Primele precizări ale SRI privind politicianul român reținut pentru că spiona pentru Rusia. Reacția Moscovei după ce un diplomat al Ambasadei ruse de la București a fost declarat persona non grata
![](https://www.activenews.ro/images/animatie-redare-articol.gif)
Serviciul Român de Informații a făcut primele precizări de presă în cazul politicianului român reținut pentru că spiona în favoarea Rusiei. De asemenea, Rusia a reacționat după ce un diplomat din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București a fost declarat persona non grata.
DIICOT cercetează un cetățean român care, încă din 2022, a supravegheat obiective militare românești sau aparținând NATO din Tulcea și a transmis datele Ambasadei Federației Ruse la București.
Românul acuzat de spionaj este Dorin Alexandru Piscan, fost candidat la Primăria municipiului Ploiești (FOTO mai sus).
Ce spun cei de la SRI despre caz
„În urma acțiunilor specifice ale Serviciului Român de Informații, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus, la data de 23.05.2024, reținerea unui cetățean român, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trădare. Începând cu anul 2022, cetățeanul român a colectat informații cu caracter militar și a fotografiat tehnică militară de luptă și deplasarea personalului în proximitatea unor obiective militare românești sau aparținând NATO, amplasate pe teritoriul României. Informațiile colectate au fost transmise către diplomați din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București” , a transmis SRI într-o comunicare, citată de stiripesurse.ro.
Curtea de Apel București a dispus arestarea preventivă a cetățeanului român pentru o perioadă de 30 de zile
„În același caz, la propunerea Serviciului Român de Informații, un diplomat din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București, care beneficia de informațiile furnizate de cetățeanul român, a fost declarat persona non grata de către Ministerul Afacerilor Externe, la data de 24.05.2024, în temeiul art. 9 alin (1) al Convenției de la Viena din 18.04.1961 privind relațiile diplomatice, ratificată prin Decretul nr. 566/1968. În cadrul acestei acțiuni, Serviciul Român de Informații a cooperat cu Direcția Generală de Informații a Apărării din cadrul Ministerului Apărării Naționale.
Serviciul Român de Informații, împreună cu structurile naționale de informații, va continua monitorizarea atentă a acestor riscuri de securitate și informarea organelor de aplicare a legii, în scopul apărării securității naționale”, a mai transmis SRI.
Reacția Rusiei după ce un diplomat a fost declarat persona non grata
Rusia va răspunde deciziei României de a declara persona non grata un diplomat al Ambasadei ruse la București, a declarat Ministerul rus de Externe pentru TASS.
„Rusia va da un răspuns adecvat”, a declarat departamentul diplomatic rus.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
![](images/icon-carduri-donatii.png)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
![](thumb-202x110-t?/articole/189910.jpg)
Renumit profesor de drept din SUA, care a redactat Legea din 1989 privind armele biologice și antiterorismul, afirmă într-o declarație sub jurământ: “Serurile ARNm Covid-19 cu nanoparticule sunt arme de distrugere în masă”
![](thumb-202x110-t?/articole/167407.jpg)
AU VRUT SĂ-I TAIE CAPUL! Crimele din 13-15 Iunie 1990 povestite de martorii lor. AZI - MARȘUL GOLANILOR! Fenomenul Piața Universității și Mineriada expuse de ActiveNews. GALERIE FOTO, DOCUMENTE ale ARMATEI și RECHIZITORIUL
![](thumb-202x110-t?/articole/190000.jpg)
Victorie în instanță contra Ministerului Justiției - După 70 de ani s-ar putea afla unde se află osemintele lui Iuliu Maniu
![Ilustrație: ActiveNews după AZNews](thumb-202x110-t?/articole/190023.jpg)
Jandarmii LGBT au profanat o icoană a Mântuitorului la Cluj Napoca. AZNews: Abuz al Jandarmeriei la marșul homosexualilor: A amendat cu sume uriașe un grup de copii cu icoane, în timp ce parada agresivă LGBT a fost protejată!
![](thumb-202x110-t?/articole/189934.png)
Nou proces istoric în SUA: Hunter Biden a fost găsit vinovat pentru toate cele trei capete de acuzare - riscă 25 de ani de închisoare și o amendă de 750.000 de dolari
![Foto: EuropaFM](thumb-202x110-t?/articole/189921.jpg)
Cine se aseamănă, se adună: La fel ca penala Clotilde, useristul Radu Mihaiu nu acceptă înfrângerea. Cere intervenția BEC
Recomandările noastre
![Titu Maiorescu și mormântul lui Eminescu cu două torțe masonice întoarse împotriva victimei. Ulterior, Eminescu a fost înghesuit la Bellu între masonul Mihail Sadoveanu și stalinistul Traian Săvulescu, primul președinte al Academiei RPR, cel care a repudiat opera lui Brâncuși](thumb-130x82-c?/articole/190025.png)
Eminescu l-a scuipat pe Maiorescu și i-a strigat criptic în față, după arestare: ”Conspirație - O știu!/Ateul Maiorescu, Marele Mason”. VIDEO/DOC: Un general SIE a descifrat codul. Eminescu, ucis civil pe 28.06.1883 și fizic pe 16/28.06.1889. Coincidență?
![](thumb-130x82-c?/articole/116618.jpg)
16 iunie: 11 ani de la trecerea la Domnul a sfântului Părinte Justin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă. ”Vor veni vremuri în care numai cei ce vor simți harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rău. Cu mintea omenească va fi cu neputință de ales”
![Ilustrație: Mihai-Eminescu.ro](thumb-130x82-c?/articole/190004.jpg)
Prof. Ilie Bădescu: 15-16 Iunie – Ziua nașterii în Cer a Dreptului Eminescu. ”De din vale de Rovine/ Grăim, Doamnă, către Tine…”
Mărturia medicului care a primit creierul lui Eminescu: Mutilarea și profanarea moaștelor acestui martir nu a fost românească. Prof. Constantin Barbu: Eminescu a fost ucis pentru Transilvania și credința ortodoxă. DOCUMENTE: Interogatoriul și Autopsia
Secțiuni: Externe Justiție Armată Servicii Politic Prima pagină Știri
Persoane: Dorin Alexandru Piscan
Subiecte: Spionaj
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)