PREMIERĂ: DNA, obligată de Curtea Supremă să-i plătească despăgubiri unui fost ministru. „Am fost cobaiul numarul 1 al telejustiției din România”

Magistrații de la Instanța Supremă au decis ca Remeș să primească 15.000 de lei despăgubiri de la TVR, DNA și Rodica Culcer, pe atunci șefa știrilor TVR.
Este vorba de procesul prin care fostul ministru al Agriculturii a cerut despăgubiri de la TVR și DNA pentru divulgarea, în 2007, a probelor din dosarul „Caltaboșul”.
Fostul ministru a povestit cum procurorii au falsificat dovezile în dosarul său. Acesta susține că a fost condamnat pe baza unor înregistrări care nu există.DNA și TVR trebuie să-i platească fostului ministru 15.000 de lei.
„Nu e vorba de un plic. Toată bătălia mea s-a învârtit în jurul faptului că procurorii m-au acuzat de lucruri care nu s-au dovedit sub nicio formă. Înregistrările nu au recunoscut existența plicului, pentru care am fost condamnat. Am condamnat prin proces și am ajuns să am decizie din partea Curții de Apel Brașov următoarele fapte: la DNA, în perioada 7 octombrie, ora 19:00, 8 octombrie, ora 11, după înregistrări, pe care nu le-am văzut nici eu vreodată, nici Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru că nu au fost depuse la dosar.
Deci în noaptea respectivă s-au făcut montaje, colaje, așa le numește inspecția judiciară. Variantele care nu le-au convenit procurorilor s-au distrus de către un ofițer de poliție, care recunoaște că le-a distrus. Inspecția judiciară relevă că o distrugere se face printr-un proces verbal și nu poate fi aprobată decât de procuror.
Eu am fost cobaiul numarul 1 al telejustitției din România. Nu am avut parte de un proces drept și echitabil, acuzele publice prin linșajul mediatic s-au facut pe 10 octombrie, au continuat toată iarna respectivă. Cercetarea mea a început pe 28 ianuarie 2008. Nu au ajuns niciodată originale. Scrie clar: au pus la dispoziție doar copiile. Din montaj lipsește excat acuza pe care mi-o aduce procurorul.”, a declarat Decebal Traian Remeș.
În februarie 2012, Înalta Curte l-a condamnat definitiv pe Decebal Traian Remeș pentru trafic de influență la trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Caltaboșul”. El a fost eliberat condiționat pe 11 februarie 2014.Decebal Traian Remeș a fost ministrul agriculturii din perioada guvernării Dreptate și Adevăr (Alianța D.A., formată din PNL și PDL).
Cazul Remes și Mureșan: „Palincă și Caltaboș"
Foștii miniștri ai Agriculturii, Decebal Traian Remes și Ioan Avram Mureșan au fost condamnați definitiv, în februarie 2013, la câte 3 ani de închisoare cu executare. Dosarul „Caltaboșul" a fost deschis în urma auto-denunțului unuia dintre inculpați-omul de afaceri Gheorghe Ciorbă. El le-a dezvăluit procurorilor cum, pe 13 septembrie și 23 septembrie 2007, i-a dat lui Decebal Traian Remeș produse alimentare (cârnați și palincă) în valoare de 1.500 lei și suma de 15.000 euro, prin intermediul fostului ministru al Agriculturii Ioan Mureșan, în scopul favorizării firmei Construct Europromt SRL Certeze, aparținând fiului omului de afaceri Gheorghe Ciorbă, la câștigarea a două licitații publice de atribuire de lucrări de amenajări funciare.
În octombrie 2007, TVR 1 a difuzat, o înregistrare video cu momentul în care ministrul de atunci al Agriculturii, Decebal Traian Remes, primea de la fostul ministru al Agriculturii, Ioan Avram Mureșan, plicul în care procurorii susțineau că se aflau cei 15.000 de euro mită de la omul de afaceri Gheorghe Ciorbă.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

Fabuloasa Motivare a Judecătorului Alexandru Vasile de la Ploiești prin care a fost ANULATĂ Lovitura de Stat a CCR. ”Se complică rău lucrurile...” - AVEM DOCUMENTUL
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Justiție Armată Servicii
Persoane: Decebal Traian Remeș
Locații: România
Subiecte: Dosarul Caltaboșul Mită
Organizații: DNA Televiziunea Română (TVR)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)