Trepiedele camerelor de filmat sunt aliniate la intrarea în Tribunalul București, ca niște soldați. Peste o săptămână comemorăm 2 ani de la tragedia din Colectiv. Revine momentul în care ne prefacem că ne pasă. Altminteri, termenul de azi ar fi fost o nouă amânare, a patra la Tribunalul București, despre care nu am afla din buletinele de știri.

64 de oameni au pierit în urma unui incendiu, nici acum pe deplin elucidat. Procurorii și-au prezentat versiunea în rechizitoriile înaintate instanței. Dar cercetarea judecătorească, în urma căreia va fi stabilit adevărul juridic, nici măcar n-a început. Ȋn plus, pirotehnistul care a aprins artificiile nu a fost trimis nici până acum în judecată. La doi ani după comiterea faptelor pentru care este inculpat. 

„Ȋn Belgia, a venit soția lui la noi, să ne spună că el își cere iertare. Că n-a vrut, că a fost o sarcină de serviciu”, îmi povestește mama unuia dintre răniți. Ȋn spitalul din Bruxelles au stat laolaltă, autor și victime, nenorociți în același incendiu. El nu vorbea cu ceilalți, nu povestea nimic, dar n-au bănuit că e cel care a aprins artificiile-n club. „Să vină el să-și ceară iertare, că nu-i copil, să trimită pe altul. Să-și asume ce-a făcut!”, i-a spus soției pirotehnistului una dintre victime, care în tragedie și-a pierdut iubitul și toate degetele de la o mână.

Mama care stă lângă mine în sala de judecată îmi arată poze cu fiul ei. Fiecare părinte are în telefonul mobil poze cu copilul lui. Ale ei sunt carne vie. Degete amputate, bandaje, pielea capului arsă. Ȋntr-una din fotografii, craniul pare deformat. „Are balon”, spune femeia și-mi explică: sub pielea sănătoasă se introduce un dispozitiv care se umflă apoi treptat, pentru ca tegumentul să se întindă, să se mărească și să poată fi tras pe urmă peste porțiunile afectate.

Asta înseamnă Colectiv, după doi ani. Un chin nesfârșit. Și o bătaie de joc, precum acest proces la care femeia de lângă mine a venit azi, în numele fiului ei. Cel viu, dar mutilat fizic. Copilul ei, parte civilă.

„Să se elibereze culoarul.”„Să mutăm pereții!”

Anunțat pentru ora „după 10:00”, procesul începe cu o așteptare. Judecătorul intră întâi în cameră de consiliu. Apoi, sala e redeschisă și în boxă vin arestații. Prima bancă din spatele lor trebuie să fie liberă. Oamenii se ridică și stau claie peste grămadă în sala în care singura oază de spațiu e cea destinată arestaților. Simbolic pentru România.

Judecătorul întârzie, iar părintele unui tânăr decedat la Colectiv strigă grefierului: „Mai vine sau a ieșit la pensie?” Gluma are un sâmbure de adevăr: judecătorul Terceanu se apropie de finalului carierei de magistrat. De altfel, încă de la primul termen din acest dosar, el a făcut cerere de abținere. I-a fost respinsă, ca neîntemeiată, deși deja devine evident că nu domnia sa va fi cel care va pronunța verdictul, la finalul procesului. 

Când intră în sală, judecătorul cere să se elibereze culoarul dintre bănci. Ceea ce, practic, este imposibil, pentru că părțile din dosar sunt multe, iar spațiul e insufiecient. „Să mutăm pereții!”, propune cineva din sală.

Mai întâi, sunt luate amânările. Ca la carte, procedural. Și durează. Unul dintre părinții celor decedați îi solicită judecătorului să permită ocuparea băncii din spatele arestaților. „Sunt femei care și-au pierdut copiii la Colectiv, domnule judecător! Și așteaptă în picioare și-n aglomerație să li se facă dreptate!” Judecătorul permite, după ce banca e mutată puțin mai în spate. 

Apoi, sunt luate cauzele cu arestați, care au prioritate. Abia pe la 11:30 vine rândul dosarului Colectiv. Se face prezența părților, în ordine alfabetică. Statul român, citat în calitate de garant la plata despăgubirilor, e marele absent. 

Ministerul Finanțelor n-a putut obține adresa DNA de la TMB 
     
E lipsă de procedură și cu două dintre părțile civile, Daniela Martingano și Rafaele Ciotolo. Sunt rudele Tulliei Ciotolo, o studentă de 20 de ani din Italia, venită la București cu bursă Erasmus, care a murit după incendiul din Colectiv.

