Justiția românească a respins cererea de constatare a faptului că Mircea Vulcănescu a fost condamnat politic, cerere formulată de către fiica filozofului, Măriuca Vulcănescu, informează Ziare.com.

„Este vorba de o persoană care a fost condamnată, umilită, care a suferit și a fost omorâtă pe nedrept, ba mai mult, imaginea și memoria îi sunt pătate și post mortem, prin existența și menținerea efectelor hotărârilor de condamnare, iar aceste efecte se răsfrâng și asupra mea”, a scris Măriuca Vulcănescu în cererea de chemare în judecată.

În prima instantă, Tribunalul București i-a dat dreptate Măriucăi Vulcănescu și l-a reabilitat pe cel care murise ca un martir, în închisoarea de la Aiud, în 1952.

În august 2016, Măriuca Vulcănescu (86 de ani), fiica cea mică a lui filozofului a cerut judecătorilor Tribunalului București să constate caracterul politic al condamnării suferite de tatăl său, proces deschis pe baza legii 21/2009 privind condamările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

„Tatăl meu a fost condamnat, prin 10 hotărâri judecătorești, la un total de 8 ani de închisoare, fără să i se fi putut reține vreo vină ori să se demonstreze valabil săvârșirea vreunei fapte penale.

In realitate, instanțele comuniste l-au judecat la comandă politică, într-un proces 100% politic, nedrept, abuziv, absurd, ba chiar aberant. L-au etichetat criminal de război, vinovat de dezastrul țării", explica Măriuca Vulcanescu.

Vulcănescu fusese condamnat în lotul al doilea ai foștilor membri ai Guvernului Antonescu, denumit lotul „Aurel Aldea”. Potrivit decizie de condamnare, Vulcănescu a fost găsit vinovat pentru că militat pentru hitlerism deoarece a luat parte la 68 de Consilii de Miniștri și la 58 de ședințe ale Delegației Economice, ocupându-se, printre altele, și de finanțarea armatei germane care a staționat în România.

„S-a mai stabilit că întrucât acuzatul Mircea Vulcănescu a continuat să rămână în Guvern și după data declarării războiului contra Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice și să conlucreze cu acesta pana la 23 august 1944, rezultă că el s-a solidarizat cu acțiunea întreprinsă de Guvernul Ion Antonescu, pe care a înțeles să-l sprijine și astfel a achiesat la hotărârea de continuare a războiului în contra Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice și Națiunilor Unite", se arată în motivarea condamnării la 8 ani de închisoare, aflată pe masa Tribunalului București.

Acuzațiile sub care a fost condamnat Vulcănescu sunt hilare, dacă nu ar fi avut consecințe tragice, deoarece chiar procurorul care a instrumentat cazul a notat, negru pe alb, în rechizitoriu că „Domnul Mircea Vulcănescu a luptat să nu primească acest post. Aceasta este situațiunea reală, necontestată”.

Mai mult, tot acuzarea afirma că Vulcănescu a făcut tot posibilul ca statul român să nu fie aservit economic Germaniei naziste: „Este adevărat că îmi este foarte greu să dovedesc că contribuția d-sale în ceea ce privește încheierea acelor tratate economice este de natură să fie în detrimentul statului nostru; Este adevărat că d-sa a luptat și a căutat, pe cât i-a fost posibil, cu subtilitatea d-sale și cu pregătirea pe care o avea, să privească și în dosul convențiunilor ce urma să se încheie și să caute, pe cât posibil, să atenueze anumite aserviri, care rezultau din aceste tratate”.

În aceste condiții, Tribunalul București a constatat, pe 31 mai 2017, caracterul politic al condamnării lui Mircea Vulcănescu.

„Tribunalul apreciază că tatăl reclamantei a făcut obiectul unei condamnări cu caracter politic, prin raportare la art. 2 alin. 1 lit. a din OUG nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă a persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, precum și persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive", a explicat instanța.

În mod stupefiant, prin Ministerul Finanțelor Publice, statul român declară recurs la această decizie, afirmând că este insuficient motivată.

„Considerentele hotărârii atacate, rezultă că instanța nu a făcut altceva decât să enumere actele depuse în cauză, fără însă a motiva în drept și în fapt considerentele care au condus la admiterea acțiunii, soluția exprimată prin dispozitiv rămânând nesusținută și pur formală”, au spus reprezentanții plătiți din banii noștri.
 
Ulterior, în recurs a intervenit și nelipsitul Institut „Elie Wiesel”, tot în defavoarea lui Mircea Vulcănescu. De altfel, acest institut a mai încercat să șteargă memoria lui Vulcănescu și în trecut, prin eliminarea numelui său de pe străzi și instituții.
 
De „partea” lui Vulcănescu a intervenit IICCMER, dar nu a fost suficient: Curtea de Apel a decis : „Respinge cererea de constatare a caracterului politic al condamnării autorului reclamantei, Mircea Vulcănescu", susținând că Tribunalul București nu a motivat suficient legătura dintre condamnarea lui Vulcănescu și prevederile OUG 214/1999.

Curtea de Apel a considerat că faptele lui Vulcănescu nu se încadrează în ceea ce se numește politica de împotrivire la regimul comunist.

