Traian Băsescu: Livia Stanciu, numită la CCR pentru că i-a făcut două servicii majore lui Iohannis

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat că numirea Liviei Stanciu ca judecător la Curtea Constituțională este un semn de mulțumire din partea președintelui Klaus Iohannis pentru două servicii pe care aceasta i le-ar fi făcut.
„Dânsa (Livia Stanciu.n.r) a fost numită în primul rând pentru că i-a făcut două servicii majore lui Iohannis. Unu — nu l-a declarat incompatibil înainte de campania electorală sau chiar în timpul campaniei. Doi: prin influență, iaca un proces pierdut definitiv pentru o casă cu fals constatat de judecători este trimis la rejudecare la o curte de apel mai binevoitoare sau controlată. De ce s-a ales Curtea de Apel Argeș?", a declarat Băsescu pentru România TV.
Traian Băsescu a mai precizat că numirea Liviei Stanciu la CCR este o „mulțumire” a președintelui Iohannis.
„Nu zic că au avut loc negocieri. Eu zic că e pur și simplu mulțumirea lui Iohannis că l-a scos din belea de două ori. O dată putea să nu mai fie președinte dacă se judeca la timp sesizarea ANI. (...) Această chestiune care s-a întâmplat cel puțin din cunoștința mea doar pentru două persoane — rejudecarea unei hotărâri definitive, în cazul Rarinca și în cazul casei lui Iohannis. În mod cert e un semn de mulțumire pentru bunăvoință", a adăugat Traian Băsescu.
Traian Băsescu a mai declarat că numirea lui Stanciu este o greșeală, însă nu o acuză pe aceasta de lipsă de profesionalism.
Președintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul privind numirea Liviei Stanciu în funcția de judecător la Curtea Constituțională a României pentru un mandat de 9 ani.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

Fabuloasa Motivare a Judecătorului Alexandru Vasile de la Ploiești prin care a fost ANULATĂ Lovitura de Stat a CCR. ”Se complică rău lucrurile...” - AVEM DOCUMENTUL
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Justiție Armată Servicii
Persoane: Klaus Iohannis Livia Stanciu Traian Băsescu
Locații: București
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)