Pedofili străini în România. Neamțul care închiria un băiat de 11 ani direct de la părinții adoptivi, dându-le bani cât pentru 4 porci și un coteț cu fundație
După cazul pedofilului elvețian care abuza copii ai străzii în București, o istorie la fel de tulburătoare e cea a lui Wendt Mayco Norbert, cetățean german în vârstă de 55 de ani, care închiria un băiat de 11 ani, de etnie romă, direct de la „părinții lui adoptivi” din Șimleu Silvaniei, relevă Libertatea.
Fără sursă de venit, Rămona și Augustin R. îl „luaseră de suflet” pe fratele vitreg al femeii, copilul reprezentând pentru ei un mijloc de a face bani din cerșetorie. Mai târziu, cei care îl aveau în grijă nu au avut nicio problemă cu faptul că banii începuseră să vină și din exploatarea sexuală a minorului, cultivând relația cu pedofilul german și chemându-l acasă pentru a profita de „binefacerile” lui. Din foloasele obținute, părinții adoptivi și-au cumpărat patru porci și un televizor, reușind să clădească și un coteț de lemn cu fundație de beton, situație care a stârnit invidia și revolta comunității de romi. Nemaisuportând nedreptatea, aceștia s-au plâns autorităților.
Numit „Gabriel” pentru a-i proteja identitatea, băiatul a fost dat în îngrijire surorii lui vitrege pe când avea 11 ani, după ce tatăl lui murise, iar mama a considerat că nu-l mai poate crește singură. Acesta a fost trimis la Șimleu Silvaniei, în familia Rămonei R., care îi era soră doar după tată. Deși măritată de 9 ani cu soțul Augustin, aceasta nu putuse avea copii și l-a luat „de suflet” pe Gabriel. Cei doi locuiau în cartierul de romi de la marginea orașului și nu l-au mai trimis pe copil la școală să continue cele 4 clase pe care le absolvise. În schimb, l-au trimis la cerșit prin oraș, exploatându-l financiar, după rețeta practicată de mai multe familii fără venituri, de la periferie.
Acesta a fost racolat din poarta magazinului unde cerșea de către Wendt Mayco Norbert, un neamț de 55 de ani, fost vopsitor în Germania, angajat al unei galerii de artă și „înalt preot” la mormoni. Wendt era căsătorit și avea șapte copii, șase ai lui și unul înfiat chiar din județul Sălaj, în anii 90. Deși avea viața lui în Altensteig, neamțul venea periodic în România, în căutare de aventuri romantice. El fusese cercetat și în Germania pentru răspândire de pornografie infantilă și agresare sexuală a unor minori, nefiind pedepsit din cauza prescrierii faptelor.
Pe Gabriel l-a convins să urce cu el în mașină dându-i un bacșiș pentru că-l ajutase să-și care cumpărăturile de la un magazin din Șimleu Silvaniei. După ce s-a dat la el, l-a „recompensat” cu 50 de lei și un telefon mobil ieftin. Când au aflat, părinții minorului nu au anunțat Poliția, ci s-au mulțumit să ia o parte din bani, manifestându-și intenția de a-l cunoaște pe „sponsorul” generos. A doua zi, pedofilul l-a dus cu mașina acasă pe Gabriel și i-a dat 100 de lei pentru contactele fizice avute. Cei care-l creșteau au continuat să încaseze majoritatea câștigului, încurajând relația, chiar și după ce minorul a fost abuzat sexual.
„Din declarația părții vătămate XXX (n.r. – Gabriel) rezultă că inculpatul Wendt Mayco Norbert i-a făcut cadouri constând în mâncare, sume de bani cuprinse între 50/100 lei, un telefon mobil marca Alcatel, un tractoraș de jucărie cu telecomandă, o bicicletă, o pereche de pantofi sport Adidas, un pantalon și un pulover”, au consemnat în rechizitoriu procurorii D.I.I.C.O.T – B.T. Sălaj.
Povestea a continuat timp de trei ani, cu vizite periodice ale neamțului în România, de câte două-trei săptămâni, timp în care îl plimba pe Gabriel pe la obiective turistice din împrejurimile județului, după care îl ducea în camera de hotel închiriată ca să profite de el. Copilul era luat chiar din poarta casei „părinților adoptivi”, cu aprobarea lor, aceștia fiind interesați doar de cota parte din „câștigul” obținut de băiat. Soțul surorii vitrege a acestuia, care ar fi trebuit să joace rolul de tată, era intermediarul exploatării minorului, primind în schimb bani de la Wendt Mayco Norbert, în valoare totală de circa 10.000 de lei.
„Din sumele de bani primite, R. Augustin și-a construit un coteț de porc cu fundație, și-a cumpărat un televizor și patru porci, cu toate că acesta și soția lui nu au nici un venit”, a declarat anchetatorilor o vecină, martoră în dosar.
Îmbogățirea neașteptată a cuplului Rostaș a stârnit invidia și indignarea vecinilor din cartierul pauperizat de la marginea orașului.
