Zarurile Serviciilor Secrete au fost aruncate deja? Marius Lazurca, decorat oficial de Patriarhia Rusiei, ar fi fost prezentat în SUA de Nicușor Dan drept ”Directorul SIE” - SURSE
Cunoscuta jurnalistă Anca Alexandrescu publică pe surse o informație care pare să conteste regulile democratice dintr-un stat de drept. Astfel, ea afirmă că consilierul dublu de la Cotroceni Marius Lazurca, decorat oficial de Patriarhia Rusiei prin supusul ei colonelul Vladimir Căntărean al „Întregii Moldove” de sub Patriarhiei Moscovei, a fost prezentat în SUA, chiar în fața Secretarului de Stat american, Marco Rubio, ca și cum ar fi deja „șef al SIE”. Chiar nu știm când a fost făcută desemnarea și cine a aprobat-o. Parlamentul României știe? Dar SIE? În plus: i s-a făcut controlul psihologic?
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Claudia Marcu: Ni se pregătește ceva! Rechiziția de bunuri și munca obligatorie a cetățenilor, introduse și în starea de alertă
Virgil Măgureanu rupe tăcerea: ”Călin Georgescu era câștigătorul sigur al alegerilor prezidențiale ANULATE ABUZIV. NU CRED O IOTĂ DIN CE S-A SPUS! Trump știe adevărul.” Cum ar trebui să fie viitorul șef SRI - VIDEO
Lovitură de teatru în dosarul lui Călin Georgescu: probe-cheie, eliminate. Dosarul se întoarce la Parchet
Av. Gheorghe Piperea: Solicit BNR să spună dacă sunt fluxuri de numerar din și către băncile din România, în special austriace, care vin din sau sunt destinate Ucrainei. MAI să ne spună dacă pune însoțitori și girofar pentru mafioții oficiali kieveni
Budapesta a descoperit și blocat pe teritoriul ei o sumă de 40 de milioane de dolari, 35 de milioane de euro și 9 kilograme de aur care urmau să ajungă în Ucraina. MAE ungar: Kievul trebuie să explice fluxurile de bani și dacă e implicată mafia războiului
Nicolae Radu: “Umbra lui Calin Georgescu” in legitimă apărare. De când amenințarea penală devine un instrument de intimidare editorială pentru presa din Romania?
Recomandările noastre
PS Ambrozie: Trebuie canonizați toți sfinții închisorilor care sunt pe ”lista de așteptare”. Biserica lui Hristos suntem toți. De ce nu mărturisiți? Vă e teamă de legile lui Vexler care sunt împotriva noastră? Luați exemplul Părintelui Justin cel Viu!
PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU: DE CE ÎNGĂDUIE DUMNEZEU RĂZBOIUL?
Prof. Ilie Bădescu: Ordine, organizări și războaie. Rolul poporului român. O interpretare ”obscurantistă”
Călin Georgescu dezminte noua făcătură securistică aruncată pe piață contra lui, la pachet cu celulele soroșist-useriste care acționează online: ”Nu am înființat și nu conduc niciun partid politic. PARTIDUL MEU ESTE POPORUL ROMÂN”
Secțiuni: Eveniment Justiție Armată Servicii Prima pagină Știri
Persoane: Anca Alexandrescu Marco Rubio Marius Lazurca Mitropolitul Vladimir al Chișinăului - Patriarhia Rusă Nicușor Dan
Locații: Palatul Cotroceni Palatul Parlamentului SUA
Subiecte: director SIE Servicii secrete
Organizații: Administrația Prezidențială a României Parlamentul Romaniei Serviciul de Informații Externe SIE
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)