Decizie definitivă: Conturile ASA Târgu Mureș rămân blocate

Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a Curții de Apel Târgu Mureș a respins, luni, contestația Asociației Sportive Fotbal Club ASA 2013 Târgu Mureș împotriva măsurilor asigurătorii dispuse de Direcția Națională Anticorupție, într-un dosar aflat în instrumentare.
Încheierea a fost pronunțată în cameră de consiliu și este definitivă.
Surse din cadrul ASA Târgu Mureș au precizat pentru Agerpres că în urma acestei decizii urmează să fie convocat Comitetul Director al clubului.
La începutul lunii iulie, clubul a confirmat că în urma unui control care a avut loc în perioada 2014-2015, conturile clubului ASA Târgu Mureș au fost blocate și că, în aceste condiții, conducerea clubului va regândi strategia viitoare a echipei.
Clubul preciza că prioritară va fi achitarea restanțelor către jucători și către personalul aflat sub contract.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

Fabuloasa Motivare a Judecătorului Alexandru Vasile de la Ploiești prin care a fost ANULATĂ Lovitura de Stat a CCR. ”Se complică rău lucrurile...” - AVEM DOCUMENTUL
Recomandările noastre
Secțiuni: Justiție Armată Servicii
Locații: Târgu Mureș
Organizații: ASA Târgu Mureş
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)