Fost secretar general al Federației Române de Fotbal, condamnat la închisoare cu suspendare și obligat să lucreze la Biblioteca Județeană

Curtea de Apel Timișoara a dispus ieri condamnarea definitivă a lui Gheorghe Chivorchian, fost secretar general al Federației Române de Fotbal și fost președinte executiv al FC Politehnica Timișoara, la pedeapsa închisorii de trei ani, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, echipa de fotbal Politehnica Timișoara ar fi fost finanțată ilegal, din bani publici, în perioada 2008-2010.
Astfel, în cursul anului 2008, angajați din cadrul Consiliului Județean Timiș au avizat, cu încălcarea dispozițiilor legale, o hotărâre a Consiliului Județean Timiș și au semnat un protocol de colaborare pentru realizarea unui proiect de ridicare a nivelului performanței sportive și asigurarea condițiilor de accedere și participare a echipei la competițiile de club UEFA, se arată în rechizitoriul DNA.
În baza acestor documente, au fost acordate S.C. Politehnica 1921 Știința Timișoara & Invest S.A., care la acel moment înregistra restanțe la plata obligațiilor către bugetul de stat și către finanțatorul Consiliul Județean Timiș, mai multe sume de bani totalizând peste 1.000.000 euro, sumă ce constituie prejudiciu adus bugetului Consiliului Județean Timiș.
Conform DNA, din probele existente la dosarul cauzei a rezultat faptul că, după aprobarea finanțării, în scopul întocmirii și efectuării înregistrărilor financiar contabile de către angajații Consiliul Județean Timiș a sumelor de bani virate către firma respectivă, Chivorchian Haic Gheorghe, pentru a sprijini activitatea infracțională a angajaților respectivi, a prezentat și depus documente false din care rezulta că sumele de bani acordate au fost utilizate pentru achitarea drepturilor de natură salarială sau asimilată veniturilor către jucătorii de fotbal legitimați la clubul de fotbal respectiv.
În realitate acești bani au fost utilizați de către firma respectivă în alte scopuri, respectiv pentru plata datoriilor și penalităților anterioare aferente acestor datorii rezultate din contractele de închiriere și întreținere a stadionului „Dan Păltinișanu” aflat în proprietatea Consiliului Județean Timiș și închiriat echipei de fotbal, precum și pentru plata datoriilor fiscale stabilite în sarcina clubului de fotbal rezultate din executări silite efectuate de organele fiscale ale Ministerului Finanțelor Publice, etc.
Curtea de Apel Timișoara a decis ca toți cei zece inculpați din acest dosar, printre care și Constantin Ostaficiuc, fostul președinte al CJ Timiș, să fie condamnați definitiv la închisoare cu suspendarea executării pedepsei.
În cazul fostului secretar general al Federației Române de Fotbal, instanța a impus „condamnatului să execute următoarea obligație: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune sau organizat de acesta în colaborare cu instituții comunitare. În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în locații, puncte de lucru la D.G.A.S.P.C. Neamț sau Biblioteca Județeană G.T. Kirileanu pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare”.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Mihai Șora, virusul care a stârnit conflictul sângeros de la Târgu Mureș din 20 Martie 1990. DOCUMENTE ISTORICE

Decizie aberantă a autorităților în cazul lui Gigi Becali, trimis în judecată pentru votul dat la Referendumul pentru Familie: Judecătoria Buftea a confirmat legalitatea rechizitoriului

Avioane de recunoaștere și avioane de luptă britanice au fost reperate deasupra Mării Negre

APEL UMANITAR pentru Andrei Răbulea, un polițist de 27 de ani din Alba, diagnosticat cu anevrism disecant pe artera cerebrală

Mihailă Cofar, românul mutilat pe viață de unguri la Târgu Mureș în 1990, a plecat, cuminte, la Ceruri. Statul actual și-a deschis larg porțile pentru afacerile de milioane de euro ale atacatorului lui, Ernő Barabás, patronul firmei HELL. Ultimele aplauze

Arafat continuă să sfideze Comisia de anchetă privind achizițiile din pandemie. A refuzat din nou să se prezinte la audieri
Recomandările noastre

27 martie: Basarabia „se unește pentru totdeauna cu Mama sa, România”. Aproape toți cei care au votat Unirea au fost apoi vânați de bolșevici și au sfârșit în lagărele sovietice. Ei sunt Martirii Basarabiei, Martirii Unirii. Să nu-i uităm niciodată!

Virgiliu Gheorghe: Războiul văzut și războiul nevăzut
Subiecte: coruptiaucide Fotbal justitie pana la capat
Organizații: DNA Federația Română de Fotbal Poli Timişoara
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)