Judecătoarea Florica Roman, de la Curtea de Apel Oradea, transmite un mesaj dur colegilor ei care zilele trecute au protestat pe treptele Curții de Apel București, împotriva modificării legilor justiției și a codurilor.

„Sunt judecător și mă disociez public de tabăra protestatarilor din justiție care, prin rezoluții și alte acțiuni, desconsideră drepturile românilor, încalcă separarea puterilor în stat și atacă statul de drept”, scrie judecătoarea Roman, pe blogul ei.

Redăm în continuare mesajul integral al judecătoarei de la Curtea de Apel Oradea.

„Protestul magistraților de pe treptele Curții de Apel București, din data de 19 mai 2018, împotriva modificării legilor justiției și a codurilor, precum și «Rezoluția magistraților români pentru apărarea statului de drept» adoptată de cei prezenți sunt o sfidare la adresa cetățenilor români, un atac la adresa statului de drept și afectează în mod grav credibilitatea justiției.

Sunt judecător de 25 de ani și nu aș fi crezut vreodată că unii dintre noi vor coborî justiția în arena politică, vor justifică abuzurile din justiție cu pretextul apărării independenței acesteia și vor susține, într-un mod de-a dreptul agresiv, încălcarea separației puterilor în stat, regulă fundamentală după care funcționează un stat democratic.

Ce fac judecătorii și procurorii în cauză, autointitulați apărători ai statului de drept, nu doar că nu are nimic comun cu ceea ce pretind că apară, ci, dimpotrivă, aduce grave prejudicii prestigiului și independenței justiției, denotând totodată un veritabil dispreț față de statul de drept și cetățenii României.

România este stat de drept (adică «rule of law» - domnia legii), stat ce «se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor – legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale», spune art. 1 din Constituție.

Acest «stat de drept» funcționează în mod real și sănătos atunci când Parlamentul, ca putere legislativă, elaborează și adopta legi, Guvernul, ca putere executivă, se ocupă de administrarea țării, iar autoritatea judecătorească, în care este inclusă și puterea judecătorească (adică instanțele și judecătorii), interpretează și aplică legea.

Statul de drept este funcțional doar atunci când fiecare dintre aceste trei puteri – legislativă, executivă și judecătorească – se păstreză în limitele lor constituționale, își gestionează autonom activitatea și, în același timp, colaborează loial cu celelate puteri în beneficiul cetățeanului cu scopul realizării binelui comun în societate.

Este, de aceea, o interferență inadmisibilă în activitatea altor puteri și entități constituționale, ca unii magistrați să aibă pretenția ca Parlamentul să legifereze doar în maniera dorită de ei ori să ceară Curții Constituționale să suspende judecarea unor dosare.

Dacă parlamentari ori miniștri nu au dreptul să dicteze judecătorilor și procurorilor ce soluții să dea în dosarele cu care sunt investiți, similar, nici magistrații nu pot dicta nici Parlamentului ce legi să adopte, nici Guvernului cum să administreze țara și nici Curții Constituționale cum să își judece dosarele.

Reamintesc că în luna octombrie a anului 2017 mii de magistrați și chiar Plenul CSM, prin votul majorității, s-au autoexclus de la dialog refuzând orice dezbateri cu puterea legislativă cu privire la modificările legilor justiției, dezbaterile fiind, în fond, măsura maturității democrației unei societăți.

Când a fost chemată la dialog, justiția a refuzat cu țâfnă participarea la discuții cu celelalte puteri din stat, iar acum această tabăra din justiție este ofuscată că nu au existat dezbateri.

Nici nu pot exista dezbateri dacă una dintre părțile invitate condiționează dinainte participarea la dialog de adoptarea necondiționată de către ceilalți parteneri a termenilor și condițiilor sale. În acest caz nu mai există dialog și dezbateri, iar o astfel de atitudine nu este colaborare loială între puteri ci, din contră, încalcă separația puterilor în stat, deoarece autoritatea judecătorească își arogă atribuții de legiferare pe care Constituția nu i le conferă.

În data de 19 mai 2018, o tabăra din justiție, încurajată și de pozițiile anterioare exprimate de unele ambasade și autorități ale Uniunii Europene și Consiliului Europei, a incearcat, din nou, printr-o demonstrație de forță, să impună atât legislativului propriile pretenții cu privire la modificări legislative, cât și Curții Constituționale să amâne, sine die, judecata în dosare cu care este legal investită.

Guvernul, conform Constituției, răspunde politic numai în fața Parlamentului. Parlamentarii, la rândul lor, răspund politic în fața alegătorilor pentru modul în care își respectă promisiunile electorale și programele politice asumate și pentru care au fost votați.

