Pedofili străini în România. Elvețian care abuza copiii străzii: „Știam că ei puteau fi bolnavi, însă fără risc, nu există distracție”

Cel puțin 17 pedofili străini au acționat în România în ultimii cinci ani. Cazurile lor sunt cunocute deoarece aceștia au fost prinși, trimiși în judecată și condamnați, menționează Libertatea.ro într-o anchetă jurnalistică. Printre turiștii străini care foloseau România pentru a racola minori și a-i abuza sexual se numără și elvețianul Wenk Reto Simon.
Acesta suferise un accident la schi în ianuarie 2014, trăind de atunci din asigurarea medicală, care îi aducea un venit lunar de 4.800 de franci elvețieni. Bani pe care bărbatul îi folosea pentru vizite frecvente în Cambodgia și România, unde racola minori defavorizați, cu care întreținea relații sexuale împotriva firii. La București el venea și de câte 12 ori pe an, închiria câte un apartament, în care aducea copii ai străzii pe care îi momea cu suc, covrigi și semințe, apoi le pretindea să se dezbrace, sub pretextul că le-ar oferi haine noi. Le făcea fotografii și, dacă acceptau contacte fizice, îi „recompensa” cu bani, apoi îi „fideliza” cu aurolac. Pe unii dintre ei îi ducea cu mașina la mare pentru o zi, ceea ce era un lucru nemaivăzut pentru un copil al străzii.
Wenk a început să practice turismul sexual în 2010. Eliberat după ce fusese arestat în Cambodgia în 2011 din cauză că exploatase sexual un băiat surdo-mut, pedofilul elvețian și-a ales ca destinație predilectă România. A ales țara noastră căutând pe internet locuri în care există „copii ai străzii”, pentru că, spune el, „ei nu au familie, și astfel sunt vulnerabili și ușor de abordat”. Deși cunoștea că aceștia proveneau din medii insalubre și puteau fi bolnavi, i-a plăcut să sfideze pericolul, care era pentru el „un risc asumat”.
„Am mers pe principiul ruletei rusești. Și fără risc, nu există distracție”, mărturisea Wenk Reto Simon în declarația dată anchetatorilor DIICOT București.
În ianuarie 2015, EUROPOL informa Poliția Română că pe site-urile pedofililor au apărut 14 imagini cu un băiat în ipostaze cu caracter sexual explicit. Din verificări rezulta că acele poze fuseseră făcute în București. Polițiștii români l-au identificat pe copilul care apărea în imaginile denumite „Sandro meet in parc at night”: un adolescent de 15 ani, instituționalizat în Complexul Social de Servicii Pinocchio din sectorul 1.
Pedofilul le oferea victimelor sale mâncare, haine, telefoane vechi și câte 50 de lei pentru fiecare act sexual. Pentru a se face înțeles de către copiii străzii, pedofilul folosea aplicația vocală Google translate, care îi traducea instant replicile.
Astfel, elvețianul a abuzat mai mulți minori, băieți, pe care îi racola din zona Gării de Nord sau din Centrul „Pinocchio” din sectorul 1.
Pe 5 iulie 2015, Wenk Reto Simon a fost arestat. Autoritățile din Elveția au comunicat celor din România că Wenk fusese condamnat în 2005, pentru posesie/distribuire de materiale pornografice cu minori. În noiembrie 2014, polițiștii din Elveția i-au percheziționat casa, pentru că Wenk urmărise un băiat de 14 ani la vestiarul unui bazin de înot.
Wenk a beneficiat de regimul juridic al procedurii recunoașterii învinuirii, iar limitele de pedeapsă i-au fost reduse cu o treime. Pedofilul a recunoscut că a întreținut relații sexuale cu copiii din Gara de Nord, dar s-a disculpat zicând că „ei aveau deja experiență, astfel încât nu pot fi considerate victime care nu se puteau apăra”.
Tribunalul București l-a condamnat la 7 ani și 8 luni de închisoare, în 2016. Inculpatul a atacat decizia, iar Curtea de Apel București a hotărât pedeapsa definitivă în 2017: 3 ani și 6 luni de închisoare. În plus, instanța l-a obligat pe Wenk să achite câte 3.000 de euro daune morale către victimele sale și i-a interzis să mai vină în România pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei. Pedofilul a fost încarcerat la Penitenciarul Giurgiu, apoi transferat la Penitenciarul București Jilava.
Pe același subiect

FRESCA RĂZBOIULUI DIN UCRAINA: Opera Marii Resetări. Evreii și chinezii, între fețele văzute și cele nevăzute ale conflictului. Nicholas Dima, fost profesor pentru US ARMY: România trebuie să se pregătească de negocierea frontierelor cu Ucraina. EXCLUSIV

Av. Marina-Ioana Alexandru: NOTIFICAREA cu motivarea justă și legală a răspunsului adecvat la chestionarul de Recensământ al populației din anul 2022

Av. Marina-Ioana Alexandru: ÎNTREBĂRI și RĂSPUNSURI legate de Notificare și Recensământ

Provocările Ungariei în obrazul României. Președinta lui Viktor Orban, Katalin Novák, se preumblă prin Transilvania ca să-i decoreze pe teroriștii István Beke și Zoltan Szőcs prinși de DIICOT și SRI înainte de a-i ucide pe copiii aduși de Mihai Tîrnoveanu

Comisarul Cristian Lațcău, fost șef la Doi și-un sfert DGIPI și BCCO, răpus subit de atac de cord la 50 de ani deși era pensionat din 2018. Ministrul Lucian Bode, la înmormântarea din Zalău

Judecător Adriana Stoicescu: IMPOSTURA E POLITICĂ DE STAT
Recomandările noastre
Secțiuni: Justiție Armată Servicii
Persoane: Wenk Reto Simon
Subiecte: Pedofilie
Organizații: Complexul Social de Servicii Pinocchio București Curtea de Apel Bucuresti DIICOT Europol Penitenciarul București Jilava Penitenciarul Giurgiu Poliția Română Tribunalul Bucureşti
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)