Au fost odată trei dosare... (Ba au fost cinci, c-au existat și niște disjungeri, dar nu despre tot ce este se și povestește.) A fost odată Colectiv... 64 de morți (ba au fost 65, dar ne-am oprit din numărat) și trei dosare pe care, după tragedia din 30 octombrie 2015, procurorii se întreceau să le deschidă. 

Primul dosar (în care au fost puși sub acuzare patronii din Colectiv, patronii firmei de artificii, pirotehniștii și una dintre angajatele firmei de artificii, acuzată de distrugere de probe) a fost înregistrat inițial la Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Peste doar câteva ore, „datorită complexității cauzei”, Procurorul General a dispus din oficiu, prin ordonanța nr. 72/C3/2015 din 31.10.2015, preluarea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

La 3 noiembrie 2015, 25.000 de oameni au ieșit în stradă, strigând „Corupția ucide!” și cerând schimbarea sistemului politic din România.

 

A doua zi, au fost 65.000 de oameni în stradă. Iar a treia zi, la 5 noiembrie 2015, prin Ordonanța nr.545/P/2015, Parchetul General a făcut prima disjungere din dosarul mare, declinând spre DNA – Structura Centrală competența de soluționare, în vedere efectuării de cercetări pentru stabilirea modului în care Primăria Sectorului 4 a emis autorizația de funcționare pentru Clubul Colectiv.

„Corupția ucide”?! Noi ucidem corupția, au spus cei de la DNA care au început, în aceeași zi, urmărirea penală față de mai multe fapte, presupus a fi săvârșite de persoane cu atribuții de decizie și avizare din Primăria Sectorului 4 București. Iar după 24 de ore, DNA a început deja urmărirea penală față de fostul primar al sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, și trei angajate ale instituției respective. Așa a apărut „dosarul Piedone”.

Tot în data de 6 noiembrie 2015, procurori militari din cadrul DNA s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu de către cadre militare ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență București - Ilfov (ISUBIF). Trei zile mai târziu, doi ofițeri - inspectori din cadrul ISUBIF au fost puși sub inculpare și reținuți pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu. Așa a apărut „dosarul Pompierilor”.

A fost primul finalizat de DNA. Cercetările procurorilor au durat 16 zile lucrătoare. La 2 decembrie 2015, Radu Antonina și Matei George Petrică erau trimiși în judecată pentru abuz în serviciu și uzurpare a funcției. Dar judecătorul de cameră preliminară de la Curtea Militară de Apel București a decis că, în timpul cercetării penale, fuseseră încălcate drepturile părților, așa că a trimis dosarul înapoi, la DNA.

Ȋn aprilie 2016, Parchetul General reușește să finalizeze cercetările în dosarul mare, iar patronii clubului, patronii firmei de artificii și unul dintre pirotehniști sunt trimiși în judecată. Ȋn cazul pirotehnistului care a luat din depozit, a montat și a aprins artificiile ce au declanșat incendiul din Colectiv, procurorii au dispus disjungerea cauzei. La fel, și în cazul soției acestuia, angajată a firmei de artificii, care fusese cercetată de procurori pentru săvârșirea infracțiunii de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri.

Ȋn dosarul în care Parchetul General îi cercetează și acum pe cei doi au rămas și 92 de persoane vătămate care, spun procurorii, „la momentul finalizării anchetei în dosarul cu care a fost învestită instanța de judecată, erau internate în străinătate pentru tratament și recuperare”.

Acesta este al patrulea dosar. Unul despre care nimeni nu mai pomenește nimic. Orbiți de sloganul „coruția ucide”, oamenii au uitat un lucru elementar: că în orice incendiu există o sursă de aprindere. Iar în cazul nostru, cel care a aprins artificiile, autorul, adică, este liber și încă netrimis în judecată. 

Ȋn mai 2016, DNA a trimis în judecată „dosarul Piedone”. Ȋn octombrie 2016, Tribunalul București constata legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și dispunea începerea judecății cauzei. 

Tot în octombrie 2016, după nouă luni de verificări, a ieșit din camera preliminară și „dosarul Patronilor”. O sincronizare perfectă.

La sfârșitul aceleiași luni, DNA a retrimis în instanță „dosarul Pompierilor”*, cu urmărirea penală refăcută.

Puțini au crezut, la acel moment, că ar putea fi posibilă reunirea acestor dosare pe masa aceleiași instanțe. Asta deoarece, conform art.45 alin.(2) din Codul de Procedură Penală, „cauzele se pot reuni dacă se află în fața primei instanțe”. Iar „dosarul Pompierilor” era în urmă, abia intrase la verificări, în camera preliminară.

Strategia procurorilor a fost „pas cu pas” & „never say never”. Ȋncă de la primul termen al procesului de la Judecătoria Sectorului 4, procurorul de ședință a cerut, scurt și la obiect, ca toate cele trei dosare să fie conexate. „Toate piesele, ca ansamblu, trebuie să se afle pe masa aceluiași judecător”, iar „inculpații din toate dosarele trebuie să răspundă în solidar”, a spus procurorul, pomenind de Primăria sectorului 4, dar și de ISUBIF. 

