Kovesi și Lazăr, ANCHETAȚI disciplinar de CSM

Inspectia Judiciară din cadrul CSM a deschis un dosar disciplinar pe numele Procurorului General al României, Augustin Lazăr și al procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi.
Dosarul 1704/IJ/319/DIP/2017 a fost dechis în 2 martie la plângerea formulată de lumeajustitiei.ro. Reclamanții au arătat că Lazăr și Kovesi s-au raliat public protestelor anti-guvernamentale pe tema legislației penale și au facut declaratii publice "cu caracter politic” care intra sub incidenta obligatiei de rezerva a magistratilor de a nu comenta cauzele aflate pe rol si de a nu se imixtiona in treburile altor puteri in stat.
Autorii plângerii au prezentat în sprijinul cererii lor o serie de declarații ale lui Lazăr și Kovesi, precum:
-Cum a trecut Anul Nou, s-a instalat o nouă guvernare, iar prioritatea s-a schimbat: nu mai reprezintă o prioritate să urmărești faptele de corupție, ci să schimbi textul de lege în așa fel încât să îl golești de conținut
-Există cineva care a fost inițiatorul acestor texte pe care eu le-aș califica drept penibile.
-Nu mai discutăm, pentru că s-ar vedea că dezincriminarea este făcută cu dedicație. Punct. (…) Lucrurile sunt foarte clare și nu aș fori să le analizez mai profund, pentru că ele sunt clare la nivelul inteligenței publice medii, nu ar trebui ca un magistrat al Ministerului Public să stăruie
-Mă îndoiesc de buna credință a ministrului Justiției
-Aceste modificări (...) Vor afecta în mod grav lupta împotriva corupției, care tinde să devină irelevantă
-În fiecare zi este un risc major pentru sistemul de justiție, care se poate trezi în orice dimineață cu modificarea competențelor, a procedurilor, a statutului magistraților
-În acest moment nu ne dorim decât să fim lăsați să facem ceea ce am început. Și nu singuri. Pentru ca această luptă cu corupția nu este dusă doar de DNA. Această luptă cu corupția nu este dusă doar de sistemul judiciar. Este dusă de mii și mii de oameni cinstiți din România

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

Fabuloasa Motivare a Judecătorului Alexandru Vasile de la Ploiești prin care a fost ANULATĂ Lovitura de Stat a CCR. ”Se complică rău lucrurile...” - AVEM DOCUMENTUL
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Justiție Armată Servicii
Persoane: Augustin Lazăr Laura Codruța Kovesi
Locații: București
Subiecte: Anchete DNA Binomul SRI DNA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)