Scandalos! Trei dintre cei șapte tineri din Vaslui care au violat o fată până la leșin se pregătesc de liberare condiționată, cu ajutorul recursului compensatoriu

Cei șapte violatori din Vaslui care au scandalizat opinia publică în 2015 violând o fată până la leșin se numără printre beneficiarii recursului comensatoriu, trei dintre ei pregătindu-se de liberarea condiționată.
Aceștia au fost condamnați în 2015 la pedepse cuprinse între 6 și 10 ani de închisoare.
Toți cei șapte tineri sunt în prezent încarcerați în Penitenciarul Vaslui, executându-și pedepsele în regim semideschis. Primii trei care urmează a înainta cererile de liberare condiționată sunt cei trei tineri care și-au recunoscut faptele, fiind condamnați în baza acordurilor de recunoaștere.
Surse din cadrul Penitenciarului Vaslui au precizat, pentru Adevărul, că Ioan Surleac, inculpatul care a primit pedeapsa cea mai mică, de șase ani de închisoare,, va fi propus pentru eliberarea condiționată în luna februarie, în timp ce Alin Rotaru și Bogdan Boicu, condamnați la 6 ani și 4 luni, respectiv 6 ani și 6 luni, vor fi propuși pentru eliberare condiționată după jumătatea anului în curs.
Din punct de vedere calendaristic, cei trei tineri nu au executat, până în prezent, decât jumătate din pedepsele primite, însă au câștigat zile de libertate în baza recursului compensatoriu, urmare a condițiilor grele de detenție invocate. Inițial, cei șapte tineri au fost încarcerați la Penitenciarul Iași, unde au executat pedepsele în regim închis. Acolo s-au plâns de condițiile grele de detenție. Pentru fiecare 30 de zile petrecute în condiții precare, deținuților, potrivit legii, li s-au acordat 6 zile ca fiind executate.
Cei șapte tineri, originari din localitatea Văleni, au fost arestați preventiv pe 12 noiembrie 2014, fiind acuzați că au violat ore în șir o elevă de 18 ani, pe care au acostat-o pe drumul de întoarcere de la școală spre casă. Ulterior, pe 9 aprilie 2015, au fost plasați în arest la domiciliu, măsură care a fost înlocuită cu controlul judiciar pe 22 iunie 2015. Pe 17 august 2015, pe fondul indignării fără precedent stârnite în rândul opiniei publice, cei 7 tineri au fost rearestați o dată cu pronunțarea sentinței de fond. Pe 11 noiembrie 2015 Curtea de Apel Iași a pronunțat sentința definitivă în acest caz și a decis pedepse mai mari pentru toți inculpații, cuprinse între 6 și 10 ani. Din condamnări, urma să se scadă cele aproape 12 luni de arest preventiv și arest la domiciliu. Până în prezent, cei 7 tineri din Văleni au executat aproximativ 36 de luni de închisoare.
Niciunul dintre ei nu a achitat daune morale victimei, deși instanța i-a obligat să-i plătească 70.000 de lei despăgubiri.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

Fabuloasa Motivare a Judecătorului Alexandru Vasile de la Ploiești prin care a fost ANULATĂ Lovitura de Stat a CCR. ”Se complică rău lucrurile...” - AVEM DOCUMENTUL
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Justiție Armată Servicii
Locații: Vaslui
Subiecte: Cei 7 violatori Viol Vaslui
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)