Nu s-a putut atunci. Dar, după două termene de amânări, în aprilie 2016, procurorul a reluat solicitarea ca Judecătoria Sectorului 4 să trimită dosarul la Tribunalul București, în vederea reunirii cu „dosarul Piedone”. „Cerem reunirea cauzelor pentru corecta soluționare a laturii civile. Toate părțile civile au interesul de a fi reunite cele două cauze. Altminteri, obținerea despăgubirilor solicitate va fi iluzorie”, a argumentat procurorul. Iar judecătorul a aprobat. Ȋn fond, despre ce altceva mai e vorba în actul de justiție, dacă nu despre cine achită nota de plată? Despre adevăr?! Deja l-am stabilit în stradă: „corupția ucide”.

După ce „dosarul Patronilor” s-a reunit cu „dosarul Piedone”, procesul a ținut-o langa, din amânare-n amânare. Ca o perpetuă bătaie de joc, în săli supraaglomerate, cu avocați pro-bono care uitase numele părților reprezentate, cu citarea prin mail în Italia și lipsa unui traducător autorizat, cu citare fără notarea numelui celui căruia i-a fost înmânată citația, cu lipsă de procedură, lipsă de procedură, lipsă de procedură... Și toate amânările acestea hilare și ilogice, toată tragerea de timp a căpătat un sens abia acum, când Tribunalul Militar București a strigat: „Și noi vrem reunire!”.

Ar fi strigat și mai devreme, dar nu putea procedural, pentru că „dosarul Pompierilor” a ieșit efectiv din camera preliminară abia la 24 octombrie a.c.. Dar la primul termen, în 6 decembrie, procurorului DNA a solicitat trimiterea cauzei la Tribunalul București în vederea reunirii cu dosarul nr. 17008/3/2016 („dosarul Patronilor” + „dosarul Piedone”). Iar instanța a admis cererea și s-a dezinvestit.

Mai departe, Tribunalul București este cel care se va pronunța pe reunirea tuturor dosarelor. Dar soluția e deja previzibilă, deși art.43 alin.2 lit.c) din Codul de Procedură Penală pune trei mari mari condiții: „instanța poate dispune reunirea cauzelor, dacă prin aceasta nu se întârzie judecata, când între două sau mai multe infracțiuni există legătură și reunirea cauzelor se impune pentru buna înfăptuire a justiției.”

Că judecata se întârzie, am văzut deja. S-ar impune reunirea cauzelor, pentru mai buna înfăptuire a justiției? Practic, un răspuns afirmativ este imposibil. Nu doar că părțile dintr-un dosar nu mai pot contesta urmărirea penală realizată în celelalte două dosare (trecându-se de camera preliminară), dar un singur judecător va fi pus în situația de a analiza trei dosare, fiecare dintre ele cu zeci de volume (n.r. - „dosarul Patronilor” are 270 de volume), și de a face, de unul singur, cercetarea judecătorească în trei spețe la care au lucrat cel puțin cinci procurori (n.r. - în „dosarul Patronilor”, trei).

Practic, e imposibil să crezi într-o bună, nu într-o mai bună!, înfăptuire a justiției. Teoretic însă, dacă onor justiția consideră că singura așteptare a părților civile este dezdăunarea, și nu aflarea adevărului juridic, cercetarea judecătorească va fi formală, iar judecătorul se va transforma într-un contabil care trebuie doar să identifice sursele de bani în lista părților responsabile civilmente și să recalculeze cuantumul cuvenit, în așa fel încât toată lumea să primească ceva... Nu mâine, ci într-un final deloc previzibil pentru că, vedeți dumneavoastră, când sunt sute de părți, criză de traducători autorizați și citarea se face prin mail, fiecare nou termen poate fi o amânare.

Așa arată acum dosarele Colectiv, o șaorma cu de toate: pompieri, primari, funcționare, patroni și un pirotehnist care se întreabă ce caută în proces. De unul singur, fără colegul lui, cel care a aprins artificiile. Autorul incendiului, adică. Așa arată acum dosarele Colectiv: câțiva metri cubi de hârtii, fără ca în ele procurorii să lămurească dacă din cei 37 de oameni care s-au stins în spitale, după incendiu, sunt și unii care au murit cu zile. Fără să se întrebe și fără să verifice dacă cineva a greșit în intervenția din acea noapte sau în neintervenția din zilele următoare. Ce rost mai are să ne mai batem capul? Ȋn țara în care prostia nu doare, doar „corupția ucide”.  Iar dreptatea, veți vedea, va fi pe măsură.     

 

* Din „dosarul Pompierilor”, prin Ordonanța nr. 119/P/2015 din 25.11.2015, DNA a dispus extinderea și începerea urmăririi penale în cauză cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu de către cadre militare din ISUBIF, pentru că în septembrie 2015 au luat la cunoștință de funcționarea Clubului Colectiv și nu au dispus nici o măsură legală, conform competențelor. Mai mult, procurorii s-au sesizat din oficiu, prin procesul verbal din data de 02.12.2015, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu de către ofițeri - cadre militare cu atribuții de control din cadrul ISUBIF care, în perioada 2014 - 2015 nu și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu cu ocazia controalelor efectuate la persoane juridice din București și Ilfov. Ulterior controalelor, aceste societăți au efectuat sponsorizări către ISUBIF și asociațiile profesionale care funcționează pe lângă acesta. Ȋn octombrie 2016, prin rechizitoriul din „dosarul Pompierilor” DNA a  dispus disjungerea și continuarea cercetărilor într-o cauză distinctă. Acesta este al cincilea dosar, despre care nu se mai știe nimic.