Câteva zeci de persoane au trimis o scrisoare prin care CER „tuturor șefilor de stat, primilor-miniștri, miniștri, parlamentarilor și societății civile din Europa să acționeze imediat în România” pentru oprirea intrării țării în rând cu Polonia și Ungaria
Peste 60 de persoane, unele reprezentând ONG-uri sau pur și simplu grupuri informale pe facebook, fără personalitate juridică, au trimis o depeșă către Parlamentul European, Comisia Europeană și Consiliul European, cerând acestor instituții, dar și altor „actori europeni” să intervină în România, pentru „salvarea democrației” pe care o „atacă guvernarea PSD-ALDE”.
„De 11 luni deja, sute de mii de români se luptă pentru apărarea democrației. Insă, în fața atacurilor din ce in ce mai concertate asupra valorilor europene și fundamentelor legale comune, mijloacele noastre nu mai sunt suficiente pentru a stăvili o majoritate parlamentară hotărâtă să submineze statul de drept. Avem nevoie de ajutorul vostru!", se arată în scrisoarea publicată pe siteul asociației Make a Point.
Semnatarii sunt îngrijorați că „România este târătă pe un drum similar celui pe care au luat-o de ceva vreme Ungaria și Polonia” și aceștia solicită „tuturor actorilor democratici din Europa, șefi de stat, prim-miniștri, miniștri, membri ai parlamentului, avocați, jurnaliști, societate civilă și cetățeni deopotrivă să întreprindă acțiuni imediate pentru a preveni ca România să cadă victimă acestui asalt asupra democrației și libertății”.
Printre semnatarii scrisorilor se numără celebrii Florin Bădiță, Cristian Dide (cel care s-a aruncat pe mașina PSD-istului de la Parlament, Mihail Bumbeș de la Miliția Spirituală, Tudor Brădățan de la Declic.ro sau regizorul Tudor Giurgiu. Interesant este că sunt persoane care reprezintă două „entități”: Gabriela Stanca semnează în numele „Rezistența în Valencia” dar și în numele „Asociației Culturale noul horizont din Valencia”:
Iată lista semnatarilor:
ADA SOLOMON (MEMBER OF THE BOARD OF THE EUROPEAN FILM ACADEMY)
ADRIAN IVANCIU, #REZIST CONSTANȚA
ADRIAN MORARU, INSTITUTUL PENTRU POLITICI PUBLICE
ADRIAN CRISTIAN IONESCU, ASOCIAȚIA SEGOIA
ALEXANDRA PALCONI, ASOCIAȚIA PRIN BANAT
ALEXANDRU SOLOMON, ASOCIAȚIA ONE WORLD ROMANIA
ALINA FLOROI, ASOCIAȚIA LABORAZON
ANA CRISTINA BURTEA (EXECUTIVE DIRECTOR FUNDAȚIA INIMA DE COPIL)
ANCA ARADEI PARASCHIV, CUZA VREA DREPTATE – IAȘI
ANCA-RALUCA MAJARU, ASOCIAȚIA ARCHE
ANDREEA IAGER TAKO, ASOCIAȚIA CASA PLAI
ANDREI COSULEANU, LET’S DO IT ROMANIA
ANGELICA ȘERBAN, GRUPUL CIVIC #INSIST
CĂLIN MICLĂUȘ, ASOCIAȚIA ARADUL CIVIC
CIPRIAN CIOCAN, VĂ VEDEM DIN SIBIU
CLAUDIU VLAS, MUREȘUL CIVIC
CĂTĂLIN LAZĂR, #REZIST MILANO
CĂTĂLIN TENIȚA, GEEKS FOR DEMOCRACY
CRISTIAN CLAPAN, ORADEA CIVICA
CRISTIAN EREMIA, #REZIST LIGURIA
CRISTIAN MIHAI DIDE, EVOLUȚIE ÎN INSTITUȚIE
COSMIN MANOLESCU, FUNDATIA GABRIELA TUDOR
COSMIN POJORANU, FUNKY CITIZENS
DRAGOS NEAMU, RETEAUA NATIONALA A MUZEELOR DIN ROMANIA
DUMITRU CLAUDIU, ASOCIAȚIA ALIANTA PENTRU COMBATEREA ABUZURILOR
EDMOND NICULUȘCĂ, ASOCIAȚIA ROMANA PENTRU CULTURA, EDUCATIE SI NORMALITATE
EDUARD GABIA, SOLITUDE PROJECT CULTURAL ASSOCIATION
FLORIN BADIȚA, CORUPȚIA UCIDE
FLORIN MOISA, CENTRUL DE RESURSE PENTRU COMUNITATILE ROMILOR
GABRIELA STANCA, REZISTENTA IN VALENCIA/ ASOCIAȚIA CULTURALA NOUL HORIZONT DIN VALENCIA
IOANA AVĂDANEI, CENTRUL PENTRU JURNALISM INDEPENDENT
ILINCA PĂUN CONSTANTINESCU, ASOCIAȚIA IDEI LA GRAM
ILYES LORAND, PROCIVIC BAIA MARE
IRINA DULGHERU, #REZIST LYON
IRMA BUTNARU, TULCEA#REZISTA
LAURENȚIU BRĂTAN, ASOCIAȚIA ESTE’N’EST
LAURENȚIU ȘTEFĂNESCU, INIȚIATIVA TIMIȘOARA
LAVINIA ANDREI, FUNDAȚIA TERRA MILENIUL III
LIGIA ROXANA MĂHĂLEAN, UMBRELA ANTICORUPȚIE CLUJ
LOREDANA IVANOV, GRUPUL CIVIC PROTESTATARI PRO DEMOCRAȚIE
LOREDANA PECA, UMBRELA ANTICORUPȚIE CLUJ
LUCIAN MIOC, TIMIȘOARA CIVICĂ
MARIA ELENA VANGHELATOU, ȘTAFETA STEAGULUI UE
MARIUS FLORIN POPESCU, ALBA IULIA CIVICA
MĂDĂLINA MARCU, ASOCIAȚIA PENTRU RELAȚII COMUNITARE
MĂDĂLINA ROȘCA, ASOCIAȚIA MAKE A POINT
MIHAELA CÎRJAN, ASOCIAȚIA MAATKA PHI
MIHAI BUMBEȘ, MILIȚIA SPIRITUALĂ
MIHAELA MIHAI, DIASPORA FRANȚA SOLIDARĂ CU ROMÂNIA/ REZISTAM ȘI LA PARIS
MIHNEA MIHAI, #REZIST ZÜRICH
MIHAI N. TUDORICA, #REZISTENȚA
OANA DIMOFTE, CORUPȚIA UCIDE
OCTAVIAN RUSU, CENTRUL PENTRU LEGISLAȚIE NONPROFIT
OVIDIU VOICU, CENTRE FOR PUBLIC INNOVATION
PAUL ARNE WAGNER, ASOCIAȚIA MAKE A POINT
POLLYANNA HANGAN, EVIDENT DEVA
TRAIAN PAPARETE, #ACTIVAG PITEȘTI
SANDA HRISTUDOR, ACȚIUNEA CIVICĂ GALAȚI
SMARANDA GĂBUDEANU, ASOCIAȚIA PENTRU TEATRU ȘI CARTE PETEC
SORINA STALLARD, REZIST BIRMINGHAM WMW
SUZANA DAN, ASOCIAȚIA EPHEMAIR
ȘERBAN STURZA, FUNDAȚIA PRO PATRIMONIO
ȘTEFANIA FERCHEDĂU, ASOCIAȚIA INSTITUTUL PREZENTULUI
ȘTEFAN GHENCIULESCU, ASOCIAȚIA ZEPPELIN
TUDOR BRĂDĂȚAN, DECLIC
TUDOR GIURGIU, ASOCIAȚIA PENTRU PROMOVAREA FILMULUI ROMÂNESC
VIOREL MICESCU, CENTRUL DE ASISTENȚĂ PENTRU ORGANIZAȚII NEGUVERNAMENTALE CENTRAS
VLAD UTA, ASOCIAȚIA PROFEST
YVONNE IRIMESCU, SOCIETATEA CULTURALĂ NEXT
Pe același subiect

