Camera Deputaților a adoptat proiectul privind superimunitatea judecătorilor CCR

Judecătorii Curții Constituționale nu pot fi reținuți, arestați, percheziționați sau trimiși în judecată decât cu încuviințarea plenului Curții, la cererea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a decis, miercuri, Camera Deputaților.
Proiectul de lege a fost adoptat în plenul de miercuri al Camerei Deputaților cu 171 de voturi "pentru", 91 de voturi "împotrivă" și nouă abțineri, aceasta fiind prima cameră sesizată.
Reexaminarea legii 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a fost făcută în urma deciziei Curțiii Constituționale de a admite parțial sesizarea de neconstituționalitate a PNL și USR.
Astfel a fost modificat articolul 66 din Lege care prevede, la alineatul (1) că "Judecătorii Curții Constituționale nu pot fi reținuți, arestați, percheziționați sau trimiși în judecată penală decât cu încuviințarea plenului Curții Constituționale, la cererea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție", se arată în textul inițiativei adoptate.
Nu este însă singura modificare. Mai exact, o altă modificare adoptată de deputați ca urmare a deciziei CCR prevede că, în caz de infracțiune flagrantă, procurorul general și nu ministrul Justiției, cum era inițial, trebuie să informeze de îndată președintele Curții Constituționale de faptul că judecătorii Curții sunt reținuți și supuși percheziției.
Deputații au abrogat prevederea inițială conform căreia judecătorul care a fost numit pentru restul de mandat al unui alt judecător va putea fi numit, la reînnoirea Curții Constituționale, pentru un mandat complet de 9 ani.
Curtea Constituțională a decis în 20 martie, la sesizarea parlamentarilor PNL și USR, că unele dispoziții din legea de modificare a Legii nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale sunt neconstituționale.
Camera Deputaților este prima sesizată cu acest proiect, Senatul fiind for decizional.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

Fabuloasa Motivare a Judecătorului Alexandru Vasile de la Ploiești prin care a fost ANULATĂ Lovitura de Stat a CCR. ”Se complică rău lucrurile...” - AVEM DOCUMENTUL
Recomandările noastre
Secțiuni: Justiție Armată Servicii
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)