Judecătorii au dat verdictul în cazul copilului Anei Maria Nedelcu. Reacția mamei după decizia magistraților

După ce a fost aproape de a fi expulzată, femeia a aflat cu mare bucurie că fiul său va rămâne în România.
Aceasta era acuzată că și-ar fi răpit copilul din Canada, deși femeia și-a luat fiul și a plecat cu el de acolo, dorind astfel să-l apere de tatăl său.
”Sunt foarte fericită! S-a stabilit domiciliul copilului în România. Chiar aveam nevoie de o veste bună. Înalta Curte a decis ca eu să rămân cu copilul în România. Vom mai avea câteva hopuri, dar cred că totul va fi bine”, a spus Ana Maria Nedelcu, potrivit știripesurse.
Ana Maria Nedelcu riscă zece ani de închisoare, pentru răpire internațională, după ce a fost acuzată că și-a răpit copilul născut în Canada și l-a adus în România.
În urmă cu câteva săptămâni, Curtea Supremă a decis să respingă cererea de extrădare a acesteia.
Ana Maria Nedelcu a fugit cu băiețelul ei din Canada în mai 2014, pentru a-l proteja de tatăl căruia instanțele din Quebec îi încredințaseră custodia, în ciuda dovezilor despre abuzurile la care fusese supus copilul în vârstă de 5 ani.
După plecarea lor, tatăl copilului, Sierra Munoz, a depus o plângere la poliția din Canada, iar Curtea din Quebec a emis un mandat de arestare, solicitând autorităților din România extrădarea mamei. La 13 aprilie a.c., în acest dosar, Curtea de Apel București a dispus arestarea provizorie a Anei Maria Nedelcu. 8 zile mai târziu, Curtea Supremă, admițând „contestațiile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de persoana extrădabilă”, a dispus „punerea de îndată în libertate” a acesteia.
La 25 mai a.c., Curtea de Apel București a decis extrădarea Anei Marei Nedelcu. Judecătorul care a dat această decizie, Podar Viorel Adrian, este cel care hotărâse și arestarea mamei.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

Fabuloasa Motivare a Judecătorului Alexandru Vasile de la Ploiești prin care a fost ANULATĂ Lovitura de Stat a CCR. ”Se complică rău lucrurile...” - AVEM DOCUMENTUL
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Justiție Armată Servicii
Persoane: Ana Maria Nedelcu
Locații: București
Organizații: Înalta Curte de Casație și Justiție
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)