Instanța supremă ar putea pronunța sentința în dosarul dosarul DGASPC Teleorman, în care este judecat Liviu Dragnea. DNA a cerut 7 ani de închisoare pentru liderul PSD

Instanța supremă ar putea pronunța, marți, o primă decizie în dosarul DGASPC Teleorman, în care președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, este judecat pentru instigare la abuz în serviciu și instigare la fals intelectual în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman.
La ultimul termen de judecată, procurorul de ședință a cerut pentru Liviu Dragnea pedepse orientate spre mediu prevăzut de lege, respectiv șapte ani și șase luni de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu și doi ani și șase luni pentru instigare la fals intelectual, informează Agerpres.
De asemenea, în cazul liderului PSD, procurorul a susținut că se impune constatarea că faptele din acest dosar sunt concurente cu cele din dosarul "Referendumul", în care Dragnea a fost condamnat la doi ani cu suspendare, astfel impunându-se anularea suspendării și transformarea într-o pedeapsă cu executare.
În schimb, în cazul fostei soții a lui Dragnea, Bombonica Prodana, procurorul a solicitat încetarea procesului, după ce aceasta a achitat prejudiciul în cauză.
Pe latură civilă, DNA apreciază că fiecare inculpat trebuie să contribuie la repararea prejudiciului adus DGASPC Teleorman.
Avocatul lui Liviu Dragnea, Marian Nazat, a susținut că niciun martor din dosarul DGASPC Teleorman nu spune să fi auzit de vreo instigare a lui Dragnea și că acesta nu era abilitat să controleze Direcția.
De asemenea, apărătorul a solicitat instanței să aibă în vedere faptul că persoana despre care se pretinde că ar fi instigat-o Liviu Dragnea, respectiv Anisa Niculina Stoica, a precizat că nu a fost determinată în niciun fel să se angajeze și să efectueze atribuțiile de serviciu în altă parte.
Dosarul a fost trimis în instanță de DNA în iulie 2016, iar procesul a început pe fond în ianuarie 2017.
Conform DNA, Dragnea a intervenit pentru menținerea în funcție și plata drepturilor salariale pentru două angajate de la DGASPC Teleorman, deși știa că acestea lucrau de fapt în cadrul Organizației PSD Teleorman.
În decembrie 2013, procurorii au înregistrat o sesizare din oficiu cu privire la faptul că Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, proceda la menținerea ilegală în posturi a două angajate de la DGASPC Teleorman, Adriana Botorogeanu și Anisa Niculina Stoica.
Potrivit procurorilor, cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu și nici nu au prestat vreuna dintre activitățile înscrise în contractul lor muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfășurându-și de fapt activitatea la sediul Organizației județene PSD Teleorman.
DNA susține că, în calitate de președinte al CJ Teleorman, Liviu Dragnea coordona și controla activitatea DGASPC Teleorman, instituție în cadrul căreia au fost încadrate Adriana Botorogeanu și Anisa Niculina Stoica.
Procurorii afirmă că Liviu Dragnea a determinat-o pe Anisa Niculina Stoica să se angajeze și să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman.
Dragnea mai este acuzat că a contribuit, prin influența pe care o avea în calitate de președinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu și Anisa Niculina Stoica să fie menținute în funcție la DGASPC Teleorman.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

Fabuloasa Motivare a Judecătorului Alexandru Vasile de la Ploiești prin care a fost ANULATĂ Lovitura de Stat a CCR. ”Se complică rău lucrurile...” - AVEM DOCUMENTUL
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Justiție Armată Servicii
Persoane: Liviu Dragnea
Organizații: Înalta Curte de Casație și Justiție
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)