ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Anul trecut, ActiveNews relata despre cazul ieșit din comun al doamnei Simona Niculescu, care nu a putut intra în casa în care a crescut, și care îi aparține prin decizie judecătorească, din cauza unui sistem complicități între autorități și foștii chiriași.

Astfel, în loc ca procurorii să-i pună în aplicare decizia executorie de intrare în proprietate, doamna Niculescu s-a văzut trimisă în instanță de către aceștia pentru acuzația de necrezut dacă nu ar fi scrisă negru pe alb, că ar fi "sechestrat o pisică", aflată în podul casei sale.

Mai mult, decizia de urmărire penală împotriva Simonei Niculescu a fost luată de către un procuror care nu avea această capacitate legală, acuză femeia. Aceasta a postat pe internet documentul de numire al procurorului respectiv, care s-a petrecut la câteva luni de zile după ce luase decizia pe care, teoretic, nu avea voie s-o ia. Intentarea dosarului penal s-a făcut în 2011.

Simona Niculescu i-a trimis președintei completului de judecată al Judecătoriei Sector 1, care urmează să se pronunțe în privința acuzațiilor ce i se aduc, arătând cum stau faptele.

Iată ce afirmă doamna Niculescu :

 

Subsemnata NICULESCU Simona Lucia, inculpată în dosarul nr 33407/299/2014 al Judecătoriei sector 1, depun în termen legal prezentele, CONCLUZII RECAPITULATIVE, 

Prin care solicit să pronunțați achitarea mea, cu obligarea Ministerului Public la plata cheltuielilor de deplasare aferente procesului penal (urmărire penală și judecată) pentru motivele ce urmează.

Urmărită penal din data de 20 aprilie 2011 de către un procuror fără capacitate legală pentru a fi intrat pe poarta deschisă în curtea casei în care m-am născut, ajungem după peste un an și jumătate de instanță la termenul unui proces în care sunt acuzată de „violare de domiciliu”. Urmărirea penală a durat 3 ani și jumătate.

Cu toate că actele de naționalizare ale casei părinților mei fuseseră ANULATE de către instanță de mai mult de 10 ani de la comiterea pretinsei infracțiuni (Primăria fiind obligată din februarie 2001 să-mi lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul meu), cu toate că în casa mea figura ca și chiriaș un fost operator audio la Comitetul Central al Partidului Comunist Român care refuza să se mute deoarece „se obișnuise cu zona”, cu toate că i se prelungise de două ori peste termenul maxim legal (și fără nici o bază legală) contractul de închiriere asupra casei MELE, procurorul stagiar fără capacitate legală a refuzat să analizeze aceste aspecte, dispunând începerea urmăririi penale fără o singură audiere, fără a-mi da posibilitatea să consult dosarul, în Săptămâna Mare a Sfintelor sărbători de Paști.

La rândul ei, instanța a continuat să-mi încalce drepturile, a refuzat să audieze martori, să dispună efectuarea expertizelor solicitate pentru aflarea ADEVĂRULUI.

Polițiștii români, solicitați prin 112 în momentul comiterii „infracțiunii”, mi-au dat dreptate, nu m-au atenționat în nici un moment că aș face ceva greșit, nu m-au sancționat în nici un fel. Au înțeles importanța formulei executorii ce figura pe titlul meu de proprietate „NOI, PREȘEDINTELE ROMÂNIEI (Aici urmează cuprinsul hotărârii).
Dăm împuternicire și ordonăm organelor de executare să pună în executare prezenta hotărâre. Ordonăm agenților forței publice să acorde concursul la executarea acestei hotărâri, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea ei la îndeplinire, în condițiile legii.”

Prin rechizitoriu, procurorul, mai puțin sensibil la formula executorie, mă acuză în esență că nu aș fi respectat dispozițiile Legii 10 (intrată în vigoare peste 10 luni de la data pronunțării hotărârii definitive și irevocabile), milogindu-mă în continuare de Primărie să respecte hotărârile judecătorești, că nu aș fi apelat la un executor judecătoresc atunci când dețineam TITLU executoriu împotriva Statului (fără a băga în seamă jurisprudența constantă CEDO care enunță că atunci când un justițiabil are o creanță stabilită în instanță împotriva Statului nu este dator să recurgă la executarea silită, Statul fiind obligat să respecte DE BUNĂVOIE hotărârile judecătorești).

