În noaptea de 31 ianuarie-1 februarie 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 92/2017 Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 13/2017 care modifică Codul penal și Codul de procedură penală, care a fost apoi contestată prin ample manifestări de stradă, fiind abrogată în cele din urmă după ce a fost emisă OUG nr. 14/2017.

Jurnalistul Eduard Ovidiu Ohanesian a transmis un comunicat în care este precizat faptul că DNA-ul este în permanență cu ochii pe acțiunile guvernului. Acesta mai spune că mișcarea #rezist ar fi început după arestarea unui colonel STS care nu a mai răspuns la comenzile DNA.

„Dacă vă întrebați cumva de ce diplomația americană se dă de ceasul morții să o sprijine pe Laura Codruța Kovesi în lupta cu gealații corupți ai pesedeului, aduceți-vă aminte că în politică nu este loc de prietenii, există doar interese.  Un principiu după care yankeii s-au ghidat continuu, fie că este vorba de FVEY ( acronimul Five Eyes care definește alianța de inteligence dintre  Australia, Canada, Noua Zeelandă, Marea Britanie și Statele Unite) sau de relațiile cu aliați mai îndepărtați ca românii. 

De aceea, în semn de prietenie, deținătoarea premiului „Femei curajoase din România”, ține la sertar câteva dosare importante ca Microsoft, Fondul Proprietatea – Gitenstein sau Ferma Băneasa. Să nu mai vorbim despre dosarul Armamentul și cazul teroristului Mohammad Munaf, cetățean SUA cu acte în regulă, pe care Kovesi l-a tergiversat cât a putut, în vremea când era așezată la conducerea Ministerului Public. Indicii despre informațiile pe care le cară această "Miss Anticorupția” în ograda aliaților (campați pe terenurile jefuite de miliardarul Puiu Popoviciu), au venit de la Darren White, unul dintre foștii șefi ai Secret Service, partener de chefuri cu Luluța în ograda SRI. Cum mecanismul bielă-manivelă Kovesi-Coldea a început să scârțâie sub dezvăluirile petrecăreților din complexul K2-T14, ar fi interesant dacă direcțiile de contrainformații ale SRI și SPP i-au luat urma șefei DNA. Mai recent și mai concret, despre mecanismele poliției politice puse în mișcare de DNA, au venit de la oengeul lui Mugur Ciuvică. Un document publicat de acesta în luna septembrie, dovedea că procurorii din subordinea Laurei Kovesi primeau pe bandă rulantă stenograme ale ședințelor de Guvern. Ca urmare, șefa DNA era la curent cu evoluția golăniilor secretizate din interiorul Palatului Victoria, gen OUG 13. Și odată cu Kovesi ... .

Noi am aflat că executivul a fost subiectul unei operațiuni de monitorizare totală din partea DNA, realizată cu ajutorul unui gradat cu dublă subordonare. Când acesta a refuzat extinderea colaborării, magistrații anticorupție i-au înscenat un flagrant cu arestare și cu tot tacâmul. Dosarul se află pe rolul Curții Militare București. Așa a început povestea mișcării #Rezist. De amănunte s-au ocupat rețelele de socializare.  
 
Până vom lămuri aspectele contrainformative ale relațiilor șefei anticorupție cu Ambasada SUA la București, vă reamintim că Direcția Națională Anticorupție a reușit în cursul acestui an, cu ajutorul SRI, să intre în posesia arhivei celui mai important serviciu secret al Ministerului de Interne, destrucurând practic DGIPI. Avem informații că, după acest succes, procurorii dim subordinea Laurei Kovesi și-au îndreptat "atenția” asupra executivului. Folosindu-se de pretextul luptei anticorupție, șefa anticorupției a cerut fonduri importante pentru achiziționarea echipamentelor și tehnicii de interceptare și decriptare pentru toate tipurile de comunicații electronice, depășind SRI în capacitate de filaj, interceptare și stocare. În opinia jurnaliștilor de specialitate, cu astfel de dotări, DNA va deveni cel mai puternic serviciu secret al României.

