Curtea Constituțională susține, în motivarea deciziei din 3 octombrie legate de refuzul Codruței Kovesi de a merge la Comisia de anchetă a alegerilor din 2009, că acest refuz a încălcat autoritatea Parlamentului și principiul colaborării loiale între instituțiile statului.

„Curtea constată obligația doamnei Laura Codruța Kövesi de a se prezenta în fața Parlamentului României – Comisia specială de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial și de a furniza informațiile solicitate sau de a pune la dispoziție celelalte documente sau mijloace de probă deținute, utile activității comisiei”, se arată în motivarea deciziei la sesizarea președinților Camerelor privind existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Ministerul Public ca urmare a refuzului procurorului-șef al DNA de a se prezenta la audieri în comisie.

Judecătorii CCR au analizat corespondența dintre Kovesi și comisia de anchetă și au decis că răspunsurile procurorului-șef al DNA nu au concurat la stabilirea situației de fapt investigată de comisiei. ”Mai mult, această situație, coroborată cu imposibilitatea comisiei de a stabili adevărul, deși a întreprins mai multe demersuri în vederea audierii și altor persoane care ar fi putut avea cunoștință despre evenimentele cercetate, dar care au refuzat cooperarea motivat de faptul că au fost citate în calitate de martori într-un dosar de urmărire penală aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împrejurare care nu constituie un impediment legal pentru continuarea anchetei parlamentare, sunt de natură a crea un blocaj în activitatea comisiei speciale de anchetă”, au hotărât magistrații Curții.

Invocând jurisprudența Curții, în motivarea deciziei se arată că persoanele care activează în instituții ale statului care nu sunt subordonate Parlamentului sunt totuși obligate să dea curs invitației la audiere în virtutea principiului colaborării loiale între instituții întrucât elementele materiale care constituie sursa pretinsului conflict reprezintă trei conduite distincte (refuzul unei persoane de a se prezenta la audiere în fața unei comisii parlamentare de anchetă și de a răspunde, personal sau în scris, la întrebările formulate de aceasta, refuzul procurorului general de „a sancționa neprezentarea” unui procuror aflat în subordinea sa în fața unei comisii parlamentare de anchetă, respectiv refuzul de a înainta copia unui dosar de urmărire penală), conduite adoptate de reprezentanții Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea constată că, în realitate, cererile formulate de Președinții Senatului și Camerei Deputaților vizează trei conflicte juridice de natură constituțională între autorități publice. Astfel, pe de o parte, este conflictul între Parlamentul României și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, generat de refuzul procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție de a se prezenta și de a răspunde, personal sau în scris, la întrebările formulate de comisia specială de anchetă, pe de altă parte, este conflictul generat de refuzul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de ”a sancționa neprezentarea” procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție în fața comisiei de anchetă, și, în fine, este conflictul generat de refuzul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de a înainta copia unui dosar de urmărire penală.