ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Fostul jucător de tenis Dinu Pescariu a declarat că a avut o întâlnire cu procurorul-șef DNA, Laura Codruța Kovesi, în biroul acesteia și i s-a sugerat să facă denunțuri.

„Am fost în birou la Kovesi și mi s-a sugerat să fac denunțuri. (...) Nu vreau să vorbesc prea mult despre treaba asta. O să vorbesc după ce dau prima declarație în fața judecătorilor. Greșeli am făcut toți. Și eu am făcut o greșeală și mi-am recunoscut-o, asta a însemnat denunțul respectiv și legea, mi-a fost favorabilă. Ce s-a întâmplat ulterior... nici nu vreau să mai spun, pentru că mi-e lehamite vizavi de ceea ce s-a făcut ulterior", a declarat Dinu Pescariu pentru Mediafax.

Fostul jucător de tenis a mai spus că imaginea care i-a fost creată în spațiul public a fost una realizată de către procurorii DNA.

„Mi-au creat-o premeditat. Și eu am fost atât de prost sau de naiv încât să am încredere în această instituție a statului", a mai declarat Dinu Pescariu.

Fostul jucător de tenis a precizat că cele două dosare în care el este implicat acum sunt bazate pe un denunț „mincinos" al aceleiași persoane, respectiv Dorin Cocoș.

„Nu există nimic real, nici în denunțul în care eu sunt trimis în judecată, nici în acest denunț. Fie a fost forțat, fie și-a dorit să se răzbune pe ceea ce s-a întâmplat", a completat Pescariu.

Întrebat referitor la informațiile din spațiul public potrivit cărora la baza sportivă „Cutezătorii"ar fi jucat tenis Liviu Dragnea, George Maior sau Florian Coldea, Pescariu a precizat că „Maior a fost aici, dar n-a fost la tenis. Pe Coldea nu l-am văzut niciodată aici. Dragnea și cu Ponta, am jucat tenis cu ei aici".

Dinu Pescariu și Claudiu Florică sunt principalii denunțători din dosarul „Microsoft", cauză care s-a încheiat cu condamnarea, în 3 octombrie 2016, a lui Dorin Cocoș la doi ani și patru luni de închisoare. În același dosar a fost condamnat și fostul ministru Gabriel Sandu, la trei ani de închisoare, Gheorghe Ștefan, la șase ani de detenție, în timp de omul de afaceri Nicoale Dumitru a primit o pedeapsă de doi ani și patru luni ani.

Procurorii DNA l-au pus, miercuri, sub control judiciar pe Dinu Pescariu, acesta fiind suspectat că, împreună cu fostul secretar general din Ministerul Educației Mihnea Costoiu au schimbat destinația bazei sportive „Cutezătorii", aducând un prejudiciu de 93 de milioane de euro.