ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Curtea Constituțională a decis miercuri că legea pensiilor pentru aleșii locali este neconstituțională, dând astfel câștig de cauză, pentru a doua oară, Guvernului.

 Este a doua oară când, la sesizarea Guvernului, Curtea Constituțională a României decide că legea pensiilor pentru aleșii locali contravine Legii fundamentale.

Guvernul a sesizat CCR, în data de 27 iunie, privind legea pensiilor speciale ale aleșilor locali, anunțul fiind făcut de prim-ministrul Dacian Cioloș într-un interviu la postul public de radio. "Am decis să trimitem din nou acest proiect de lege la Curtea Constituțională (…) pentru că în continuare din lege nu reiese clar cum ar urma să fie finanțate aceste pensii sau indemnizații speciale. Ele, așa cum e prevăzută legea, ar urma să impacteze bugetul de stat pentru că și bugetele locale, mare parte, sunt alimentate tot din bugetul de stat, și pe de altă parte nu se respectă principiul contributivității, legea și astea ar urma să se aplice retroactiv, deci am cerut din nou Curții Constituționale să clarifice dacă aceste elemente care în continuare sunt menținute în lege sunt constituționale", a spus premierul.

Și ministrul muncii, Dragoș Pâslaru, a criticat dur adoptarea legii privind pensiile speciale ale aleșilor locali, despre care a spus că este un act de iresponsabilitate, riscând să ducă la depășirea deficitul bugetar. "Atrag atenția din nou că pensiile speciale sunt o cale de a ne depărta de sustenabilitatea unui sistem de pensii. Noi nu vom putea susține un sistem de pensii articulat în momentul în care apar acordări de pensii speciale pe un principiu noncontributiv''.

 În februarie, Guvernul sesizase CCR în legătură cu legea. Judecătorii au spus atunci actul normativ, așa cum a fost ea adoptat de Parlament în prima versiune, nu îndeplinește condițiile de claritate, precizie și previzibilitate, instituie o inegalitate de tratament nepermisă în cadrul aleșilor locali și are o sursă de finanțare incertă.

Parlamentul nu a ținut cont însă de toate observațiile CCR.