Mircea Băsescu va fi eliberat condiționat. Decizia este definitivă

Mircea Băsescu va fi eliberat condiționat, după ce Tribunalul Constanța a respins contestația DNA. Fratele fostului președinte al României a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru trafic de influență. Hotărârea este definitivă.
Magistrații Judecătoriei Medgidia deciseseră, în 19 iulie, că Mircea Băsescu, fratele fostului președinte Traian Băsescu, poate fi eliberat condiționat, dar hotărârea instanței nu a fost definitivă.
Decizia a fost contestată de DNA în termenul prevăzut, de trei zile, la Tribunalul Constanța.
Aceasta a fost cea de-a treia solicitare de punere în libertate a lui Mircea Băsescu admisă de Judecătoria Medgidia, după cele de la sfârșitul anului trecut, respectiv, la începutul acestui an.
Nici atunci hotărârile nu au fost definitive, contestațiile DNA fiind admise, ulterior, de Tribunalul Constanța, astfel că fratele fostului președinte al României a rămas în închisoare.
Mircea Băsescu a fost condamnat, în luna iunie 2016, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență, în dosarul în care a fost acuzat că a primit 600.000 de euro mită de la familia lui Sandu Anghel, dar, conform legii, el întrunește condițiile pentru eliberare condiționată - are peste 60 de ani, deci execută doar o treime din pedeapsă, iar timp de 12 luni s-a aflat în arest preventiv sau la domiciliu.
Tribunalul Constanța, în motivarea pe care a dat-o atunci când a admis contestația DNA la decizia Judecătoriei Medgidia de eliberare condiționată a lui Mircea Băsescu, și-a motivat decizia susținând că acesta nu a putut dovedi că pedeapsa aplicată de patru ani de închisoare și-a atins scopul preventiv, în condițiile în care șapte luni din pedeapsa executată le-a petrecut în arest la domiciliu.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

Fabuloasa Motivare a Judecătorului Alexandru Vasile de la Ploiești prin care a fost ANULATĂ Lovitura de Stat a CCR. ”Se complică rău lucrurile...” - AVEM DOCUMENTUL
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Justiție Armată Servicii
Persoane: Mircea Băsescu
Locații: Constanţa
Subiecte: Justiția în România
Organizații: DNA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)