Jugănaru Dumitru, împușcat la Timișoara pe 17 decembrie 1989, a fost uitat din pomelnicul morților înșirat în ordonanța de clasare a Dosarului Revoluției. Parchetul General l-a înviat pe faianțarul de pe Calea Girocului. Și, dacă n-ar fi existat certificatul de Erou Martir cu nr. 238, dar și o stradă din Timișoara ce-i poartă numele, crima comisă asupra lui Jugănaru Dumitru ar fost doar o invenție, nerecunoscută oficial. Iar trista poveste a sfârșitului său ar fi rămas doar o compunere stângace a unui copil de 13 ani care, cocoțându-se pe vană, a privit pe geamul de la baie cum îi este ucis tatăl.    
 
„Să nu ieșiți, că e prăpădul din lumea minunată”

Avea 37 de ani și lucra ca mozaicar faianțer. Era căsătorit, tată a doi copii. Ȋn seara zilei de 17 decembrie 1989, și-a lăsat copiii în casă, cerându-le să nu se apropie de geam, iar el a coborât în fața blocului. Văzuse niște tancuri de la unitatea militară din Calea Girocului trecând spre oraș și vroia să vadă ce se întâmplă. 

Declarația fiului din dosarul de la Parchetul Militar

„Subsemnatul Jugănaru Adrian, născut la data de 1.XI.1976, domiciliat în orașul Timișoara, str. Albac (n.r. - acum, strada se numește „Martir Dumitru Jugănaru”), nr.24 declar următoarele:
Ȋn seara de 17 a XII-a 1989 în jurul orei 18:45 tatăl meu Jugănaru Dumitru s-a dus la un coleg pe nume Mihai. Acolo a stat doar treizeci de minute după care a venit acasă și a început să plângă spunând: 
- Copiii mei să nu ieșiți afară că este prăpădul din lumea minunată! 
Eu și sora mea i-am spus:
- Bine, tăticule, nu ieșim!
După aceea, tăticul a întrebat:
- Magda merge la lucru?
- Nu, i-am răspuns eu.
- Bine, a exclamat el.
Vrând și el să iasă afară ne-a spus:
- Vedeți că eu mă duc să văd tancurile de aici.
Eu i-am răspuns:
- Bine, du-te tăticule.

Acestea s-au întâmplat în jurul orei 7:30. La ora 7:35 el s-a dus jos. Eu, sora și verișoara mea ne-am dus pe geamul de la baie să vedem ce face tatăl meu. Am văzut că veniseră autoanfibiile precum și militari veniți în cordoane. Demonstranții veneau din centru și se îndreptau spre calea Girocului.

Militarii trăgeau în sus. Demonstranții scandau următoarele: jos Ceaușescu, vrem libertate, armata e cu noi, armată nu uitați că aveți copii și frați etc. O autoanfibie patrula împrăștiind mulțimea de oameni. Lângă cordonul de militari se afla o autoanfibie. Numărul ei era K 193.

A scandat și tatăl meu. Când s-a început să se tragă în demonstranți un glonte l-a lovit pe tatăl meu fix în cap. De când s-a tras și până ce am văzut că patru oameni îl aduc pe tatăl meu târâș nu l-am mai văzut.
Văzând că îl aduc târâș am sărit de pe vană, am coborât jos plângând și strigând tăticul meu tăticul meu. Oamenii care îl duseseră pe tatăl meu pe un loc înverzit m-au întrebat dacă este tatăl meu. Eu le-am răspuns că da.
După ce le-am arătat unde stau l-au dus sus. Pe mine m-a luat o tanti sus la ea. Domnul Bujor (n.r. – un vecin) a zis unui ofițer pe nume Paul: «Mă Paule mă, nu trage!».

L-am văzut pe acest Bujor ieșind din curte și îndreptându-se spre mașina autoanfibie și stând de vorbă cu militarii. Acest Bujor a stat de vorbă cu militarii și cu acel Paul înainte de a se trage în demonstranți și înainte de a fi împușcat tata. Aceasta este declarația pe care o dau, o susțin și o semnez”.

 

Declarația a fost dată procurorilor de fiul victimei la 9 mai 1990. Martorul Jugănaru Adrian avea 13 ani. 

