Unul dintre fiii lui Gheorghe Dincă le-a spus procurorilor că nu avea o relație bună cu tatăl său: Eu când veneam în România mergeam direct la socrii mei în comuna Deveselu

Unul dintre cei trei fii ai lui Gheorghe Dincă le-a spus procurorilor că nu avea o relație bună cu tatăl său, care era o persoană complicată și căuta mereu motive să facă observații. Fiul lui Dincă a mai declarat, potrivit Antenei 3, că în ziua răpirii Alexandrei Măceșanu, a văzut doi vecini ieșind din curtea inculpatului. Ulterior, unul dintre vecini a negat că ar fi intrat în curtea lui Gheorghe Dincă în acea zi, recunoscând doar că a stat la poartă și a vorbit cu acesta, iar a doua zi, când Alexandra a apelat numărul de urgență 112, Gheorghe Dincă i-ar fi spus vecinului că „are niște treabă” și a amânat ce aveau ei de făcut, informează Antena3.
Iată ce a declarat unul dintre fiii inculpatului dinaintea procurorilor:
„În anul 2002 am plecat de la domiciliu împreună cu fratele meu, Dincă Mihai Adrian, în Italia, orașul Vicenza, unde eram așteptați de tatăl nostru, Dincă Gheorghe, care lucra de câteva luni în domeniul construcțiilor la o firmă. Aici ne-am angajat cu ajutorul tatălui nostru ca muncitori necalificați. Am lucrat la o firmă de construcții împreună cu tatăl și fratele meu aproximativ 10 ani. La domiciliul din Mun. Caracal, strada Craiovei, nr. 169, a rămas mama mea, Dincă Elena, împreună cu un alt frate, pe nume Dincă Ionuț Tiberiu, care după aproximativ 5-6 luni a venit în Italia, unde s-a angajat la aceeași firmă de construcții. Pe toată perioada cât am stat în Italia, tatăl meu, Dincă Gheorghe, venea foarte rar acasă, doar o dată pe an. În Italia, tatăl meu a stat până în anul 2014, când din cauza unui accident de muncă a revenit la domiciliul din Caracal, unde nu mai locuia nimeni pentru că și mama plecase să lucreze în Italia.
Menționez că nici eu, nici frații mei, nu am avut niciodată o relație apropiată cu tatăl nostru pentru că acesta era o persoană care mereu găsea motive și făcea observații de fiecare dată. Referitor la relația dintre mama și tata, pot să declar că au avut o relație bună, doar că erau discuții pentru că în ultima perioadă tatăl meu se apucase de consumul băuturilor alcoolice. Declar că nu cunosc cu ce se ocupa tatăl meu pentru că eu când veneam în România mergeam direct la socrii mei în comuna Deveselu, județul Olt. Menționez că am trecut de câteva ori pe la domiciliul tatălui meu, dar nu am intrat din cauza curții care era neîngrijită. Nu mai țineam legătura cu tatăl meu pentru că de câteva ori am încercat să vorbesc cu el telefon, însă acesta nu vrea să îmi răspundă. Când am trecut pe la domiciliul lui și am strigat la acesta nu mi-a răspuns. Precizez că ultima dată am fost împreună cu fiul meu în apropierea sărbătorilor de iarnă la domiciliul tatălui meu, dar pentru că era beat nu prea am avut ce să vorbesc cu el.
Tatăl meu, fiind o persoană mai complicată, nu era dorit de copiii mei, motiv pentru care au refuzat de fiecare dată când le-am zis să mergem în vizită la acesta.
În ziua de 24.07.2019, am venit în Caracal și am trecut prin fața porții tatălui meu, însă nu am oprit. Împreună cu mine erau sora mea, Dincă Daniela, și o colegă de seviciu din Arad. Fac precizarea că pe 24.07.2019, orele 10, când am trecut prin fața porții tatălui meu, am văzut două persoane ieșind din curtea acestuia, doi vecini despre care știu că se numesc Vică și Fane”, a declarat unul dintre fiii lui Gheorghe Dincă în fața procurorilor.
Referitor la afirmația că, în ziua în care a dispărut Alexandra Măceșanu, au fost văzuți doi vecini, Vică și Fane, ieșind din gospodăria inculpatului, unul dintre aceștia a negat că ar fi intrat în curte, spunând că a vorbit cu Dincă la poartă. A doua zi, când l-a căutat din nou, acesta ar fi spus că „are niște treabă” și a amânat ce aveau ei de făcut.
„Nu am fost la Dincă în curte. De unde să știe copiii lui Dincă? Dacă eu spun că nu am fost deloc.. am dat declarații și la poliție și la procuratură. Nu am fost deloc în curte, am fost doar la poartă și am vorbit peste poartă. El băgase mașina în curte. Joi, 25.07, a venit la mine, trebuia să mergem să luâm grâu, și mi-a spus că are niște treabă și să o lăsăm pe mâine”, a povestit Vică, vecinul lui Dincă, citat de Antena3.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

Fabuloasa Motivare a Judecătorului Alexandru Vasile de la Ploiești prin care a fost ANULATĂ Lovitura de Stat a CCR. ”Se complică rău lucrurile...” - AVEM DOCUMENTUL
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Justiție Armată Servicii
Persoane: Alexandra Măceșanu Gheorghe Dincă
Subiecte: Alexandra, fata din Caracal
Organizații: Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)