PROCESUL HEXI PHARMA. Pasat de la Tribunalul București la Judecătoria Sectorului 5, dosarul penal născut talent dă semne că va muri speranță
Stoluri uriașe de pescăruși dansează amețite peste albia goală a râului ce spintecă centrul orașului. Miroase a nămol și a stârv, iar aripile albe se agită fără de rost prin ploaia măruntă.
Pe cheiul Dâmboviței încep să răsară terasele capitalismului, înșirate pe dig precum măsele pe-o gingie. Peste stradă, în buza magazinelor, cerșetorii stau ghemuiți de frig, ca niște oameni împăiați. „N-ai 14 lei, ca s-ajung și io la Brăila?”, îmi taie calea prin ploaie o femeie îmbrăcată în trening. Mă grăbesc spre procesul HEXI PHARMA. Când am ajuns în sala de judecată, ședința începuse deja.
Inculpații și avocații sunt înșirați în față, între prezidiul judecătoarei și băncile pline din sală. Stau aliniați, de parcă ar juca „Țară, țară, vrem ostași”. Pe cine? Judecătoarea de la Judecătoria Sectorului 5 nu e deloc sigură că ar trebui să intre în povestea asta. S-a sesizat din oficiu și a ridicat excepție de necompetență materială. Azi ar fi primul termen din proces.
Tribunalul București a zis primul „pas” și a declinat competența
La 6 martie 2017, Parchetul General a finalizat cercetările în dosarul HEXI PHARMA și a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:
- S.C. HEXI PHARMA CO S.R.L., sub aspectul săvârșirii a 340 de infracțiuni de înșelăciune (dintre care 7 având consecințe deosebit de grave), a infracțiunii de uz de fals (61 acte materiale), precum și pentru participație improprie la infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor;
- DINU FLORI (director general al HEXI PHARMA), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată (49 acte materiale) și pentru participație improprie la infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor;
- LEVA MIHAI (sef de producție al HEXI PHARMA), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată (33 acte materiale) și pentru complicitate la participație improprie la infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.
Parchetul General a trimis dosarul la Tribunalul București, „competent să judece cauza în fond, potrivit art. 41 alin (1) lit. a) și c) din Codul de procedură penală”. Dar art. 41 se referă doar la competența teritorială, determinată de „a) locul săvârșirii infracțiunii” și „c) locuința suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârșit fapta”.
La 23 noiembrie 2017, Tribunalul București a decis însă declinarea competenței. Mai exact, „din oficiu, instanța, în baza art.386 Cpp., dispune schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor reținute în sarcina inculpatei S.C. HEXI PHARMA CO S.R.L., prin actul de sesizare al instanței, din 323 de infracțiuni, prev. de art.244 alin.2 Cp cu aplic. art.35 alin.1 Cp, 7 infracțiuni, prev. de art.256 ind.1 rap. la art. 244 alin.2 Cp cu aplic. art.35 alin.1 Cp și 10 infracțiuni, prev. de art.244 alin.2 Cp, uz de fals, în formă continuată, prev. și ped. de art.323, cu aplic. art.35 alin.(1) C.Pen. (61 acte materiale), participație improprie la infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, prev. și ped. de art.52 alin. (3) rap. la art.352 alin. (1) C.Pen., cu aplic. art.35 alin.(1) C.Pen., toate cu aplic. art.38 alin. (1) C. Pen. în 330 de infracțiuni prev. de art.244 alin.2 Cp cu aplic. art.35 alin.1 Cp și 10 infracțiuni, prev. de art.244 alin.2 Cp., uz de fals, în formă continuată, prev. și ped. de art.323, cu aplic. art. 35 alin. (1) C.Pen. (61 acte materiale), participație improprie la infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, prev. și ped. de art.52 alin.(3) rap. la art.352 alin. (1) C. Pen., cu aplic. art.35 alin. (1) C. Pen., toate cu aplic. art.38 alin. (1) C. Pen. și art.5 alin.1 Cp.
În baza art.47 alin.2 Cpp, declină competența în soluționarea cauzei (pentru toți inculpații) în favoarea Judecătoriei Sector 5 București”.
Cu alte cuvinte, Tribunalul București a decis că niciuna dintre infracțiunile prezentate în rechizitoriul din dosarul HEXI PHARMA, despre „genocidul dezinfectaților” adică, nu se încadrează la art.256 ind.1 („fapte care au produs consecințe deosebit de grave”), fiind fapte a căror judecată intră în competență materială a unei instanței inferioare.
Judecătoria Sectorului 5 se pregătește și ea să zică „pas”
Dar azi, la primul termen din proces, Judecătoria Sectorului 5 a zis „stați așa! De ce noi?!”. Judecătoarea a invocat, din oficiu, o nouă excepție de necompetență materială. Iar procurorea de ședință s-a declarat de acord. „Tribunalul București este instanța competentă”, a spus ea. A vorbit mai mult, dar în sală doar atât s-a auzit, pentru că vorbea foarte repede și extrem de încet. Ca mai toți procurorii de ședință (mai mult ca sigur că judecătorii au și subtitrare)...
Inculpații Dinu Flori, Leva Mihai și avocații lor așteaptau partea a doua a acestui termen - verificarea legalității și temeiniciei măsurilor preventive.
„Se impune menținere măsurilor preventive”, a declarat procuroarea. Ba, pardon, „la dosar nu sunt probe care să susțină acuzațiile ce i se aduc clientei mele”, a precizat avocatul lui Flori Dinu. „Dintr-o greșeală a fost inclusă în acest dosar”, a adăugat el.
Flori Dinu și Leva Mihai sunt amândoi sub control judiciar. Dar Flori Dinu are probleme medicale, și instanța i-a admis deja deplasarea în Austria, pentru rezolvarea acestor probleme. Acum ar trebui să meargă la controale și ar putea face asta mult mai simplu, dacă ar fi modificate condițiile controlului judiciar, spune apărătorul inculpatei.
Și avocatul lui Leva Mihai dorește același lucru pentru clientul lui, căci acesta și a găsit un nou loc de muncă, în Ploiești, și, din cauza controlului judiciar, riscă să-și piardă serviciul.
Judecătoarea îi amintește lui Flori Dinu că poate depune ca probe documentele medicale ce-i atestă starea de sănătate. Apoi, instanța rămâne în pronunțare. Și pentru excepția de necompetență materială, și pe verificarea măsurilor preventive.
Proces greu. 132 de spitale sunt constituite părți civile în cauză. Azi, în sală, erau 9 avocați în picioare. Majoritatea, ai inculpaților.
Genocid. Sânge și lacrimi. 15 minute a durat totul. Trei jurnaliști au fost acolo. Și-o singură televiziune afară. Mașina era parcată peste drum de albia în care stoluri uriașe de aripi albe se agitau fără de rost prin ploaia măruntă.
Secțiuni: Justiție
Persoane: Dan Condrea
Locații: Bucureşti
Organizații: Hexi Pharma Parchetul General Tribunalul Bucureşti
Pe același subiect