Referatul Comisiei Guvernamentale de Anchetă

„31 mai 1990. Având în vedere reclamația numitei Jugănaru Verginia, precum și datele consemnate în jurnalul acțiunilor de luptă, întocmit de M.U. (Marea Unitate), din care rezulta că în seara de 17.12.1989 pe Calea Girocului din Timișoara s-au deschis focuri de armă împotriva demonstranților, Comisia Guvernamentală instituită la nivelul județului Timiș a procedat la strângerea unor date, stabilind următoarele:

Ȋn seara zilei de 17.12.1989, în jurul orei 20:30, din ordinul generalului Gușe Ștefan, militari de la U.M. 01140 Lugoj, sub comanda maiorului Paul Vasile s-au deplasat în Calea Girocului cu misiunea de a recupera 5 tancuri blocate de demonstranți în aceasta zonă. Din declarațiile locotenentului major Cristea Maricel, maiorului Paul Vasile, căpitanului Neagu Adrian, rezultă că pentru îndeplinirea misiunii maiorul Paul Vasile a primit ordin să cucerească cele 5 tancuri cu orice preț, la nevoie să facă uz de armă.

Ȋn jurul orei 21:00, maiorul Paul Vasile însoțit de militari din subordinea sa au ajuns până la intersecția Căii Girocului cu str. Lidia, unde, din cauza unei baricade ridicate de manifestanți, cât și a prezenței acestora la fața locului, nu a putut continua traseul pentru îndeplinirea misiunii. Ȋn această situație maiorul Paul Vasile a dispus formarea unui dispozitiv de apărare în semicerc, grupat în jurul a două TAB-uri (mașini blindate) în poziție de luptă. Din declarațiile persoanelor audiate, cât și din datele rezultate din procesul verbal, rezultă că, după ce maiorul Paul Vasile personal sau prin căpitanul Neagu Adrian a luat legătura telefonic cu M.U., respectiv cu locotenent-colonelul Zeca Constantin, raportându-i situația din teren și primind ordin de la aceasta de a executa misiunea primită, militarii aflați în dispozitiv au deschis foc de arma asupra demonstranților.

Cadrele militare existente în dispozitiv au recunoscut că la acea oră, din cauza unor violențe exercitate de manifestanți, s-a deschis foc de avertisment în plan vertical, însă din datele strânse rezultă că s-au înregistrat victime la fața locului. Din declarațiile ofițerilor Biriș, Neagu Adrian, Cristea Maricel, Prunea Octavian și Romanescu Dorel, rezultă că în momentul în care s-a deschis foc de armă, maiorul Paul Vasile se afla în cadrul dispozitivului care acționa. (...) Față de cele de mai sus propunem cercetarea penală a maiorului Paul Vasile și a lt-col. Rogin Constantin.” (Marius Mioc, „Revoluția din Timișoara, așa cum a fost”)

Marius Mioc precizează și urmările referatului de mai sus: „Ȋn iunie 1990, Comisia Guvernamentală care a avut tupeul să facă acest referat a fost desființată. Ȋn 1994, Paul Vasile a fost avansat prim locțiitor al comandantului Corpului 5 Armată. Zeca Constantin a fost avansat la gradul de general. La moartea generalului Gușe Ștefan, Parlamentul a ținut un moment de reculegere, ca și când acesta ar fi fost un erou național. Ȋn ianuarie 1996 și Rogin Constantin a fost avansat ca locțiitor al comandantului Corpului 5 Armata.”
 
„Cum ar fi fost, dacă ar fi trăit fără tată copiii lui”

Paul Vasile a fost totuși pus sub urmărire penală de Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General. Fără ca el să fie și trimis în fața vreunei instanțe. Calitatea de urmărit penal n-a fost deloc un impediment în cariera sa profesională. La Revoluție era maior într-o unitate de tancuri din Lugoj. Avansat general, el a fost numit șef al Direcției de Planificare Strategică din cadrul Statului Major General, iar apoi profesor la Școala de Ȋnalte Studii Europene din Timișoara. Când trecutul său a ieșit din nou la lumină, Paul Vasile s-a disculpat spunând că a executat exemplar o misiune de luptă și că nu are ce să-și reproșeze. 

Ȋn 2007, fiind contactat telefonic de reporterii de la „Evenimentul zilei”, el nu voia decât să știe cine îndrăznește să-l acuze: „Mie îmi dați numărul de telefon să văd cu cine ați vorbit! Dați telefonul, vă verific. Când dați telefonul, stau de vorbă!”, a strigat el. 
 
Ca o ironie a sorții, fiica lui Dumitru Jugănaru a fost studentă la facultatea unde preda cel ce i-a ucis tatăl. N-a încercat niciodată să-i vorbească. Dar, spune ea, dacă ar avea puterea, un singur lucru l-ar întreba. „Vreau să-l întreb dacă mă poate privi în ochi. Să-i cer să-mi spună cum ar fi fost dacă ar fi trăit fără tată copiii lui”.