ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Steven van Groningen, șeful patronatelor bancare din România, a făcut afirmații care afectează independența justiției din România, susține CSM.

Inspecția judiciară a CSM nu are niciun dubiu: Steven van Groningen a încercat să pună presiune asupra judecătorilor, astfel încât aceștia să decidă în favoarea băncilor în procesele cu clienții.

"În ședința din data de 23 august 2016, plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că afirmațiile domnului Steven van Groningen, președinte al Patronatelor Bancare din România și CEO al Raiffeisen Bank, cuprinse în scrisoarea Consiliului Patronatelor Bancare din România transmisă CSM, MJ, INM și curților de apel, publicată pe site-ul 'lumeajustiției.ro' în data de 8 iulie 2016, sunt de natură să afecteze imaginea instanțelor judecătorești, aducând atingere independenței și imparțialității sistemului judiciar în ansamblul său", se arată într-un comunicat al CSM.

Verificările au fost efectuate de Inspecția Judiciară la solicitarea, din data de 19 iulie 2016, a președintelui CSM, ca urmare a sesizării deputatului Daniel Zamfir. Acestea au vizat afirmațiile lui Steven van Groningen referitoare la practica neunitară a instanțelor judecătorești în litigiile dintre bănci și clienții lor, având ca obiect rambursarea creditelor în valută, în special cele în franci elvețieni (CHF).

"Prin comentariile privind modul în care ar trebui interpretate anumite reglementări interne și europene pentru acordarea și rambursarea creditelor în valută exprimate în cuprinsul scrisorii au fost puse la îndoială soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești în favoarea clienților băncilor", se arată în comunicat.

CSM arată că solicitarea ca instanțele să țină cont de argumentele expuse în cadrul scrisorii pentru ca "actul de justiție să fie unul mai obiectiv și imparțial, în conformitate cu prevederile legale", afirmațiile în sensul că aplicarea reglementărilor invocate și a practicii judiciare a Curții de Justiție a Uniunii Europene "ar putea determina o abordare obiectivă a judecătorilor care sunt chemați să înfăptuiască justiția și a pune bazele unei aplicări corecte a legilor" sau că "instanțele procedează la o restricționare a circulației capitalurilor, ceea ce contravine legislației comunitare europene, care trebuie aplicată cu prioritate", induc ideea că judecătorii nu sunt imparțiali și nu aplică în mod corect reglementările din domeniul bancar în soluționarea litigiilor dintre consumatori și profesioniști.

"Exprimarea domnului Steven van Groningen a fost apreciată ca o critică la adresa soluțiilor pronunțate de instanțe în favoarea clienților băncilor, de natură să afecteze în mod direct întreg sistemul judiciar, cu scopul de a interveni în actul de justiție cu consecința influențării deciziilor magistraților în detrimentul clienților", precizează comunicatul.

Inspectorii judiciari au constatat că afirmațiile menționate reprezintă o imixtiune în activitatea justiției și pun sub semnul întrebării deciziile pronunțate de instanțe și profesionalismul judecătorilor, constituind totodată o formă de presiune asupra acestora, în contextul în care Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să se pronunțe într-o speță în legătură cu aceste cauze.

Plenul CSM a apreciat că afirmațiile lui Steven van Groningen încalcă limitele libertății de exprimare în raport cu activitatea magistraților, cu consecința afectării independenței și imparțialității sistemului judiciar în ansamblul său.

Cel care a sesizat imediat inspecția judidiciară a CSM a fost deputatul Daniel Zamfir.

"Sper să nu se lase influențate instanțele de acum încolo, am sesizat și MAE, că e cetățean străin, să respecte regulile și legile României.", a spus Daniel Zamfir, deputat PNL pentru ȘtirileProtv.ro.