Premieră în justiția din Constanța. Doi șoferi care și-au parcat neregulamentar mașinile, condamnați definitiv pentru ucidere din culpă

Judecătorii Curții de Apel Constanța au luat, la finele săptămânii trecute, o decizie ce reprezintă, în opinia unor avocați, o premieră în justiția din Constanța, scrie ziuaconstanta.ro.
Doi șoferi din municipiul Constanța care și-au parcat neregulamentar automobilele, acțiune care a dus la producerea unei tragedii rutiere, au fost condamnați definitiv pentru ucidere din culpă.
Conform procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, pe data de 7 ianuarie 2010, un bărbat a condus un automobil marca Renault, model Clio, pe strada Oborului din municipiul Constanța, cu o viteză neadaptată la starea drumului. La un moment dat, conducătorul automobilului a pierdut controlului volanului și a lovit două autoturisme parcate neregulamentar.
Din accident a rezultat vătămarea corporală a două persoane, una dintre ele decedând din cauza rănilor suferite.
După mai bine de șase ani de la producerea evenimentului, prima instanță, respectiv Judecătoria Constanța, a anunțat, pe data de 3 martie 2016, primele pedepse: șoferul automobilului marca Renault - 1,9 ani de închisoare cu suspendare, pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cei doi șoferi care și-au parcat neregulamentar mașinile au luat câte nouă luni de închisoare, tot cu suspendare, pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Decizia Judecătoriei Constanța a fost atacată la Curtea de Apel Constanța. Vineri, judecătorii Maria Uzună și Cristina Eleni Marcu, din Curtea de Apel Constanța, au menținut decizia Judecătoriei Constanța.
Instanța a stabilit și gradele de culpă în prezenta cauză, respectiv 15% în sarcina fiecăruia dintre inculpații care și-au parcat neregulamentar mașinile, culpe concurente cu cea a inculpatului care a produs efectiv accidentul.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

Fabuloasa Motivare a Judecătorului Alexandru Vasile de la Ploiești prin care a fost ANULATĂ Lovitura de Stat a CCR. ”Se complică rău lucrurile...” - AVEM DOCUMENTUL
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)