Cazul „Ferma Băneasa”. Șefa ICCJ a cerut verificări privind repartizarea aleatorie a dosarului

Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), Corina Corbu, a anunțat printr-un comunicat că a dispus verificarea modului în care a fost făcută repartizarea aleatorie în cazul dosarului „Ferma Băneasa”.
Soluția în dosarul „Ferma Băneasa” a fost dată de un complet format din judecătorii Ionuț Matei, Florentina Dragomir și Alina Ioana Ilie.
Iată textul comunicatului:
„Având în vedere aspectele vehiculate în spațiul public, privind modalitatea de repartizare aleatorie a dosarului penal nr.345/64/2016, precum și, în general, referitor la respectarea dispozițiilor legale și regulamentare privind repartizarea aleatorie a cauzelor la nivelul instanței supreme, în scopul cercetării cu celeritate a tuturor chestiunilor astfel invocate, pentru asigurarea încrederii publicului în Înalta Curte de Casație și Justiție și pentru apărarea prestigiului acesteia, prin ordinele de serviciu emise la data de 21.12.2020, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a dispus verificări cu următorul obiect:
– În prima fază, derulată în perioada 28-30.12.2020, se va verifica respectarea dispozițiilor legale și regulamentare privind repartizarea aleatorie a dosarului penal nr.345/64/2016.
– În a doua fază, derulată în perioada 04-18 ianuarie 2020, se vor efectua verificări cu același obiect la nivelul tuturor secțiilor și formațiunilor de judecată ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Totodată, în ceea ce privește dosarele penale va fi verificată respectarea termenelor privind transmiterea/primirea dosarelor la/de la parchet pentru motivarea căilor de atac.
Verificările vor fi efectuate de către vicepreședinții Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu sprijinul logistic și tehnic al prim-magistratului asistent al instanței supreme și al compartimentului IT. Rezultatele ambelor verificări vor fi făcute publice.”
Verificările repartizării aleatorii vor fi făcute de vicepreședinții Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu sprijinul logistic și tehnic al prim-magistratului asistent al Instanței supreme și al Compartimentului IT.
Recenta sentință din acest dosar ridică foarte mari semne de întrebare cu privire la mai multe aspecte, printre care și cel al modului în care a fost repartizat către ceea ce presa numește „Completul negru”, iar una dintre condamnări, cea a avocatului Robert Roșu de la firma TZA, a declanșat ample proteste ale avocaților din toată țara, scrie EVZ.
Unele dintre acestea au luat forma unor postări pe rețelele de socializare, altele, fără precedent, s-au desfășurat la Palatul de Justiție din București și în fața Curții de Apel Cluj.
Avocații au arătat, în protestele lor, că a condamna un apărător pentru faptul că-și face meseria în favoare clientului său reprezintă un semnal extrem de grav de abuz.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

Fabuloasa Motivare a Judecătorului Alexandru Vasile de la Ploiești prin care a fost ANULATĂ Lovitura de Stat a CCR. ”Se complică rău lucrurile...” - AVEM DOCUMENTUL
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Justiție Armată Servicii
Subiecte: Dosarul Ferma Băneasa
Organizații: ICCJ
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)