„Asadar, anchetarea, judecarea si condamnarea autorului reclamantei, Mircea Vulcanescu, nu au privit fapte de natura politica de impotrivire la regimul comunist instaurat dupa 6 martie 1945 si nu exista nicio legatura intre faptele avute in vedere ca temei al condamnarii si ipoteza reglementata de art. 1 alin. ( 1) teza finala din Legea nr. 221/2009 si de art. 2 alin. (1) l it. a) din OUG nr. 214/1999, si chiar daca in hotararea de condamnare s-a retinut acceptarea si sprijinirea efortului de razboi impotriva Uniunii Sovietice, Curtea considera ca nici aceasta fapta imputata, prin ea insasi, nu poate fi nicicum asimilata exprimarii protestului impotriva terorii comuniste sau abuzului de putere din partea celor care au detinut puterea politica, in sensul Legii nr. 221/2009, chiar in contextul pronuntarii hotararilor de condamnare si specificul actului de justitie realizat in acea perioada si chiar daca s-ar avea in vedere ca judecata s-a desfasurat intr-o perioada in care Romania se afla sub ocupatia trupelor sovietice”, motivează Curtea de Apel București.

Totuși, instanța a arătat în motivarea sentinței că numele lui Mircea Vulcmnescu ar putea fi reabilitat, după modelul superiorului său ierarhic, fostul Ministru de Finanțe, Netta Gheron.

Magistratii atrag atenția că procese deschise în acea perioadă vizau nu numai tragerea la răspundere a celor vinovați de crime de război sau împotriva umanității, ci și în scopul eliminării celor care ar fi putut opune rezistență noii orânduiri sociale și consolidării sistemului totalitar.

„Cererea reclamantei excede dispozitiilor Legii nr. 221/2009, iar reparația morală urmarită, constând în ștergerea consecințelor penale ale condamnării autorului ei, nu poate fi realizată pe aceasta cale, ci, eventual, prin achitarea inculpatului Mircea Vulcănescu astfel cum s-a procedat în privința inculpatului Netta Gheron, condamnat prin aceleași hotărâri penale și âîn baza aceleiași legi”, a scris instanța.

Asemenea lui Vulcanescu, Netta Gheron a fost arestat si condamnat in lotul Aurel Aldea și a decedat la penitenciarul Aiud (1955).

Pe data de 17 ianuarie 2000, un complet de 9 judecători de la Inalta Curte l-a reabilitat pe Netta Gheron, după ce a fost admis un recurs în anulare declarat de Procurorul General al României.

In decizia de achitare a lui Netta Gheron, Inalta Curte arăta că nu se poate considera că acesta a săvârșit fapte susceptibile de a fi apreciate de „continuare a războiului contra Uniunii Republicelor Socialiste Sovietice și Națiunilor Unite” și că, atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective, nu sunt intrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost condamnat sau ale altei infracțiuni.

Ion Constantinescu-Mărăcineanu, coleg de închisoare, în articolul „Ultimele clipe ale lui Mircea Vulcănescu”, publicat în revista Memoria, povestește ceea ce Vulcănescu i-ar fi comunicat în ultimele clipe ale vieții:

„Rostul meu în viață s-a terminat. Am început o operă, dar n-am fost în stare s-o duc până la capăt. Am predat la o catedră pe care am părăsit-o tocmai în clipele în care trebuia să fiu prezent. M-am despărțit de studenții pe care-i iubeam tocmai în cele mai dureroase momente ale istoriei. Am crezut că mi-am făcut datoria ca cetățean față de această țară hăituită și jefuită cu nerușinare, față de acest neam însângerat. M-am înșelat. N-am fost decât un vanitos. Am ținut să vin aici lângă cei în suferință, cei care au visat libertatea și-au sângerat pentru ea. Studenții mei nu mai pot aștepta nimic de la mine, o biată epavă ce se târăște pentru ultima picătură de viață. Strădaniile mele la altarul culturii s-au dovedit a fi zadarnice. Potentații vremii n-au nevoie de cultură.

Pseudocultura și-a întins tentaculele ca o caracatiță. Nu știu ale cui păcate îndură acest neam ospitalier. Boala mi-a măcinat și ultima fărâmă de vlagă. Sunt la capătul puterilor. Mă vedeți în ce hal am ajuns. O caricatură de om. Charon mă așteaptă să mă treacă Styxul. Corbii sunt gata să mă însoțească. Priviți-i cum dau rotocoale croncănind în văzduh. Mă doboară tăcerea asta. Mă ucide suferința prin care trec prietenii de celulă. Știu că mă despart de ei. Îi rog să mă ierte că-i părăsesc.

Dacă veți avea șansa supraviețuirii și veți ieși din acest infern, căutați-mi familia și spuneți-i să mă ierte că i-am oferit această viață copleșită de lacrimi și lipsuri. Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toți, să le aducă alinare. Poate că fetele vor avea o soartă mai bună. Știu prin câte suferințe au trebuit să treacă. Sunt perfect conștient că vor mai întâlni pe drumul vieții încă multe obstacole. Sunt convins că le vor putea depăși, chiar dacă colții răutății vor căuta să mai rupă din adolescența lor zbuciumată. Să le spuneți că nu mi-am făcut decât datoria de cetățean al acestei țări oropsite”.