Cererea DNA de redeschidere a dosarelor Ecaterinei Andronescu și ale lui Alexandru Athanasiu a fost admisă
Cererea DNA de reîncepere a urmăririi penale a foştilor miniştri ai Educaţiei Ecaterina Andronescu şi Alexandru Athanasiu a fost aprobată, vineri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).
Cei doi sunt cercetați într-un dosar în care sunt cercetate fapte similare celor din dosarul "Microsoft".
Cercetarea vizează modul de atribuire a unor contracte de către Ministerul Educaţiei.
Cererea DNA a fost înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în 22 iunie.
În dosarul "Microsoft", sunt vizaţi opt foşti miniştri: senatorii Şerban Mihăilescu şi Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu şi Adriana Ţicău, pe care DNA îi acuză de fapte de corupţie legate de aprobarea unor proiecte pentru licenţe Microsoft. Anchetatorii spun că persoanele implicate ar fi cerut 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane achitate de Executiv în cadrul contractului.
Donează pentru ActiveNews!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Războiul bate cu putere la porțile putrezite ale României...
Victor Roncea: SOROS și FRITZ vs PAHONȚU și SPP. Filiera Chineză dublează Filiera Germană. Mai există și A Treia Filieră în cazul șefului USR?
Mizele războiului lui Fritz cu SPP și SRI. Radu Tora: Candidatul manciurian a călcat pe grebla SRI
Călin Georgescu critică dur propunerea lui Nicușor Dan de a trimite ofițeri români în Comandamentul pentru Ucraina: INTERESUL ROMÂNIEI ESTE PACEA. Parlamentul României trebuie să se opună și să-l suspende pe locatarul de la Cotroceni!
CU OCHII PE UCRAINA: Un timing cel puțin interesant - New York Times lovește Kievul în pline negocieri: audituri secrete, fraudă și contracte de armament
Istoricul Marius Oprea: Recorder e folosit de servicii, dar nu de serviciile de la noi. Recorder este o creație a KGB, actualul FSB. Legăturile fondatorului Recorder cu Securitatea - VIDEO
Recomandările noastre
Războiul bate cu putere la porțile putrezite ale României...
Istoricul Marius Oprea: Recorder e folosit de servicii, dar nu de serviciile de la noi. Recorder este o creație a KGB, actualul FSB. Legăturile fondatorului Recorder cu Securitatea - VIDEO
Ce înseamnă ”suveranism de Temu”: să susții că ești ”suveranist” și să lauzi China în același timp - adică cel mai crunt sistem antiuman existent. Semnal de la Sf. Munte Athos: În Grecia se implementează scorul de credit de tip chinezesc
EVZ: Culisele atacului la șeful SPP. Mirel Curea și Victor Roncea dezvăluie miza reală - VIDEO ”HAI ROMÂNIA”. Punctul de vedere al lui Lucian Pahonțu
Secțiuni: Justiție Armată Servicii
Persoane: Ecaterina Andronescu
Locații: București
Subiecte: Dosarul Microsoft
Organizații: DNA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)