Judecătorii solicită Guvernului Grindeanu să nu modifice Codul Penal fără aviz de la CSM și fără o dezbatere publică

Uniunea Națională a Judecătorilor din România solicită Guvernului Grindeanu să nu adopte nici o ordonanță de urgență care vizează activitatea autorității judecătorești, cum ar fi modificarea Codurilor, fără că această să fi fost pusă în dezbatere publică și fără să fi fost transmisă spre avizare Consiliului Superior al Magistraturii.
UNJR amintește că, în cursul întâlnirii avute în ziua de 10 ianuarie 2017 cu ministrul Justiției, Florin Iordache, acesta și-a asumat revizuirea cadrului normativ deja existent prin consultări cu corpul magistraților, în vederea asigurării unei legislații clare, coerente și previzibile.
Iar în ceea ce privește necesitatea punerii în acord a Codului Penal și a Codului de Procedura Penală cu deciziile Curții Constituționale, ministrul Justiției a cerut sprijinul asociațiilor profesionale ale magistraților, urmând că acestea să contribuie cu propuneri într-un termen rezonabil.
„Adoptarea în secret a unei ordonanțe de urgență care să modifice Codurile contravine flagrant bunei credințe și deschiderii asumate de noul ministru al Justiției la întâlnirea cu asociațiile profesionale ale magistraților, crează confuzie și pune magistrații în situația de a aplică imediat dispoziții legale imprevizibile”, avertizează UNJR.
„Magistrații înțeleg necesitatea punerii în acord a legislației actuale cu deciziile Curții Constituționale, însă subliniează că acest proces trebuie făcut în mod pe deplin transparent, cu respectarea normelor constituționale și legale de procedura legislativă, incluzând solicitarea avizului prealabil al Consiliului Superior al Magistraturii, conform prevederilor legale.”
UNJR atrage atenția Guvernului Grindeanu că adoptarea în secret a unei ordonanțe de urgență ce privește activitatea autorității judecătorești ar constitui un derapaj constituțional extrem de grav. O asemenea practică ar ignoră cu desăvârșire CSM-ul, adică instituția abilitată să analizeze, în condițiile avizului consultativ, atât conținutul actului normativ, cât și consecințele adoptării sale.
Că atare, UNJR solicită Guvernului Grindeanu să pună în dezbatere publică orice proiect de act normativ și să solicite avizul Consiliului Superior al Magistraturii, atunci când actul normativ în cauza privește activitatea autorității judecătorești.
Pe același subiect

Bogdan Tiberiu Iacob: Demers stupefiant: Ucraina bagă România în gura lui Putin cu dezvăluiri despre arme

Doi traficanți de organe de copii, un fost senator și soția sa, au fost prinși de poliția britanică

Delta Dunării A FOST BOMBARDATĂ DE RUSIA cu rachete trase de DIGI 24, Cosmin Prelipceanu și Vasile Dîncu - fabricanți de FAKE NEWS pe bandă. PROTEST oficial al Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării: COMBATEȚI FALSURILE!

Moarte fulgerătoare: Un sergent din Batalionul 315 Artilerie a fost secerat de un atac de cord în timp ce juca fotbal cu prietenii. Adrian Gui, din Sălaj, avea 37 de ani, la fel ca cel mai bun profesor de religie din județ, decedat subit de scurt timp

BOMBĂ! Av. Gheorghe Piperea: Arafat nu mai are drept de liberă practică a medicinei. Decizia de a-i fi ridicată patalamaua a fost emisă de Colegiului medicilor din Tg Mureș, dezvăluie Curentul. ÎN PLANDEMIE IMPOSTORUL ERA „ȘTIINȚA”

Valerian Stan: Există mai multe texte ale legii penale care o pot trimite după gratii pe Nagâț de la CNSAS. SITUAȚIUNEA (CXXXIV)
Recomandările noastre
Persoane: Sorin Grindeanu
Organizații: UNJR
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)