Ion Cristoiu: În premieră ABSOLUTĂ. Cele cinci persoane din anturajul Codruței Kovesi cărora cei de la Black Cube le-au spart e-mail-uirile

Ion Cristoiu continuă pe blogul său seria dezvăluirilor legate de dosarul Black Cube și Laura Codruța Kovesi. Plecând de la afirmațiile făcute luni, jurnalistul vine astăzi cu un nou detaliu extrem de important.
Acesta spune că a intrat în posesia variantei originale și complete a depoziției lui Dan Zorella, organizatorul Operațiunii Black Cube.
„Înainte de a reproduce Documentul, senzațional după opinia mea nu atît prin referirile la persoane și întîmplări din România, cît mai ales prin istorisirea unei afaceri de spionaj desfășurate de israelieni pe teritoriul țării noastre, ca om care am lucrat cu mult documente de Istorie mă văd obligat să precizez că Depoziția trebuie privită în multe dintre punctele sale cu maximă prudență:
E un punct de vedere a șefului Black Cube, interesat în a-și apăra Operațiunea ca fiind legală. Spusele lui Dan Zorella au fost traduse în românește. Chiar dacă n-am nici o îndoială în talentul traducătoarei, totuși în raport cu spusele lui Zorella traducerea, mai ales că e vorba de una pentru un document juridic poate fi imperfectă prin raportare la nuanțe. Despre personaje importante din România Depoziția redă spusele lui Daniel Dragomir. Nu-l cunosc pe Daniel Dragomir. Fiind vorba de un ofițer de informații declarațiile sale trebuie supuse suspiciunii necesare cînd e vorba de un lucrător cu experiență de dezinformare din Servicii. Depoziția aparține unui fost lucrător al Serviciilor secrete israeliene, Servicii considerate cele mai bune de pe glob în materie de născociri de legende de acoperire pentru operațiunile lor secrete”, a spus jurnalistul.
Vom reda o primă parte a acestui document prezentat de Ion Cristoiu, iar varianta integrală o puteți citi AICI.
"Cu ce se ocupă Black Cube:
„L-am văzut pe cel susmenționat în fața mea și te-am informat că sunt inspector de poliție cu datele menționate mai sus, te anchetez cu suspiciunea de aderare și constituire a unui grup infracțional, hărțuire, comiterea de infracțiuni informatice care include dereglare/perturbare calculator, accesul la material de pe calculator în mod ilegal pentru a săvîrși o altă infracțiune, în scopul de a vătăma un funcționar public din România, toate acestea în cadrul unei comisii rogatorii. În legătură cu acestea nu ești obligat să spui nimic și tot ceea ce vei spune va fi notat de către mine și poate folosi ca probă în instanță în țară și în străinătate, tăcerea poate întări probele împotriva ta, ai dreptul de a te consulta cu un avocat, declarația ta este luată în cadrul unei cereri de asistență juridică sosită din România. După ce a citit conținutul suspiciunii și avertizării și le-a înțeles, a semnat, și-a spus din buna și libera voință semnătura.
Î: Dorești să consulți un avocat?
R: Nu”, a relatat Cristoiu pe blog.
Sursa Foto: mediafax

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

Fabuloasa Motivare a Judecătorului Alexandru Vasile de la Ploiești prin care a fost ANULATĂ Lovitura de Stat a CCR. ”Se complică rău lucrurile...” - AVEM DOCUMENTUL

SRS: Marian Enache, capo di tutti capi
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Justiție Armată Servicii
Persoane: Ion Cristoiu Laura Codruța Kovesi
Locații: București
Subiecte: Anchete DNA Binomul SRI DNA Black Cube
Organizații: DNA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)