Avocatul Gheorghe Piperea despre Nürnberg II: Lucrători medicali din Germania au formulat o acțiune în anularea autorizației provizorii de punere pe piață a vaccinurilor experimentale anti-Covid. „VOM FI ȘI NOI ACOLO!”

Nürnberg II, vaccinurile și România

Camelia Smicală a câștigat în instanță dreptul de a-și primi copiii acasă, deocamdată pentru 6 luni de zile. Mesaj emoționant al doctoriței: „Mulțumim presei din România și oamenilor care ne-au susținut. Fără voi am fi căzut...”

Clotilde Armand s-ar putea să cadă de la Primărie prin referendum și acțiune penală. Poliția a început azi renumărarea voturilor pentru Primăria Sectorului 1. Iată de ce a fost și este atacată Secția Specială

Dreptate pentru creștini? O analiză juridică

Avocatul Florentin Țuca se întoarce în timp și descrie apărarea colegului său Robert Roșu de abuzurile procurorilor ca pe o luptă a lui David cu uriașul Goliat
Recomandările noastre

EXCLUSIV ACTIVENEWS. Români în luptă cu legile distructive ale lui Biden. Povestea tinerei Selina Soule, atleta româncă din SUA care se bate în instanță cu TRANSGENDERII pentru a elibera pistele fetelor de ei. TRUMP a criticat aberația impusă de Biden

HOLD UP PLUS și ACEASTA NU ESTE O CONSPIRAȚIE - cele mai căutate, interzise și disputate filme documentare despre PLANDEMIE și MAREA RESETARE - traduse în ROMÂNĂ

Merkel a anunțat la Consiliul European că la vară iese pașaportul digital UE! ROMÂNIA pe o listă a Pașapoartelor de vaccinare. „O amenințare kafkiană la adresa libertății noastre și o vacă pentru industria birocrației. Comisioane, specialiști, servicii!”

Brâncuși batjocorit la infinit de Ministerul Culturii. Coloana lui Brâncuși doborâtă de Ziua lui pe două capre la Muzeul Țăranului Român într-o „expoziție” de 218.099,44 euro din cadrul programului RO-CULTURA: Mirrors of Brâncuși
Persoane: Florin Bădiță
Locații: București
Organizații: Comisia Europeana Consiliul European Parlamentul European
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (12)