Klaus Iohannis nu o revocă pe Laura Codruța Kovesi de la conducerea DNA. Reacția lui Tudorel Toader

Suveranitatea poporului nu poate fi o minge de pasat într-o societate

Lovitură grea pentru DNA. Judecătorii desființează „fabrica de turnători” a Laurei Kovesi

Șeful „știrilor TVR” din decembrie 1989, URMĂRIT penal pentru crime împotriva umanității săvârșite acum 29 de ani: A fost principalul factor de diseminare a știrilor cu caracter diversionist, contribuind la instalarea psihozei teroriste

PROCESUL HEXI PHARMA. Flori Dinu: „Eu nu cred nici acum că dezinfectanții au fost ineficienți, așa cum se spune”

Jacob Grandstaff, jurnalist american despre lupta anti-corupție: Trebuie condusă și controlată numai de români. Până acum, a fost controlată de UE, SUA chiar și de niște ONG-uri. Mulți români cred eronat că România e mai coruptă decât e în realitate
Comentarii de pe facebook
Recomandările noastre

Prima oră de război cu Rusia și zilele numărate ale dolarului ca monedă-cheie. ULTIMA PARTE. România și posibilul viitor război: premise, mize și o singură soluție. Pacea

De ce s-au supărat americanii. Ce modificări aduse legilor justiției au provocat îngrijorarea Departamentului de Stat al SUA

Un moment istoric: trecerea protestelor #rezist de la raportul de drept la raportul de forță

Gregorian Bivolaru confirmă: ”Dacian Cioloș a PRACTICAT yoga în cadrul școlii MISA” (VIDEO)

Declarația de la Paris.Apel împotriva TIRANIEI birocrate, corecte politic și multicultural imperiale: Europa în care putem crede. Sever Voinescu: Un document ce spune adevăruri mari și periculoase pentru aceste timpuri
Vrei să crești un copil ascultător? Un psiholog american reputat explică: Secretul e în ATITUDINE. Fii concis, expune CLAR și calm ce așteptări ai de la copil și mai ales nu te coborî la nivelul lui

Geopolitica apropierii dintre Serbia ortodoxă și Turcia musulmană

De ce propunerea pentru revizuirea Constituției este blocată la Senat? Ce spun senatorii din comisiile care întârzie redactarea raportului

Analiza discursului șefului SRI, Eduard Hellvig, de la Universitatea de Vest din Timișoara. Patria a priori, dar patria cui?

