Mai știți ceva de Andreea?

Nimeni nu mai știe cine e Andreea Simon. Nici jurnaliștii, nici polițiștii și nici măcar procurorii care s-au ocupat de caz de-a lungul timpului, dacă îi întrebi din scurt, fără să le dai alte indicii.
Cine e Andreea Simon? Oamenii care o căutau, în decembrie 2005, strigându-i numele pe străzile din Miercurea Ciuc, pe câmpurile și prin halele dezafectate de la marginea orașului, au uitat-o demult.
Iar cei care strigă azi că vor „justiție, nu corupție”, ca și cum justiția ar însemna numai dosarele de abuz în serviciu și de trafic de influență, iar omorurile ar fi doar niște mărunțișuri, fără de prejudiciu, cei de acum, care țin lecții de onoare și de demnitate, în epileptice crize de deontologie, cei care atacă folosind stenogramele procurorilor și cei care atacă procurorii, folosindu-se de stenograme, ei nici n-au știut vreodată că Andreea Simon a existat măcar.
Nicio miză n-are cazul ăsta. E doar un amărât de copil care a dispărut, într-o seară geroasă, cu patru sticle de apă minerală într-o sacoșă de pânză.
Au trecut 12 ani de atunci, iar „justiția până la capăt” s-a oprit la colțul blocului, acolo unde Andreea a fost văzută pentru ultima oară. De un bărbat cu care fetița s-a întâlnit pe drumul ei spre casă, în timp ce se întorcea de la magazin. Iar pe acel bărbat, deși el devenise principalul suspect, anchetatorii l-au lăsat întâi deoparte, apoi l-au luat încet, lăsând timpul să treacă și să îngroape eventualele probe. Suspectul lucra la IPJ Harghita. Lucrează și acum acolo, e ofițer specialist II, coleg cu cei care ar trebui să investigheze dispariția Andreei.
A fost pus sub învinuire pentru lipsire de libertate și omor calificat în ianuarie 2010. După patru ani de la dispariția fetiței, atunci când cazul a fost preluat de Parchetul General. „Justiție până la capăt”, dosarul e și acum nesoluționat. Iar, între timp, suspectul a fost scos de sub urmărirea penală, pentru că altminteri i s-ar fi încălcat drepturile.
În România, crimele cu AN nu sunt la fel de importante precum corupția pentru care am ajuns să ne omorâm între noi. Procurorii instrumentează și trimit în instanță mai ales dosare grele (Colectiv, Hexi Pharma), compuse din sute de volume, cu expertize, stenograme, declarații și denunțuri. Cât ar putea să atârne în balanța asta uciderea unui copil?
Andreea Simon a fost doar o fetiță de 9 ani care a dispărut de pe stradă într-o seară de decembrie. Cine-o mai ține minte?
„Mai știți ceva?”, întreabă bunica Andreei. Periodic, bătrâna sună jurnaliștii și la Parchetul General, acolo unde procurorii „sunt plecați” și nimeni nu mai vrea să stea de vorbă cu ea. „Mai știți ceva?”, întreabă ea la telefon din prispa casei, în capătul unei ulițe înfundate dintr-un sat din Bacău. E în vârstă bunica Andreei, la fel ca și amintirea despre acest caz. Când ea s-o duce, și nu va mai avea cine să întrebe, Andreea va dispărea de tot.
„Mai știți ceva?” Voi, cei care vă bateți în piept cu „dreptate și justiție”, voi, cei care ați transformat țara asta într-un joc de-a hoții și vardiștii, voi, toții cei care ați făcut din meschinele bătălii personale un război național, „mai știți ceva” despre Andreea Simon?
N.a. - Andreea Simon ar fi împlinit azi 22 de ani. Ea nu este singurul caz de copil dispărut în împrejurări suspecte și îngropat în uitare.
GHIOCA ELVIRA - LOREDANA

A dispărut la 21 februarie 2007 de pe un drum din Berbești (jud. Vâlcea). Avea 9 ani.
HÂRDA IULIANA PAULA

A dispărut la 18 mai 2007 din zona parcului Grădina Morii din Sighetu Marmației (Maramureș). Avea 4 ani.
ARHIP ANDREEA
Avea 5 ani și a dispărut la 8 decembrie 2006 din Buhuși, jud. Bacău, împreunã cu mama ei, Magdalena Ursu.
VÎRTAN MÃDÃLINA VASILICA

A dispărut la 1 mai 2002 din Fãgãraș (Brașov). Avea 12 ani.
GHEORGHE ADRIANA DANIELA

A dispărut din satul Vânãtorii Mari (Giurgiu) la 30 iunie 2001. Avea 16 ani.
VARGA ECATERINA

A dispărut la 29 aprilie 1998 din satul Boghiș (Satu Mare). Avea 8 ani.
SBENGHEA NICU EDUARD
A dispărut la 17 iulie 2002 din Timișoara. Avea 4 ani.
BADEA MIHAELA – LUCIA

A dispărut la 2 martie 1991 din com. Rasova, sat Cochirlani, jud. Constanța. Avea 3 ani și jumătate. Deși cel care a ucis-o și-a recunoscut fapta, procurorul nu l-a trimis în judecată, pentru că nu a reușit să descopere cadavrul fetiței.
Acesta este capătul justiței.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Femeia care a luat un milion de euro de la CEC și i-a donat la biserici și la persoane sărace a fost achitată definitiv

Mihai Tîrnoveanu: ”Suntem români și punctum", acesta este citatul prin care voi răspunde la citația primită de la CNCD

Încă un militar român mort subit pe timp de pace. Brigada 282 Blindată din Focșani îl plânge pe camaradul Marian Rotaru, tată și soț

Femeia din spatele lui Bănescu: fiica Cancelarului lui Ceaușescu, Silviu Curticeanu. Cristina Bănescu, ex Cristina Popa, a fost demisă de la Colegiul Goethe pentru presupuse fraude. ACTUALIZARE

Cercetătorul CNSAS care îl acuza pe Patriarh de colaborare cu Securitatea îl apără pe Bănescu. Documentul care-l anihilează pe calibanul Hodor: Cancelarul lui Nicolae Ceaușescu, Silviu Curticeanu, a intermediat vânzarea sașilor și evreilor. FACSIMIL

Buhuceanu și homosexualii de la Accept se bucură că vor putea de azi să se căsătorească și apoi să adopte copii în urma unei decizii CEDO de condamnare a României la Strasbourg. OCDL: Hotărârea CEDO nu este definitivă
Recomandările noastre

Ce au strigat unii dintre cei mai frumoși români din Basarabia, aflați în cușcă la Tiraspol: Te iubim, popor român! Arestarea și eliberarea după 15 ani de temniță a Eroilor Români din Transnistria. 2 și 4 iunie în Istoria recentă a României mici. VIDEO

Un preot catolic demolează atacul cuplului Schmitt - Liiceanu la adresa BOR. În contrast cu Bănescu și Baconschi, cercetătorul Remus Mircea Birtz, doctor în Teologie la Roma și în Istorie la Cluj, a scris o Recenzie de 40 de pagini publicată de ActiveNews
Persoane: Augustin Lazăr Carmen Daniela Dan Tudorel Toader
Locații: București Miercurea Ciuc
Organizații: Ministerul de Interne Ministerul Justiției Parchetul General
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)