Nici Parlamentul și nici Guvernul, însă, nu răspund politic în față justiției, și cu atât mai puțin în fața unei tabere din magistratură care, se vede, nu are nici o problemă să târască autoritatea judecătorească în jocuri politice.

Dacă într-adevăr această tabăra din justiție ar fi cu adevărat preocupată de independența justiției, stat de drept și libertăți fundamentale, așa cum se pretinde, trebuia să se delimiteze ferm și să protesteze vehement față de protocoalele secrete încheiate de către reprezentanți de vârf ai justiției cu SRI, protocoale făcute peste capul judecătorilor și procurorilor, care nu au fost consultați.

O astfel de reacție împotriva protocoalelor secrete cu SRI ar legitima această tabără în ochii opiniei publice și ar dovedi cetățenilor că acești magistrați protestatari sunt cu adevărat preocupați de statul de drept pe care clamează că îl apară.

În loc să ceară socoteală clasei politice pentru felul cum legiferează și guvernează, implicând astfel autoritatea judecătorească în dispute politice, această tabăra din justiție trebuia să ceară socoteală reprezentanților justiției care au semnat protocoale secrete cu SRI, vulnerabilizând și decredibilizand astfel justiția într-un mod fără precedent.

Este, de aceea, surprinzător că în cuprinsul Rezoluției din 19 mai nu există absolut nici o referire la acele protocoale secrete care sunt cel mai mare și grav atentat la statul de drept.

Se vede că acești judecători și procurori, pretinși «apărători ai statului de drept», nu au nici o problemă că justiția a fost administrată ani de zile în baza unor protocoale secrete, în disprețul total al legii, al Constituției și al drepturilor și libertăților cetățeanului.

În același timp, însă, aceștia se revoltă împotriva Parlamentului, pe care-l acuză că atacă statul de drept pentru că adopta legi, adică exact ceea ce Parlamentul trebuie să facă într-o democrație.

Magistrații respectivi, în Rezoluția adoptată, au făcut trimitere la mențiunile din Declarația privind etica judiciară adoptată de Adunarea Generală a Consiliilor judiciare desfășurată la Londra în iunie 2010, conform cărora «atunci când democrația și libertățile fundamentale sunt în pericol, obligația de rezervă a judecătorului devine subsidiară obligației de indignare».

O astfel de trimitere este gratuită cât timp nicăieri în altă parte din cuprinsul Rezoluției nu sunt menționate drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, nu se detaliază care este pericolul pentru acestea și nici modul cum protestatarii înțeleg să le apere.

Justificarea acțiunii acestei tabere din justiție prin textul de mai sus este chiar absurdă, câtă vreme aceasta protestează împotriva unor proceduri perfect democratice dar, în același timp, păstrează tăcerea cu privire la adevărate monstruozități care au subminat independența justiției, cum sunt acele protocoale cu SRI.

În Rezoluție nu se precizează care ar fi avantajul pentru cetățenii acestei țări dacă se menține, așa cum dorește această tabăra, actualul mod de administrare a justiției, în condițiile în care aproape nu există zi în care să nu fie devoalate abuzuri și încălcări grave ale drepturilor fundamentale în cursul procedurilor judiciare.

Sistemul judiciar păstrează o discreție absolută asupra modului în care justiția i-a abuzat pe unii români, refuzând cu îndărătnicie să admită fapte notorii, încălcări ale drepturilor fundamentale, erori grave și disfuncționalități majore în funcționarea justiției.

Orice expuneri ale abuzurilor sau critici pe deplin justificate formulate de către demnitari publici, presă, societatea civilă, cetățeni sunt socotite de unii magistrați ca fiind atacuri la adresa judecătorilor și procurorilor, și, implicit, la adresa independenței justiției, ceea ce este aberant.

Astfel, sunt acuzate în Rezoluție «acțiunile de manipulare a opiniei publice și atacurile fără precedent la adresa a numeroși judecători și procurori care instrumentează inclusiv cauze de mare corupție, dar și a celor mai importante instituții ale statului, cu rol de apărare și siguranță publică, inclusiv Direcția Națională Anticorupție…».

Unii dintre magistrați, așa cum am spus, refuză să accepte evidența și să admită că justiția a făcut erori și abuzuri foarte grave, aceștia respingând vehement orice critici, calificându-le «atacuri» și «manipulări». Aceștia, în loc să se preocupe de corectarea acestor derapaje, își folosesc puterea și influența pentru conservarea unui sistem care a permis încălcarea gravă a drepturilor și libertăților fundamentale ale unor români.