Procurorul mai enunță că intrând pe poarta mea, larg deschisă, montând un lacăt pe aceasta, rostind fraza istorică „Pe aici nu se mai trece” am înțeles să ocup domiciliul persoanei vătămate MANU MILITARI (înarmată de hotărâri judecătorești).


„Activitatea ILICIT PENALĂ a inculpatei constituie DE FACTO o veritabilă formă de justiție privată inacceptabilă într-un stat de drept”.

Stat de drept în care procurori stagiari fără drept de semnătură întocmesc acte de urmărire penală, în care instanța refuză să administreze probe, să afle adevărul, să judece pe temeiuri de drept.

Lupta de clasă continuă. Este ultimul și cel mai recent proces politic, în care se judecă vina vechilor familii ale țării noastre de a fi deținut proprietăți și de a nu se fi descurajat, judecându-se împotriva Statului după ce politrucii le ocupaseră casele abuziv iar administrația „democratică” refuza să respecte hotărârile judecătorești.


Doamna Procuror Laura DERIUȘ, în stil stahanovist, îmi face (fără nici cea mai mică umbră de dovadă) un veritabil proces de intenții, metodă tipic bolșevistă precum a fost pe larg descrisă în literatura de specialitate (Alexandru SOLJENÎȚÎN, „Arhipelagul Gulag”), ne-ezitând să susțină că „intenția directă cu care a acționat inculpata rezultă din modatitatea concretă de săvârșire, în sensul că inculpata a așteptat momentul când persoana vătămată lipsea de la domiciliu”.
Nici un element nu susține „intenția”, în nici un moment procuroarea nu aduce în susținerea afirmației că aș fi pândit vreo ocazie vreun început de dovadă, cât de mic.
„ACESTE ÎMPREJURĂRI” (care ???) exclud apărarea fantezistă și neconcordantă (de ce ???) a inculpatei în sensul că la momentul pătrunderii a avut reprezentarea că imobilul este gol și aparent părăsit”.


„Cu privire la apărarea inculpatei în sensul că pătrunderea în LOCUINȚĂ (am intrat în curte, nicidecum în casă), refuzul de a părăsi și ocuparea acestuia s-a făcut în exercitarea unui drept -considerată de inculpată drept o cauză justificativă- această apărare este neîntemeiată”.
Respectos atrag atenția doamnei procuror Laura PAUKER (Deriuș în civil) că „refuzul de a părăsi și ocuparea acestuia” a fost considerată de către POLIȚIE și de către Procurorul de serviciu la data comiterii așa-zisei „infracțiuni” un drept deplin, valabil și justificat. NUMAI o săptămâna mai târziu un procuror STAGIAR s-a gândit el mai bine, și a „recalificat faptele”, fără semnătura procurorului coordonator.
„Inculpata susține că a comis în mod justificat fapta, exercitând un drept, însă raportat la comiterea infracțiunii în forma pătrunderii fără drept în domiciliul persoanei vătămate, invocarea existenței și exercitării unui drept nu constituie o cauză justificativă”.
Acest ultim paragraf constituie prin redactare o sfidare la adresa oricărei logici. Dincolo de faptul că nu conține o minimă analiză a DREPTULUI aplicabil, ar ierarhizării acestuia (care drept era mai tare, al meu, de proprietar ?), doamna Ana DERIUȘ, printr-un silogism crunt folosește lipsa DUMNEAEI de analiză legală pentru a mă incrimina.
Dincolo de faptul că doamna Ana PAUKER Deriuș nu a făcut în nici un moment în acest rechizitoriu o analiză a dreptului meu de proprietate, a valabilității contractului „vătămatului”, a Sentinței civile nr. 1979 din 16.02.2001, pronunțată de Judecătoria Sector 1 București în dosar civil nr. 19558/2000 (cu 10 ani anterioară, investită cu formula executorie).


Toate aceste perle figurează la fila 182 verso al dosarului de urmărire penală.