„Într-o comunitate de romi deosebit de săracă din zona orașului Șimleu Silvaniei, pentru care principalele mijloace de existență o constituie practicarea cerșetoriei și asigurarea hranei din pubelele orașului, construirea unui «coteț» de lemn și planșeu din beton pentru îngrijirea animalelor a scandalizat cetățenii de etnie romă, care le-au reproșat celor doi soți că obțin venituri substanțiale din exploatarea sexuală a minorului”, notau procurorii DIICOT Sălaj în rechizitoriul întocmit.
Cu o lună înainte ca Wendt să fie arestat, Gabriel împlinise 14 ani, iar pedofilul a vrut să-l ducă din România în Germania, motiv pentru care a căutat-o pe mama biologică a minorului, sub pretextul unei adopții internaționale.
„Maicăl a venit la noi acasă însoțit de XXX (n.r. – Gabriel) și mi-a spus că îl iubește mult pe XXX și vrea să-l ducă în Germania să-l înfieze și prin urmare vor merge în Cosniciu pentru a lua de la mama lui naturală certificatul de naștere în original”, declara ca inculpat „mama adoptivă”.
Mama copilului i-a spus „binefăcătorului” că a pierdut certificatul de naștere al copilului, însă acesta a făcut rost de un duplicat al actului și l-a depus pentru a-i obține victimei prima carte de identitate, încercând în același timp s-o convingă pe mama băiatului să semneze o procură notarială care i-ar fi permis pedofilului să-l scoată din țară.
Două zile mai târziu, Wendt a fost arestat. În fața anchetatorilor români, el a încercat să-și motiveze atracția fizică față de băiatul care avea doar 11 ani, spunând că "este bolnav și a încercat să se trateze medical în Germania, dar fără succes”.
Pe timpul procesului, care a durat doi ani și 6 luni, agresorul și cei doi complici au fost puși în libertate sub control judiciar, iar copilul a fost instituționalizat într-un centru din Zalău. În ciuda interdicției date de instanță, pedofilul a continuat să-și caute victima. Copilul a mințit în fața judecătorilor, încercând să-și protejeze „părinții adoptivi”, de teamă ca aceștia să nu ajungă la închisoare iar el, să rămână în plasament.
Până la urmă, minorul „a recunoscut faptul că a încercat să dismuleze adevărul, după ce și-a dat seama de consecințele pe care urmau să le suporte inculpații R. Augustin și R. Rămona, dar și faptul că, aceștia fiind arestați și ulterior condamnați, minorul ar fi urmat să rămână instituționalizat”, a consemnat instanța de judecată.
În decembrie 2016, Curtea de Apel Cluj l-a condamnat definitiv pe pedofilul german la 4 ani și 6 luni închisoare (cu reducere de la 6 ani!), dându-i interdicție de intrare în România timp de 5 ani după ispășirea pedepsei și obligându-l să-i plătească victimei daune morale în valoare de 50.000 de euro.
La rândul lor, soții Rostaș au avut de ispășit, fiecare, câte 2 ani și 4 luni de închisoare, pentru complicitate la act sexual cu un minor, după ce inițial fuseseră acuzați de infracțiunea de trafic de minori, dar apoi li s-a schimbat încadrarea juridică a faptei.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
E OFICIAL! CCR a cerut renumărarea tuturor voturilor și a amânat pentru vineri discuțiile privind validarea turului 1 și cererea de anulare a rezultatului
Av. Marina-Ioana Alexandru: La ce umilințe a fost supus poporul român în ultimii 34 de ani
BEC a finalizat numărătoarea! Dacă CCR nu anulează primul tur, Călin Georgescu și Elena Lasconi rămân candidații din turul doi
Recomandările noastre
Prof. Ilie Bădescu: ”Revoluția mondială” a națiunilor. Revoluția neptică. Valul suveranist european sub amenințare
Am și eu o curiozitate, mă poate lămuri cineva? Cum se face că noi, „analfabeții funcțional”, susținem un profesor universitar doctor, diplomat ONU, în vreme ce „intelectualii” susțin o prompteristă absolventă de Bioterra, care joacă în reclame la WC-uri?
AUR AR PUTEA FACE GUVERN ALATURI DE PSD, CU GEORGESCU PREȘEDINTE! Ponta nu vrea ca PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT să se AUTODISTRUGĂ prin susținerea USR-istei pro-LGBT Elena Lasconi la prezidențiale. Ciolacu dă semne bune. O NOAPTE LUNGĂ
BĂTĂLIA PENTRU SUVERANITATEA ROMÂNIEI SE DUCE AZI. PUNEȚI PICIORUL ÎN PRAG, MĂI, ROMÂNI, MĂI! Mesajul Generalului Radu Theodoru în Piața Universității, de 1 Decembrie 2021 - VALABIL ȘI AZI. VIDEO
Secțiuni: Justiție Armată Servicii
Persoane: Rostaș Augustin Wendt Mayco Norbert
Locații: Cosniciu județul Sălaj Șimleu Silvaniei Zalău
Subiecte: Pedofilie
Organizații: Curtea de Apel Cluj DIICOT
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)