Primele indicii
 
La începutul lunii septembrie a acestui an, Inspectia Judiciară anunța că a început cercetarea disciplinară a procurorilor DNA  care au anchetat fără drept Guvernul României în legătură cu adoptarea OUG 13/2017. Cu această ocazie, Grupul de Investigatii Politice (GIP), condus de Mugur Ciuvică, punea pe masă primele indicii ale asaltului DNA asupra Palatului Victoria. Un document prezentat de Ciuvică dovedea că instituția condusă de Laura Codruța Kovesi a cerut de la Guvern transcrierile a zeci de ședințe din perioada 2013-2017, încălcând  separația puterilor în stat. Nu se știe în ce scop au folosit procurorii anticorupție zecile de stenograme ale ședintelor guvernamentale. Secretariatul General al Guvernului nu a dat publicității amănunte despre cum anume ajungeau stenogramele în mâinile procurorilor și prin intermediul cui.

„Orice alt document sau alte informații nu pot fi furnizate deoarece sunt exceptate de la comunicare (…), întrucât stenogramele sunt documente clasificate ....”, se specifică în răspunsul SGG.  Dezvăluirile lui Ciuvică s-au rezumat doar la o informare sumară despre transcrierile ședințelor cu pricina.
 
Turnat de prieten
 
Pentru cei interesați să afle cum a fost pusă la curent Kovesi, în timp real, cu privire la conținutul discuțiilor ministeriale pe marginea OUG 13 și despre tot ce se discuta în birourile Guvernului României ceas de ceas, minut cu minut, îi sfătuim să consulte dosarul nr. 135/753/2015, aflat pe rolul Curții de Apel București.
 
Povestea începe în decembrie 2015, când o știre referitoare la faptele de arme ale DNA, trecea prin filtrul mass-media, practic nebăgată în seamă. Ștefan Enache, angajat al Secretariatului General al Guvernului, era săltat de procurori și pus sub acuzare pentru trafic de influență. Potrivit rechizitoriul întocmit de magistrații militari, „Enache Ștefan a pretins de la o persoană o sumă de peste 10.000 de euro în scopul de interveni pe lângă directorul Regiei Autonome - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, asupra căruia a dat asigurări că are influență, pentru ca acesta din urmă să le asigure celor doi adjudecarea, la o licitație, a unui imobil din municipiul București, la un preț mult subevaluat”. Flagrantul a fost organizat cu ajutorul fostului primar al orașului Năvodari, condamnat deja ]n alt dosar. Angajatul SGG fusese săltat în urma unui denunț făcut de vechiul său prieten, primarul Nicolae Matei...”


Secrete de stat furnizate DNA pe stick
 
Surse din cadrul STS ne-au relatat că, în așteptarea echipamentelor ultraperformante de spionaj electronic, DNA nu s-a mulțumit doar cu transcrierile unor ședințe de guvern. A obținut toate înregistrările făcute de microfoanele STS prin birourile guvernamentale. Cum au procedat ?
 La data arestării, Enache avea dublă subordonare, fiind colonel în cadrul UM 02999, o structură care aparținea Serviciului de Telecomunicații Speciale și, în același timp, consilier în cadrul Secretariatului General al Guvernului. Practic, Enache era însărcinat cu securizarea comunicațiilor, înregistrarea, arhivarea și păstrarea tuturor ședințelor de guvern clasificate ca secrete de stat. Sursele noastre susțin că, Enache furniza DNA zilnic, cu acceptul șefilor săi din SGG, pe stick, toate convorbirile și ședințele din sediul Guvernului, unde fusese detașat. Practic, Enache dădea pe mâna DNA, zilnic secretele României direct de la sursă, cu acordul superiorilor săi, totul fiind înregistrat. Agenții DNA intrau în sediul guvernului cu aprobarea pazei, iar înregistrările erau furnizate de către Enache, după ce erau înscrise în registrul special al documentelor secrete. Totul s-a făcut cu știrea serviciului de informații al SPP, care era însărcinat cu supravegherea informativă a demnitarilor din clădire.
Când DNA i-a cerut lui Enache să predea toate înregistrările făcute în alte birouri guvernamentale, inclusiv cele care vizau persoanele străine aflate în vizită sau cu alte însărcinări, acesta ar fi refuzat. A fost momentul în care i s-a înscenata flagrantul și a fost arestat. A fost înlocuit cu alți trei agenți folosiți de DNA, care ar furniza pe bandă rulantă absolut tot ce li se cere. Rămâne de văzut cu ce aprobare intrau acoperiții de la DNA în clădirea Guvernului pentru a prelua informațiile secrete de stat.
 
