Laura Kovesi atenționează că nu ar trebui așteptate rezultate imediate de la Parchetului Public European, acestea depinzând de durata proceselor în instanțele de judecată

Laura Codruța Kovesi, care își va prelua în noiembrie funcția de procuror-șef european, atrage atenția, într-un interviu acordat agenției Reuters, citat de Agerpres, că nu ar trebui așteptate rezultate imediate din partea instituției pe care o va conduce, Parchetul Public European (EPPO), în ceea ce privește combatarea fraudelor și a corupției care afectează bugetul Uniunii Europene. Conform acesteia, rezultatele vor veni în decurs de câțiva ani, o dată cu deciziile judecătorești finale.
„Cred că vor fi așteptări mari odată ce instituția va începe să lucreze efectiv la cazuri (...). Oamenii trebuie să înțeleagă că rezultate credibile vor veni în doi, trei ani, odată ce vor începe să vină deciziile finale de la instanțe”, afirmă Laura Kovesi, în interviul transmis luni de Reuters.
Viitorul procuror-șef european, care își va lua, probabil, în primire noul rol pe 4 noiembrie, anunță că nu va ceda posibilelor presiuni la adresa sa.
„Va exista, cu siguranță, presiune, odată ce anchetele încep, asupra instituției și procurorilor, să nu uităm că oamenii care folosesc fonduri europene sunt în general oameni de afaceri, unii dintre ei foarte puternici (...). Dar sunt extrem de bine antrenată pentru aceasta, nu sunt câtuși de puțin îngrijorată de acest lucru”, a subliniat Laura Kovesi.
Uniunea Europeană lucrează la adoptarea unui buget pe 2020 de aproape 160 miliarde de euro, în contextul în care un raport din 2019 al Curții Europene de Conturi arată că, în perioada 2002-2016, au fost pierdute circa 9 miliarde de euro prin fraude.
Parchetul Public European (EPPO), la care au aderat 22 dintre cele 28 de state membre U.E., urmează să fie inaugurat în 2020, ocupându-se cu anchetarea și aducerea în fața Justiției a cazurilor de fraude transfrontaliere din interiorul U.E.
Laura Kovesi va conduce EPPO de la sediul central din Luxemburg, împreună cu câte un procuror european din fiecare stat membru. Anchetele vor fi dirijate de procurori delegați la nivel național. Numărul acestora urmează să fie negociat cu miniștrii de justiție și procurorii generali din statele membre.
„Este posibil ca, în unele state, dorința de a avea mai mulți procurori să fie mai mare, poate că alte state nu vor dori să aibă atât de mulți (...). Vor exista, cu siguranță, discuții și negocieri pentru rezolvarea acestei probleme”, este de părere Laura Kovesi.
„Deocamdată, principala mea preocupare este să asigur că instituția dispune de bugetul și resursele de care are nevoie pentru a funcționa”, a concluzionat șefa viitorului Parchet Public European, în interviul acordat agenției Reuters.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

Fabuloasa Motivare a Judecătorului Alexandru Vasile de la Ploiești prin care a fost ANULATĂ Lovitura de Stat a CCR. ”Se complică rău lucrurile...” - AVEM DOCUMENTUL
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Justiție Armată Servicii
Persoane: Laura Codruța Kovesi
Locații: Luxemburg
Subiecte: Parchetul European
Organizații: Parchetul European Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)