Colonelul Orlando Șchiopu, înlăturat din ISU București după Colectiv, a câștigat în instanță dreptul de a fi repus în funcție și de a primi despăgubiri

Prim-adjunctul ISU București, Orlando Șchiopu, suspendat după tragedia din Colectiv și repus temporar în funcție după o decizie a judecătorilor, a câștigat, săptămâna aceasta, anularea ordinului prin care a fost îndepărtat și plata despăgubirilor, decizia nefiind definitivă.
Acesta a fost suspendat din sistem alături de alți doi șefi din ISU București la recomandarea premierului Dacian Cioloș, nemulțumit de cum s-a făcut intervenția în cazul tragediei de la clubul bucureștean Colectiv.
Orlando Șchiopu a contestat atunci în instanță decizia și intendând două procese în instanță, unul la Tribunalul București unde a cerut suspendarea ordinului și unul la Curtea de Apel București, unde a solicitat anularea deciziei și plata de despăgubiri, potrivit mediafax.ro.
În luna mai, Tribunalul București i-a dat câștig de cauză și astfel ordinul a fost suspendat, iar el repus temporar pe funcția de prim-adjunct, iar acum Curtea de Apel București a pronunțat decizia pe fond în procesul în care se solicită anularea deciziei. Judecătorii au admis solicitarea lui Orlando Schiopu și au decis repunerea pe funcție și plata de despăgubiri. Decizia nu este însă definitivă și poate fi atacată cu recurs de Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

Fabuloasa Motivare a Judecătorului Alexandru Vasile de la Ploiești prin care a fost ANULATĂ Lovitura de Stat a CCR. ”Se complică rău lucrurile...” - AVEM DOCUMENTUL

SRS: Marian Enache, capo di tutti capi
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Justiție Armată Servicii
Locații: București
Subiecte: Explozie club Colectiv Bucureşti
Organizații: ISU
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)