A murit ultimul supraviețuitor al Bătăliei de la Oarba de Mureș. Avea 103 ani și o pensie de 252 de lei. Aureliu Surulescu: Moșu Șomlea a plecat lăsând România pustiită de eroi, pustiită de oameni. A fost îngropat FĂRĂ onoruri militare

Biofizicianul Virgiliu Gheorghe, despre legea vaccinării obligatorii: Dacă va trece, atunci orice altă lege care include ideea de consimțământ prezumat va deveni posibilă: de la eutanasiere la prelevare de organe (VIDEO)

MÃRTURIA UNEI MAME. „Elena s-a născut și a suferit 9 ani”. La scurt timp după vaccinul antihepatic administrat în maternitate, fetița a intrat într-o stare vegetativă (VIDEO)

Colțul Anacronic: Wall Street și Revoluția bolșevică. Demonstrația impecabilă a faptului că bancherii internaționali au finanțat Revoluția bolșevică

Dr. Pavel Chirilă, scrisoare deschisă pentru Iohannis, Dragnea și Grindeanu: Am vaccinat mii de copii și am vazut multe reacții adverse, unele foarte grave. Injectarea unei substanțe în trupul unui om fără acordul lui riscă să facă rău „în numele binelui”

HEXI PHARMA. Din 27 de dezinfectanți testați la Institutul Național de Cercetare „Cantacuzino”, cel puțin 18 au trecut testările bactericide, fiind declarați eficienți
Ce sunt „fake news”? Despre ce e vorba în scandalul „știrilor false”
Ministrul de Externe se adaugă personalităților care citesc și distribuie știrile ActiveNews. Mulțumim!

S-a lansat o carte de neratat despre campania armatei române de cucerire a Odessei: Odessa - Gustul amar al victoriei, de Manuel Stănescu (EXCLUSIV)

Struți, capre și ulei sau Procesul unui judecător de la Curtea Constituțională la Ȋnalta Curte de Casație și Justiție (VIDEO)

Cine sunt cei 23 de copii care au murit, conform datelor oficiale, din cauza rujeolei. Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor precizează că decesele au apărut „la persoane care au fost imunocompromise sau au avut alte co-morbidități”

Cum a devenit epidemia de rujeolă campanie de marketing pentru legea vaccinării

Ce să facem noi cu adevărul?

Andreea Ogăraru scrie despre cum se face vaccinarea la copii în Olanda și Elveția: FĂRĂ vaccinuri la naștere, FĂRĂ administrare de substanțe, inclusiv laptele praf, înainte ca bebelușul să facă analize temeinice

Fostul consultant NSA, Edward Snowden: Răspunsul la fenomenul „Fake news” NU este cenzura, ci ADEVĂRUL! Gândirea critică e mai importantă ca oricând

Colțul Anacronic: O scurtă istorie a cenzurii postrevoluționare
DIALOG cu sufletul deschis. Prof. Ioan Aurel Pop: Da, împrejurările de nesiguranță, de marasm, de impunere a dreptului forței din acest moment seamănă cu cele din 1938-1940! Eu cred încă în forța rațiunii acestui popor, care trebuie să se trezească

FILM DOCUMENTAR: Marxismul Cultural - plaga nevăzută care a corupt America și care amenință și România. Originea ideologiei promovate de fundațiile Soroș

Colțul Anacronic: Molotov și libertatea de expresie

Fondatorul Source Institute: „Țineți-i pe cei dragi DEPARTE de facebook”. O pledoarie care ne dă fiori

Top 10: Cele mai citite articole din 2016 de pe ActiveNews. Subiectele despre EDUCAȚIE, familie, sănătate au fost cele mai apreciate de cititorii noștri. Vestea cea bună face audiență
Povestea lui Nicolae, copilul care a învins cancerul. „Dumnezeu m-a ajutat! Dacă nu era El, nu ajungeam aicea” (VIDEO)

100 de ani de la bătălia de la Podul Jiului. Oameni simpli, bătrâni, copii și femei au spus armatei germane: „Pe aici NU se trece”. Generalul Găvănescul: Și toți aceștia erau veniți aici cu voia lor, neîmpinși de nimeni, nemânați decât de iubirea de țară

7 măsuri pentru redresarea educației românești, propuse de economistul Bogdan Glăvan. Legalizarea homeschooling-ului și recunoașterea rolului părintelui ca primul și cel mai important educator al copilului

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)
De ce raportați acest conținut?