O bătrână de 72 de ani, condamnată la 4 ani de închisoare pentru o găină. Cea mai "grea" pedeapsă din dosarul Microsoft e de trei ani
O bătrână de 72 de ani din Focșani a fost condamnată la 4 ani de închisoare cu executare, pentru că ar fi dat mită o găină și suma de 1.000 de lei unei persoane pentru a-i angaja o rudă în spital.
Inculpată pentru trafic de influență, femeia se plimbă prin tribunale de 17 ani. Până acum, bolile au fost cele care au ținut-o pe femeie departe de închisoare: hepatita dar și cancerul au fost afecțiunile care i-au înduplecat pe procurori să amâne executarea pedepsei, informează Antena 1.
Femeia a fost, într-un final, grațiată de președintele Traian Băsescu În dosarul Microsoft, procurorii au afirmat că statul a fost prejudiciat cu aproape 27 de milioane de euro, mita fiind de 60 de milioane de euro.
Cea mai mare pedeapsă din dosarul Microsoft a primit-o fostul primar al Municipiului Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan. Acesta a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, deoarece nu și-a recunoscut fapta. Ceilalți inculpați au primit câte doi ani de închisoare.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)