Tribunalul București i-a citat pe italieni la proces printr-un mail. Mai întâi, instanța nu a avut traducător, pentru a vedea ce-au răspuns italienii. Apoi, s-a constatat că ei nu sunt de acord cu citarea prin mail. Iar românii au trimis încă un mail, în care explică probabil procedura de citare din legislația românească. Acum, există dovada că italienii au primit și citit acest nou mail, dar niciun alt răspuns din partea lor. 

E „o scrisoare pierdută” printre „d’ale carnavalului”. Dar azi nu e procedura completă. Și asta e motiv de amânare. Ȋn plus, nici statul român nu e în sală. La termenul din 11 septembrie, procurorul DNA a solicitat ca „statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să fie citat în dosar, îl calitate de garant al despăgubirilor”. Și a depus la instanță o adresă, motivată pe dispoziții constituționale și ale Codului Civil. 

Judecătorul a admis atunci cererea DNA și a dispus citarea statului român. Care a lipsit la următorul termen. Dar și la cel de azi, când a solicitat amânare, pentru a putea lua la cunoștință documentația depusă de DNA, în vederea exercitării corespunzătoare a dreptului la apărare. Cu alte cuvinte, statul a spus: „venim la proces, dar vrem să știm mai întâi de ce ne chemați, ca să ne putem apăra interesele”.

Există dovada că Ministerul Finanțelor a solicitat la arhiva Tribunalului București să i se pună la dispoziție adresa DNA, aflată la dosar, dar, neavând nicio calitate procesuală, cererea a fost respinsă. 

Adresa prin care DNA solicită citarea statului are două pagini. Ministerul Finanțelor n-a primit comunicarea oficială, dar adresa a ajuns în presă. A fost publicată, acum trei zile, de site-ul „România Curată” („un portal anticorupție”). Astăzi, pasaje din adresa DNA au fost publicate și de Mediafax, de unde au fost preluate apoi și de alte publicații.

Motivația procurorilor DNA pare inspirată din plângerea penală pe care părinții victimelor din Colectiv au depus-o la Parchetul General în luna noiembrie a anului trecut. Ei solicitau să se investigheze modul în care s-a intervenit în acea noapte, dar și modul în care au fost îngrijite victimele în spitalele din București. Și, deși la Parchetul General nu se fac cercetări pentru stabilirea vinovățiilor, DNA a concluzionat deja, în această adresă, că statul român, în ansamblul lui, este cel vinovat și că, prin urmare, el e și cel care trebuie să plătească daunele. Iar Ministerul Finanțelor vrea să știe de ce...

Ȋn sala de judecată, avocații pun concluzii. Cu foarte puține excepții, toți cer amânarea cauzei. Trimiterea unei noi citații italienilor și punerea adresei DNA la dispoziția Ministerului Finanțelor.

„E necesară revenirea cu citare, printr-o scrisoare recomandată, cu poșta rapidă. Insistați și cu mail-ul, e o citare mai rapidă”, susține judecătorul. Și, „în respectarea dreptului la apărare, chiar dacă nu s-a stabilit vreo calitate în dosar”, Ministerul Finanțelor va primi „o copie a cererii motivate a DNA”. Și gata, asta a fost judecata de azi. 

Termenul următor: 20 noiembrie a.c.. Aceeași sală, aceeași oră, același spor.

Peste câteva zile, veți vedea știri comemorative despre Colectiv. Lacrimi, lumânări, imagini de-atunci, imagini de după. Durere reală prefăcută în știri care rup. Va fi omagierea cu care presa, dar și restul lumii încearcă să compenseze detașarea de subiect. Uitarea. Că expertizele din dosar sunt contradictorii. Că pirotehnistul care a aprins artificiile e liber și netrimis în judecată. Că cei care au decis netrimiterea răniților la spitalele din străinătate sunt liberi și necercetați. Că în locul lor va plăti statul, adică noi toți, inclusiv părinții celor decedați și victimele din Colectiv. Că singura miza a procesului a fost, de la bun început, cine achită dezdăunările, nu ce s-a întâmplat cu adevărat în acel club.

Ar putea prețui un părinte în bani viața copilului său? Ar putea uita că nu i s-a făcut dreptate? Dreptate înseamnă „să-i văd pe vinovați judecați și condamnați”, spune Iancu Eugen. Nimic în plus.