Victor Ponta, audiat la DNA Oradea

Fostul prim-ministru Victor Ponta este audiat, marți, la DNA Oradea, în dosarul președintelui PSD Satu Mare, Mircea Govor, vicepreședinte al Consiliului Județean Satu Mare.
Victor Ponta a ajuns la sediul DNA Oradea în jurul orei 9.40,acesta fiind audiat ca martor în dosarul în care președintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, este acuzat de fapte de corupție.
Mircea Govor, care este și vicepreședinte al Consiliului Județean, a fost arestat preventiv, în 23 decembrie, în dosarul în care este acuzat de șantaj și intervenții la persoane din conducerea ANAF pentru numirea unor persoane propuse de el la Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP).
Govor era, din 17 decembrie, în arest la domiciliu, în urma unei decizii luate de judecătorul de drepturi și libertăți de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). Decizia a fost însă contestată atât de Govor, cât și de procurorii DNA, ICCJ dispunând ulterior definitiv arestarea preventivă a lui Mircea Govor.
Govor este acuzat de procurorii DNA Oradea de folosirea influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere în cadrul unui partid politic, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite (două infracțiuni), șantaj în formă agravată (patru infracțiuni).
Potrivit DNA, în perioada august-octombrie 2013, Mircea Vasile Govor, folosindu-se de influența și autoritatea funcțiilor deținute, prin intermediul lui Andrei Dolineaschi, a intervenit la persoane din conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pentru a obține numirea, detașarea, împuternicirea sau menținerea în funcții de conducere sau de execuție în cadrul nou înființatei Administrații Județene a Finanțelor Publice Satu Mare (AJFP) a unor persoane obediente lui ori intereselor de partid, pe alte criterii decât cele profesionale.
Mircea Govor mai este acuzat că, în perioada septembrie 2013 - martie 2014, a intervenit pe lângă aceleași persoane din conducerea ANAF pentru ca un apropiat să promoveze examenul pentru obținerea unui post de conducere ori de execuție în cadrul Direcției Regionale Antifraudă Oradea (instituție nou înființată) sau să obțină o funcție de conducere în cadrul AJFP Satu Mare, fără ca acest lucru să se materializeze ulterior.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

Fabuloasa Motivare a Judecătorului Alexandru Vasile de la Ploiești prin care a fost ANULATĂ Lovitura de Stat a CCR. ”Se complică rău lucrurile...” - AVEM DOCUMENTUL

SRS: Marian Enache, capo di tutti capi
Recomandările noastre
Secțiuni: Justiție Armată Servicii
Persoane: Victor Ponta
Locații: Oradea
Subiecte: Lupta anticorupţie
Organizații: Partidul Social Democrat (PSD)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)