Am urmărit cu interes reacțiile la raportul de evaluare al procurorului șef Augustin Lazăr și a procurorului șef DNA, Laura Codruța Kovesi, întocmit de Tudorel Toader. Pentru prima oară s-a realizat un consens în reacțiile critice a clasei politice. I-am văzut laolaltă, hulind pe Traian Băsescu, Gelu Vișan, Adriana Săftoiu, Cătălin Predoiu, Liviu Dragnea, Codrin Ștefănescu etc. împreună cu așa-zișii analiști politici care în fapt au analizat raportul fără să-l citească. Iar aparătorii „statului de drepți”, gen USR, au tăcut precum peștii. Cum se explică astfel de poziționări?

Sunt unul dintre cei care am declarat de la început că acest raport nu va avea drept concluzie începerea procedurii de destituire a celor doi procurori șefi. Nu acesta a fost scopul raportului. Când analizezi doar o acțiune punctuală, concluzia logică este că nu poți să începi cu destituirea șefilor unor instituții. Și atunci care a fost rațiunea acestui demers al lui Toader Tudorel? Pentru a vedea dacă și-a atins obiectivele, trebuie să analizăm atât raportul scris, cât și expunerea acestuia de 40 de minute. Raportul scris ne arată care a fost scopul declarat al acestei acțiuni: „Scopul evaluării a fost acela de a determina, prin prisma constatărilor Curții Constituționale, și a efectelor pe care decizia acesteia le produce, conduita de urmat pentru ministrul justiției, dat fiind rolul său constituțional, consfințit prin art. 132 din Legea fundamentală care, referindu-se la statutul procurorilor, stabilește în alin. (1) faptul că «Procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției».”

În aceste condiții concluzia nu este în nicio discordanță cu conținutul. Raportul arată și alte decizii ale Curții Constituționale în care diferite instituții au ieșit din „matca constituțională” și modul în care s-au rezolvat acele conflicte.

„Am observat în acest sens că, de-a lungul timpului, Curtea a constatat conflicte juridice de natură constituțională produse deopotrivă de Parlament, Guvern, Înalta Curte de Casație și Justiție, Președintele României, Ministerul Public, iar efectul deciziilor sale a fost, așa cum am precizat și mai sus, de reașezare a autorităților respective în matca lor constituțională iar nu de demitere/demisie, încetare în orice alt mode a activității reprezentanților acestora.”

Deci logic era ca o soluție să fie valabilă pentru toate cazurile. Și atunci de ce acest raport când se știa soluția dinainte?

Scopul real și nu cel declarat al raportului, precum și a precizărilor făcute de Tudorel Toader în conferința de presă a fost cu totul altul: a fost de fapt de a afirma autoritatea Ministerului Justiției asupra parchetelor și de a demola un mit și o statuie. Raportul a fost destinat cancelariilor străine, iar precizările din conferință forțelor politice interne. Se observă acest lucru din limbajul tehnic și diplomatic utilizat. Ce le transmite Tudorel Toader aliaților noștri? Le transmite că atât de lăudatele parchete din România deseori au încălcat norme legale și constituționale și mai ales drepturile și libertățile individuale. Tudorel Toader le amintește că trebuie să existe un echilibru și că scopul nu scuză mijloacele. Citez din raport: „Derapajele instituționale nu pot fi justificate prin invocarea dezideratului combaterii corupției, însă acestea trebuie abordate, considerăm noi, într-o cheie de proporționalitate, respectiv cu luarea în considerare a ansamblului activității structurilor implicate în combaterea corupției, a mecanismelor de reglaj pe care Constituția le stabilește și a obiectivelor pe care ni le-am asumat, la nivel național și european, inclusiv prin actualul Program de Guvernare.”

În același timp vorbește despre acțiunile cel puțin excesive ale parchetelor și de imixiunea uneori nejustificată în viața privată. Vă închipuiți ce efect au astfel de constatări în țări în care politicienii trebuie să țină cont de opinia publică și în care drepturile omului nu sunt un lux, ci sunt valori recunoscute. De aici concluzia privind necesitatea ca organismele de forță să fie controlate. Aceste aspecte au fost detaliate în conferința de presă în care Tudorel Toader a vorbit despre aplicarea neuniformă a legii, despre excese și abuzuri și mai ales despre conflictul pozitiv constituțional între instituțiile statului. A arătat că în ultimii 12 ani fiecare putere și-a asumat atâta putere câtă a fost capabilă să își ia fără să țină cont de normele constituționale. Și cum parchetele scăpate de sub orice control au avut această putere, ele și au arogat drepturi nelegitime, încălcând norma constituțională, privind liberățile și drepturile individuale. În acest mod Tudorel Toader a demolat mitul instituției - parchetul ca o instituție intangibilă și infailibilă care nu necesită niciun control și a dărâmat statuia Laurei Codruța Kovesi. După acest raport oficial, Guvernele aliate, oficialii U.E, Ambasadele etc. vor avea o marjă de acțiune mult redusă când vor dori să intervină în Justiția românească. Pentru că vor trebui să se gândească la drepturile omului, iar presiunea va veni din partea propriilor alegători.

Tudorel Toader și-a realizat scopul. A afirmat autoritatea Ministerului Justiției asupra parchetelor, a demolat un mit și în același timp a introdus monitorizarea instituțiilor mentionate și posibilitatea unor revocări ulterioare. Tudorel Toader s-a dovedit mai politician decât majoritatea politicienilor români. A dat dovadă de inteligență, strategie și curaj. În locul unui război fără nicio șansă de succes (revocarea era de competența președintelui Klaus Werner Iohannis și care deja declarase că nu va da curs unei astfel de solicitări) care ar fi vulnerabilizat Guvernul (vezi OUG 13) a preferat (în pofida criticilor la care se aștepta) să își stabilească câteva obiective realizabile și de interes major pentru viitor. Înțeleg frustrarea electoratului PSD. Ei au votat și au așteptări de la cei pe care i-au votat. Dar trebuie să înțeleagă că în politică dincolo de afect trebuie să existe și rațiune. Nu-i ințeleg însă pe liderii PSD. În loc să profite de această oportunitate și să promoveze legislația necesară se pierd în discuții sterile inclusiv dacă să-i acorde în continuare sprijin politic Ministrului Justiției.
În concluzie, prin acest raport Tudorel Toader a dat șah sistemului. Urmează șah mat?

QED

P.S.1: Am remarcat încă o dată diferența dintre Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu. Liviu Dragnea s-a dovedit același politician care spune ce așteaptă oamenii să audă și care acționează reactiv și nu proactiv. E indmisibil să te pronunți, spunând în același timp că nu ai citit raportul. Mai ales când la OUG 13 ai capitulat fără luptă și l-ai sacrificat pe Florin Iordache. Călin Popescu Tăriceanu a citit, a înțeles raportul și a văzut oportunitatea utilizării acestuia. De altfel, așa cum trebuie să facă un lider responsabil.

P.S.2: Am avut o mare satisfacție, urmărind conferința de presă și am apreciat prestația lui Tudorel Toader. Lăsând deoparte felul în care a făcut dintr-o conferință de presă un eveniment național (timp de 2 săptămâni toată lumea a așteptat raportul și a discutat despre justitie), modul în care le-a ținut un curs de drept constituțional ziariștilor dâmbovițeni care timp de 40 de minute au așteptat cu sufletul la gura concluziile m-a umplut de satisfacție. Și m-a mai bucurat deziluzia pe care au avut-o propagandiștii sistemului în momentul în care a anunțat concluziile. CTP se sufoca de indignare.