Refractari la evidente și abuzuri, aceiași magistrați spun în Rezoluție «că Ministrul Justiției își permite să atace public pe toți procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, speculând faptul că aceștia administrează probe cu încălcarea legii, apreciind asupra întrunirii elementelor constitutive ale unor infracțiuni, stabilirii vinovăției sau nevinovăției unor persoane, solicitând liste cu soluțiile de achitare pronunțate de instanțele judecătorești (numai în Uzbekistan numărul de achitări este zero, în statele democratice achitarea reprezentând expresia unui sistem judiciar sănătos)».

Această e o altă susținere contrară evidenței. Procurori DNA chiar au administrat probe cu încălcarea legii, existând hotărâri judecătorești definitive prin care astfel de încălcări s-au constatat, prin urmare o astfel de afirmație nu este o «speculație» a cuiva.

Pe de altă parte, în care «justiție sănătoasă» oameni sunt urmăriți penal de procurori și ofițeri ai serviciilor secrete, constituiți, în baza unor protocoale secrete contrare legii, în «echipe mixte» ce-și desfășoară activitatea conform unor planuri comune secrete de acțiune, echipe care administrează probe pe baza cărora oameni au fost condamnați?

Iar a compara urmărirea penală și judecata din România cu urmărirea penală și judecata din statele cu democrație consolidată este pură ipocrizie.

A fi urmărit în România de către DNA, de exemplu, înseamnă a fi prigonit de către un stat atotputernic care, cu resurse uriașe, îl atacă pe cetățean cu scopul de a-l strivi și distruge.

Statul, prin DNA, începe prin a-l umili pe cetățean făcând publice detalii din urmărirea penală cu încălcarea grosolană a prezumției de nevinovăție și a dreptului la viață privată, după care continuă cu încălcarea drepturilor procesuale elementare. Dacă cetățeanul se plânge unei instituții a statului, reclamând aceste abuzuri, nu este ascultat de absolut nimeni.

În final, dacă este nevinovat, pentru a fi achitat cetățeanul trebuie să aibă șansa să ajungă în fața unui judecător cu adevărat imparțial și independent, pentru că astfel funcționează justiția în România, ca o loterie, cum îți este norocul și cum dă Domnul.

Iar dacă cetățeanul a reușit să treacă prin toate aceste furci caudine, suferind costuri imense personale și profesionale, a supraviețuit oprobiului public, pierderii afacerilor, prietenilor și chiar familiei, achitarea nu îl mai bucură sau eliberează. Destinul i-a fost schimbat definitiv, iar pentru asta nici un procuror abuziv nu a răspuns vreodată.

A-i spune, așadar, unei astfel de persoane că experiența devastatoare prin care a trecut dovedește că România are «un sistem judiciar sănătos» este pur și simplu ipocrizie, cinism și iresponsabilitate, dovada lipsei de compasiune și umanitate.

În Rezoluție se mai spune: «Îndemnăm pe toți cetățenii României să se alăture acestei Rezoluții, în calitatea lor de păstrători ai unor speranțe și aspirații de însănătoșire morală a țării și de menținere a ei pe coordonatele Europei civilizate».

A-i îndemna pe cetățeni să susțină o justiție care comite, tolerează și justifică abuzuri este o lozincă găunoasă asemenea celor din perioada comunistă.

Numai statele totalitare își abuzează arbitrar cetățenii, îi dau exemplu pe unii pentru a le impune celorlalți frică și autocenzură, cu scopul de a prezerva și perpetua un sistem de privilegii pentru cei puțini în detrimentul celor mulți.

Nici un stat de drept, civilizat și democratic, nu s-a construit vreodată pe abuzarea propriilor cetățeni ori pe complicitatea celor care tolerează asta, ci pe asumarea cu curaj a libertății și dorinței de a împărtăși această valoare supremă cu ceilalți oameni.

Pentru a deveni, ca magistrați, credibili în ochii românilor trebuie, în primul rând, să încetăm a mai respinge orice critică ascunzându-ne după principii, iar apoi să ne luăm un timp de autoreflecție, să recunoaștem erorile și derapajele din justiție și să dovedim societății că suntem capabili să ne corectăm. Așa ar trebui să înceapă «însănătoșirea morală a țării», pe care o clamează această tabără din justiție.

Magistrații care, cu cinism, neagă fapte, ignoră derapajele ori refuză schimbări imperios necesare în justiție nu au cum poza în apărători ai statului de drept și nu sunt îndreptățiți să dea ordine ori să traseze sarcini altor puteri din stat, mai ales când o fac bătând cu pumnul în masă.

În concluzie, îmi exprim profundul dezacord față de această Rezoluție care ignoră drepturile și libertățile cetățenilor acestei țări și sfidează normele constituționale, motiv pentru care mă disociez PUBLIC de acțiunile acestor magistrați care pretind că vorbesc în numele justiției.

Afirm categoric că pe mine această tabără din justiție nu mă reprezintă!”, încheie mesajul ei judecătoarea Florica Roman.