Regrete de primar
 
Informatorul principal din acest dosar, fostul primar al orașului Năvodari, Nicolae Matei,  a fost condamnat într-un dosar de luare de mită și a fost încarcerat circa un an la Poarta Albă. În prezent este cercetat și judecat pentru alte infracțiuni, fiind ușor de manipulat de procurorii DNA. Deși magistrații i-au pus sechestru pe mare parte din avere, se spune că Matei nu are griji materiale. Apropiații săi au investit zeci, sute de milioane de euro în noul cartier rezidențial Depozitului, așezat între Mamaia Nord și intrarea în orașul Năvodari. Construcțiile faraonice ridicate în viteză, ilegal, pe o locul în care a fost o baltă și o groapă de gunoi, nu beneficiază de canalizare.
Am vorbit cu Nicolae Matei despre situația în care a fost pus prietenul său setesist, în urma confidențelor sale în microfoanele DNA. Matei dă de înțeles că regretă colaborarea cu DNA, spunând că prietenul său Enache l-a ajutat de multe ori cu problemele orașului Năvodari. Nu a intrat în alte amănunte.
"Am fost prieteni. Enache m-a ajutat mult cu orașul. M-au interceptat pe treptele Curții de Apel....”, ne-a mai spus acesta cu o umbră  de regret.
Într-un fel, Matei a încercat să-și răscumpere greșeala. "Vedeți ce a transcrieri despre Colectiv sunt la dosar, că acolo a fost crimă”, a mai spus Matei.
 
Incendiu provocat la Colectiv ?
 
Fostul primar, Nicolae Matei, a făcut câteva precizări pe marginea cazului Ștefan Enache vs. Colectiv, la postul de televiziune Litoral TV.
"Ar fi urât din partea statului român să nu facă lumină în cazul Colectiv unde au murit 63 de oameni. În loc să-l sune pe Matei pentru declarații, presa și televiziunile ar fi trebuit să spună că acel colonel a făcut și mapa pentru CSAT în cazul Colectiv și (...) Lucrurile trebuie luate în serios și mă bucur că instituții de forță care altminteri vor să se afirme au făcut în așa fel încât să iasă adevărul la lumină!”, declara Matei în presa locală.
Fostul edil se referea la  stenogramele apărute în presă, potrivit cărora colonelul Enache  sustinea că incendiul din clubul Colectiv ar fi fost provocat și că anumiți demnitari cunoșteau problema.   
 
"Ștefan Enache: Se știa, mă ! Știa șeful din Minister…Și Oprea… Păi dacă și-au dat sms-uri „nu vii în seara asta în club!", unii… Și eu am prieteni care au fost…specializați pe explozibili și arme de distrugere în masă. Acolo sunt bombele care le au americanii. Mamă și tată. Deci americanii au mama, îi spun bombe mamă, israelienii le spun, rușii tată și israelienii au o combinatie de-a lor, aiurea. Numai gazul care a fost, a fost o explozie. Păi dacă i-a făcut ca la rotisor… 

Politician: I-a stropit, i-a…? 

Ștefan Enache: Ce vorbești…Și gazul ăla dezvolta 2000 de grade. Acela l-a dat din spray, s-a ridicat a creat vid, în momentul în care a coborat, oxigen."
 
Reamintim că anchetatorii din dosarul Colectiv, care au verificat interceptările convorbirilor purtate de colonelul Enache cu politicianul respectiv, susțin că afirmațiile acestuia erau false. Procurorii au considerat că Ștefan Enache a încercat să pară un personaj influent, cu acces la informații secrete. Ulterior, chiar avocații colonelului au susținut  că Enache nu a făcut niciodată astfel de afirmații, interceptările de mai sus fiindu-i atribuite în mod eronat.”, scrie în comunicatul transmis de Eduard Ovidiu Ohanesian.