Cine l-a recuperat pe Bănescu prin Ciolacu la CNA - PSD, SIE sau SRI? Cu Bănescu, Toma, Rusu, Gubernat și Manciu, soția cenzorului-șef al Grupului pentru Comunicare Strategică din timpul plandemiei, CNA s-a umplut de vacciniști și progresiști
Plenul reunit al Parlamentului a numit, marți, șapte membri titulari ai Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) pentru câte un mandat de șase ani. Mandatele a șapte membri, din cei 11 din care este format CNA, expiră pe 19 decembrie. Membrii CNA sunt asimilați miniștrilor secretari de stat la fel ca cei ai CNCD.
Toți candidații audiați de Comisiile de cultură ale Parlamentului au întrunit, în plen, numărul necesar de voturi pentru numirea în funcțiile pentru care au fost propuși, informează Cotidianul, după ce presa a anunțat reșaparea-surpriză a lui Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei instalat pe poziție după crima de la Colectiv, de către Marcel Ciolacu, șeful Guvernului și pretendent la președinția României, totodată urmașul la șefia PSD al lui Ion Iliescu, inculpat și judecat pentru crimele din decembrie 1989 și din 13-15 iunie 1990.
Sinecuristul Vasile Bănescu se așază astfel în aceeași barcă cu cea mai recentă achiziție a PSD, o vicepreședintă LGBT-istă. Cel mai probabil, avorționistul Marcel Ciolacu a fost sfătuit că prin Victoria Stoiciu va câștiga voturi din zona useristă și prin Vasile Bănescu din cea penelistă, unde se zbat pe uscat tovarășii lui de drum. Evident, este înșelat pe măsura minții lui.
Pentru cei cărora li se pare ciudată reactivarea lui Vasile Bănescu de către Marcel Ciolacu, fără nici o jenă din partea primului, trebuie să caute răspunsul la întrebarea dacă recuperarea sinistrului personaj a fost hotărâtă de PSD, de SIE sau de SRI.
Rezultatele votului:
* Vasile Bănescu (287 de voturi „pentru” și 38 „împotrivă”) – membru titular (din partea Guvernului PSD, recte a lui Marcel Ciolacu);
* Daniela Bârsan (251 de voturi „pentru” și 74 „împotrivă”) – membru titular (din partea președintelui Klaus Iohannis), supleant – Cristiana-Narcisa Manciu (251 de voturi „pentru” și 74 „împotrivă”) - fostă supleantă CNA și consilieră a lui Iohannis, soția lui Andi Manciu, șeful psihopat al Grupului de Comunicare Strategică din Plandemie, care a închis site-uri și a impus dictatorial cenzura media.
* Lucian Dindirică, fost ziarist, director al Biblioteca județeană Theodor și Aristia Aman din Craiova și fondator al Muzeului Exilului Românesc, prof. dr. Universitatea din Craiova (256 de voturi „pentru” și 69 „împotrivă”) și Georgică Severin (253 de voturi „pentru” și 72 „împotrivă”) – membri titulari (propuși de grupul PSD din Senat), fără supleanți;
* Oana Simona Dincă (253 de voturi „pentru” și 72 „împotrivă”) – membru titular (propusă pentru un nou mandat de grupul PNL din Senat), fără supleant;
* Maria-Monica Gubernat (249 de voturi „pentru” și 76 „împotrivă”) – membru titular (propusă pentru un nou mandat de grupul PSD din Camera Deputaților), fără supleant;
* Boros Orsolya Eva (254 de voturi „pentru” și 71 „împotrivă”) – membru titular (propusă pentru un nou mandat de grupul UDMR din Camera Deputaților), Tasnadi Zsuzsa-Marta (253 de voturi „pentru” și 72 „împotrivă”) – membru supleant.
Practic, CNA s-a umplut de vacciniști și progresiști!
Din CNA mai fac parte Valentin Jucan, Mircea Toma, din partea USR și LGBT, Dorina Rusu, din partea PNL și Ionel Paler ale căror mandate expiră în 2027, amintește Pagina de Media, care redă și o declarație a lui George Simion, liderul AUR:
„Îmi pare rău dar nu am auzit cum este reprezentată opoziția în Consiliul Național al Audiovizualului. Nu este reprezentată și în felul acesta ne întrebăm și noi cum ar trebui să funcționeze democrația în România atâta timp cât actuala conducere a Consiliului Național al Audiovizualului a amendat în mod repetat posturi de televiziune pentru faptul că am fost în platoul respectivelor posturi, eu și realizatorul. Alți președinți de partid fac astfel de interviuri, eu aparent nu am avut voie să particip în astfel de emisiuni de televiziune. Nu funcționează sistemul democratic și algormitul parlamentar și ponderea parlamentară absolut deloc?”
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)