ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, condamnat la opt ani de închisoare cu executare, a comentat pe Facebook dezbaterile de marți din Comisia pentru libertăți civile a Parlamentului European (PE) privind situația din România și modul în care vicepreședintele Frans Timmermans a șters pe jos cu Guvernul României. Vântu susține că  „unul ca Timmermans poate cere explicații doar subalternilor din subordinea lui directă, nu Guvernului unui stat suveran”  , subliniind că, având în vedere modul în care se iau deciziile în blocul comunitar, România ar trebui să iasă din UE.

Generație, este o greșeală a statului român să-și trimită premierul la Bruxelles pentru a-i da explicații unui amploaiat. Poziția pe care acesta a adoptat-o la adresa României exprimă poziția unui mic dar influent grup de state cu interese economice și politice ostile țării noastre. Gargara aia cu statul de drept, cu legile privind sistemul de justiție și politica penală nu este altceva decât pretextul folosit pentru a-și putea menține controlul asupra noastră. Premierul României trebuie să se întâlnească doar cu cei care au același rang în statele ostile și să se clarifice cu ei. Este o uriașă greșeală politică ca ditai premierul unei țări să dea explicații unor neica nimeni. Nu doar că nu ne ajută cu nimic, ci ne și penibilizează. Unul ca Timmermans poate cere explicații doar subalternilor din subordinea lui directă, nu Guvernului unui stat suveran.

Generație, România trebuie să bată cu pumnul în masă și să ceară ferm ca deciziile în forurile de conducere ale Uniunii Europene să se ia doar prin consens. În caz contrar, urgent trebuie să plecăm de acolo. În materialul care urmează să apară mâine pe blogul meu îți voi argumenta de ce trebuie să adoptăm această poziție.”, a scris Vântu pe Facebook.