiției pentru Administrația Națională a Penitenciarelor pentru anul 2015 a fost de aprox. 266 milioane Euro, din care aprox. 188 milioane Euro au reprezentat cheltuielile de personal.” De fapt, 1.197.699 mii lei (cca 266 milioane Euro) reprezintă bugetul ANP pe 2016. Apoi, ni se vorbește despre cheltuielile  costisitoare, dar și despre recomandările formulate de The European Committee for the Prevention of Torture and Inhuman or Degrading Treatment or Punishment, folosindu-se aceeași metodă copy/paste.


Spre finalul Notei de fundamentare ni se precizează „că prezenta ordonață de urgență nu se aplică persoanelor care săvârșesc infracțiuni cu violență, împotriva siguranței naționale, infracțiuni de corupție, împotriva persoanei, etc., în stare de recidivă”. Exact așa eram liniștiți și în expunerea de motive din iulie 2016. 


Încheierea Notei de fundamentare publicată ieri de Ministerul Justiției este dramatică. Dacă în cuprinsul documentului mai lipsesc litere și există virgule între subiect și predicat sau înainte de conjuncția și într-o enumerare, la finalul documentului se invocă articole de lege, fără a se face vreo trimitere la vreo lege și se aruncă în luptă fix argumentul în baza căruia chiar nu poate fi dată vreo grațiere prin Ordonanță de Urgență.


„În același timp urmează să se rețină că promovarea prin ordonanță de urgență poate fi făcută avându-se în vedere prevederile art. 20 alin. 1 (n.r. – din Constituția României) care prevăd că «dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte». 

Art. 53 din Constituția României, care prevedere restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, stabilește ca aceasta se poate dispune numai dacă este proporțională cu situația care a determinat-o (n.r. – de fapt, alin.1 prevede, explicit că „exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor” ).

Potrivit art. 115 alin. 6 (n.r. – tot din Constituția României), ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în domeniile care «afectează drepturile, libertățile» (n.r. – aici, inițiatorii s-au încuiat singuri. Constituția prevede că „ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale și nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.”).

„În aceste condiții”, susține Ministerul Justiției, „nu există niciun impediment constitutional sau legal de promovare atâta timp cât actul normativ este un act de clemență impus de anumite condiții obiective.” Dar, oricât de mărinimos ar fi Guvernul, Constituția României nu face nicio referire la modul în care acesta și-ar putea exercita clemența. 

Iar Ministerului Justiției ar putea dovedi clemență, de data asta față de cetățenii neprivați de libertate, dacă și-ar argumenta demersul juridic folosind date actualizate și raționamente proprii, fără a reșapa vechile proiecte ce urmăreau același scop.