Motivația Curții de Apel din Tg Mureș care i-a achitat pe traficanții de copii din Țăndărei este că „nu a existat nicio probă directă din care să rezulte în mod indubitabil vinovăția” și că nu se puteau face condamnări „sub presiunea mediatică”.

Sigur că nu am niciun fel de încredere în instanța respectivă. Dar poate chiar așa este, cum zic ei. Mai ales că citesc și asta: „Este greu de înțeles cum anchetatori aparținând structurii DIICOT – Structura Centrală nu au reușit să adune informații pertinente, utile și care să dovedească în concret și fără echivoc cum au ajuns acei minori identificați de autoritățile britanice în Anglia, care au fost circumstanțele plecării lor din România, care a fost rolul și scopul inculpaților din acest dosar în drumul copiilor către Anglia, dacă părinții acestor copii și-au făcut obligații față de inculpați, în virtutea cărora s-au angajat să-și trimită copiii în străinătate pentru a fi exploatați pentru a-și putea onora acele obligații. Se punea problema audierii unor minori, minori de la care un anchetator bine pregătit este imposibil să nu obțină informațiile care să conducă la elucidarea cazului. Constatăm că în cursul judecății, într-un cadru mult mai formal, este mult mai grea obținerea unor informații suplimentare de la persoanele audiate în timpul urmăririi penale (informații care de altfel nici nu au fost obținute deși s-a încercat obținerea acestora în cursul judecății)”.

Astfel, potrivit Hotnews: „Instanța a constatat, astfel, că Parchetul nu a adus nicio probă directă din care să rezulte „în mod indubitabil” infracțiunile inculpaților.” Practic, arată magistrații, „organele de urmărire penală s-au bazat în susținerea acuzațiilor pe probe indirecte de genul <am auzit din presă>, <am auzit discutându-se în localitate>, <am auzit vorbindu-se la restaurant>, <unii ziceau că>, probe care nu pot conduce automat la condamnarea unor persoane, cu atât mai mult cu cât acuzele aduse sunt foarte grave”, scrie în documentul remis Mediafax.”

Deci, dacă ne luăm după această motivare, de fapt, responsabilii pentru cazul Țăndărei ar fi DIICOT și Parchetul, procurorul care s-a ocupat de dosar într-un mod care arată a neglijență deliberată în serviciu. E foarte grav, dar nu chiar neașteptat. Cum poți să faci scăpată o rețea de traficanți care nu putea să se dezvolte decât cu știința serviciilor și a instituțiilor de tip DIICOT? Făcând un dosar foarte prost și o acuzare asemenea. E posibilă și ipoteza incompetenței, nu ar fi nimic de mirare când vine vorba de procurori și DIICOT, însă, având în vedere amploarea afacerii, e foarte puțin probabilă.

Ce am de reproșat instanțelor, adică superbei justiții independente din România, care stă cu placuța rezist de gât și face memorii peste memorii despre statul de drept, este înfiorătoarea, dar indubitabila sa politizare și dublă măsură. Nu poți avea o altă explicație rațională pentru, pe de o parte, achitarea traficanților de copii din cauza lipsei de probe relevante, directe, precum și respingerea deschisă a presiunii mediatice, și, pe de alta, condamnarea pe bază de inferențe și deducții, cu titlu exemplificator și pentru satisfacția mâniei populare, iar NU pe bază de probe directe, a unora ca Voiculescu și Dragnea. Contrastul este orbitor și lămuritor, pentru cine nu se minte și nu-și ține ochii încrâncenat de închiși. NU a existat nicio probă directă în procesul Dragnea. NU a existat nicio probă directă în cazul Voiculescu. Totul a fost pe bază de „nu se putea altfel”.

Dar ce ne mai spune asta? Că politizarea funcționează și la un nivel mai subtil. În cazul traficanților de copii, foarte posibil ca instanța să fi perceput în dosarul atât de prost făcut un semnal - de la câmpul tactic. Nu e vorba doar despre faptul că e făcut alandala, la urma urmei, Curtea de Apel putea asuma o condamnare pe bază de inferențe, deducții, etc. Magistrații oricum nu răspund, nu? Dar ceea ce e probabil că au citit judecătorii în acel dosar prost făcut a fost mai degrabă un mesaj: ăștia nu trebuie condamnați, iată vă oferim noi motivele pentru care să nu o faceți. iar ei s-au conformat. În mod similar, instanțele care au judecat procesele Voiculescu, Dragnea și probabil și altele au raționat asemănător (dacă nu cumva au primit ordine directe): au citit în dosare, dar și în desfășurarea și contextul general, mesajul cheie: ăștia trebuie condamnați, vă cream noi contextul necesar pentru a o putea face.

Oh, da, corupția ucide, dar nu corupția aia a propagandei #rezist, ci corupția fariseică, morală, corupția puterii reale, a cancerului în metastază în care s-a afundat țărișoara noastră, România.