50 migranți economici aduși din Vietnam, acuzați că au furat un câine și l-au mâncat, la Gilău, județul Cluj

Aproximativ 50 de vietnamezi aduși la muncă în Gilău sunt cercetați și vor fi audiați de procurorii din Cluj, după ce au fost acuzați că au furat un câine maidanez, l-au dus acasă, l-au tranșat și apoi l-au mâncat, informează Antena 3.
În urmă cu câteva zile, unii dintre ei ar fi furat un câine maidanez, pe care l-au dus acasă și apoi l-ar fi mâncat. O parte din câinele omorât a fost găsit în frigiderul muncitorilor.
„La data de 22 februarie, în jurul orei 08:40, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești au fost sesizați prin apel de urgență 112 cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras și probabil ucis un câine de rasă comună care se afla în curtea Castelului Rakoczi Banffy din comuna Gilău.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au demarat cercetările pentru stabilirea exactă a stării de fapt, identificarea autorilor și luarea măsurilor legale.
În cauză a fost înregistrat un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt și uciderea animalelor cu intenție fără drept”, se arată într-un comunicat al Poliției.
Mai departe, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin, iar vietnamezii vor fi aduși pentru audieri.
Audierile se vor întinde pe mai multe zile, având în vedere că muncitorii vietnamezi vor avea nevoie de translator pentru că nu vorbesc nici limba română, nici limba engleză.
Acești vietnamezi nu sunt primii veniți la muncă în județul Cluj. În Cluj Napoca, cetățenii din cartierul Gruia s-au plâns că 22 de srilankezi au fost aduși să muncească și au fost cazați în cartierul lor. Protestul lor a fost aspru criticat de presa locală, care l-a ignorat până ce a explodat cazul Ditrău.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Colegiul Pseudo-Medicilor reîncepe prigonirea Medicului Răzvan Constantinescu după ce acesta a ridicat problema MORȚILOR SUBITE din rândul cadrelor medicale în urma vaccinării cu seruri experimentale Covid. ”Abia aștept să-i umilesc din nou!”

Ziua de Vest: Fritz nu a primit cetățenia română. Confirmare oficială: Străinul care conduce Timișoara nu poate prelua USR după puciul anti-Lasconi

AL PATRULEA DECES SUBIT LA SPITALUL SF. SPIRIDON DIN IASI. După trei medici a picat și un brancardier

Teren intravilan de 3500 de metri aproape de malul lacului Buftea, în satul Mănăstirea, comuna Crevedia, la preț de apartament - Un loc ideal de mutat la casă pentru tine sau pentru mai mulți prieteni cât și o oportunitate de afaceri. VÂNZARE DIRECTĂ

La ce s-a ajuns: presa ieșeană aplaudă pedepsirea DIN PANDEMIE cu 5000 de lei, de către Jandarmerie, a unei bătrâne ”anti-vacciniste” cu o pensie de 1200 de lei pe lună. Tribunalul Iași a menținut sentința aberantă

Doliu în lumea artistică: fotograful Cornel Bodea a murit subit în timp ce fotografia la o nuntă
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Locale
Locații: Cluj-Napoca Ditrău (Harghita)
Subiecte: Ditrău Sri Lanka migranti Romania
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)