ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Klaus Iohannis returnează banii pe chiria casei din centrul Sibiului.
 
Administrația Prezidențială a anunțat marți dimineață că președintele României va respecta hotărârea instanței cu privire la casa din centrul Sibiului pe care a pierdut-o definitiv și irevocabil în instanța de judecată la sfârșitul anului trecut, urmând ca în cel mai scurt timp să returneze sumele care i-au fost virate în baza contractului de închiriere.

Este vorba despre o sumă lunară de 5.000 de euro.

Instanța de judecată a stabilit că imobilul respectiv a fost obținut printr-un titlu de moștenitor fals.


Banii obtinuți în urma încheierii contractului cu o unitate bancară în ultimii nouă ani nu îi va returna decât dacă proprietarii de drept se vor îndrepta împotriva lui Klaus Iohannis, solicitând să plătească sumele pe care le-ar fi obținut ilegal conform deciziei instanței, potrivit b1.ro.