Coldea a dat cu subsemnatul la plutonierii din Voluntari
Fostul prim-adjunct SRI, Florian Coldea, a mers vineri la organele de poliție, pentru supraveghere, după ce DNA l-a plasat sub control judiciar în dosarul traficului de influență, informează ȘtiripeSurse. El a ajuns la o secție din Voluntari și a plecat cu un SUV Mazda de culoare închisă înmatriculat cu numărul B-45-NRM.
Cu o alură de Hunter Biden după o cură de dezintoxicare, ex-mahărul SRI nu a vrut să stea de vorbă cu jurnaliștii, spunând că o să-și expună punctul de vedere într-un comunicat de presă pe care l-a și emis ulterior, spre seară, în care se dă nevinovat. Întrebat dacă este adevărat că i-a cerut denunțătorului o sumă de bani, Coldea a spus: „Nu fac niciun fel de alte comentarii. Mulțumesc.”.
DNA a anunțat oficial vineri, într-un comunicat de presă, că i-a pus sub acuzare pentru trafic de influență pe Florian Coldea, fost prim-adjunct al directorului SRI, și pe generalul Dumitru Dumbravă, fost șef al Direcției Juridice în SRI, aceștia fiind plasați sub control judiciar pe cauțiune, cu interdicția de a părăsi teritoriul țării. Mai sunt puși sub acuzare avocatul Doru Trăilă și Dan Tocaci, un apropiat al celor trei.
VIDEO la ȘtiripeSurse.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
AVALANȘA! Au început AUDIERILE din Congresul SUA privind CENZURA și DICTATURA din UE și ROMÂNIA - VIDEO ÎN DIRECT
Documentele SRI care au stat la baza Loviturii de Stat sunt FALSE! ADEVĂRUL era sub ochii întregii lumi - BOMBA CARE AR PUTEA DISTRUGE DECIZIA ILEGALĂ A CCR DE ANULARE A ALEGERILOR
Călin Georgescu, mesaj exploziv în fața Tribunalului București: Nicușor Dan NU va fi primit niciodată la Casa Albă. Tot globul pământesc știe că s-au anulat alegerile în România - ACTUALIZARE: S-a decis fărădelegea!
Stéphane Luçon despre ONG-ul Cenzurii Funky Citizens, condusă de Elena Calistru, "partenera" consilierului lui Nicușor Dan, Radu Burnete – Motivul semnalării: ”Propagandă politică pentru Călin Georgescu”
Tribunalul București a decis: Poate începe judecata kafkiană a lui Călin Georgescu pentru ”propagandă legionară”. Judecătorii au respins cererea avocaților. Redăm ”vina” câștigătorului primului tur al alegerilor prezidențiale anulate: UN CITAT!
BTI: Zăpodeni, satul cu ”primă concubină”, pretendentă la șefia Parchetului General, adjunct al procurorului general al României și naș al pretendentei, procuror șef al DNA Iași
Recomandările noastre
Părintele Justin, interviu cu Victor Roncea: De nu ne vom păzi Ortodoxia, ne vom pierde și Neamul. Mă simt dator să apăr sufletele românilor. Ținta este libertatea - urmează dictatura și controlul absolut. Lepădăturile comuniste sunt în continuare sus
CUM SE DISTRUG TINERII - Interviu realizat de Părintele Theologos de la Sfântul Munte Athos cu Virgiliu Gheorghe Vlăescu. Slăbiciunile tinerilor: dependența de ecrane, stimuli, anhedonie - VIDEO
Părintele Justin Pârvu - 107 ani: ”Să urmăm viața și curajul mărturisirii Sfinților închisorilor. Tăcerea este mormântul pe care îl săpăm neamului nostru” (10 februarie)
Stéphane Luçon despre ONG-ul Cenzurii Funky Citizens, condusă de Elena Calistru, "partenera" consilierului lui Nicușor Dan, Radu Burnete – Motivul semnalării: ”Propagandă politică pentru Călin Georgescu”
Secțiuni: Eveniment Justiție Armată Servicii Prima pagină Știri
Persoane: Florian Coldea
Locații: Voluntari
Organizații: SRI
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)