Nistorescu: Abia acum Elena Udrea va începe să vorbească și, probabil, totul va ajunge la Traian Băsescu

Cornel Nistorescu susține că pedeapsa pe care a primit-o Elena Udrea în dosarul „Gala Bute” o va face pe aceasta să spună tot ce știe, iar dezvăluirile vor ajunge chiar la Traian Băsescu.
În opinia acestuia, Udrea nu a vorbit până acum pentru că a crezut că prietenia cu fostul președinte o va salva, dar acest raționament s-a dovenit a fi unul greșit. Prin urmare, ca să mai salveze ce mai este de salvat, aceasta va începe să vorbească.
„A scăpat ușor, că toată prestația ei arată ca un spectacol montat din ambiția ei, cu sprijinul oamenilor din minister și a unor oameni de afaceri. A scăpat ușor, elegant. Abia acum începe să devină un personaj care are ceva de spus, pentru că o să înțeleagă că faptul că e blondă și o cheamă Elena Udrea și era admirată de Traian Băsescu nu-i schimbă condiția. Ea credea că scapă...”, a spus Nistorescu pentru B1 TV.
Întrebat unde anume vor duce dezvăluirile Elenei Udrea, acesta a răspuns: „la nenumăratele afaceri organizate la Controceni și dirijate de la Cotroceni, pentru că vreme de aproape zece ani România a fost condusă de un tip de afaceri pus la cale la Cotroceni. Acum începe decontul dosarelor Elenei Udrea, abia acum, probabil, se va sfârși doar la Traian Băsescu.
Până acum au fost declarații de televiziune, zâmbete, speranțe că completele sunt formate din doamne și ele ar fi mai drepte decât bărbații. Tot felul de minunății din astea să vorbim și noi ca să ne aflăm în treabă, crezând că lumea uită și declarațiile au dispărut și faptele din jurul lui Băsescu și Blejnar se șterg cu buretele și au dispărut. Abia acum să-și facă calcule de altă natură și să spună lucruri, dar nu știu în ce măsură îi vor scăpa situația într-un mod spectaculos”.
Elena Udrea a primit 6 ani de închisoare în dosarul ”Gala Bute”. Ștefan Lungu, fostul consilier, a primit un an și șase luni cu suspendare, pentru complicitate la luare și dare de mită. Topoliceanu, fosta șefă a CNI, a primit trei ani cu suspendare, pentru luare de mită. Gheorghe Nastasia a primit trei ani cu suspendare.
Tudor Breazu a primit trei ani cu executare, pentru complicitate la luare de mită. Asemena lui Udrea, Breazu nu-și recunoscuse vina în timpul procesului. Rudel Obreja a primit cinci ani cu executare. Fostul Ministru al Economiei, Ion Ariton, a fost achitat.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

Fabuloasa Motivare a Judecătorului Alexandru Vasile de la Ploiești prin care a fost ANULATĂ Lovitura de Stat a CCR. ”Se complică rău lucrurile...” - AVEM DOCUMENTUL
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Justiție Armată Servicii
Persoane: Cornel Nistorescu Elena Udrea Traian Băsescu
Locații: România
Organizații: Înalta Curte de Casație și Justiție
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)