Accident în Neamț: Nouă persoane au murit după ce microbuzul în care se aflau a căzut în râul Bistrița

Un groaznic accident a avut loc miercuri noapte în județul Neamț: nouă persoane au murit după ce microbuzul în care se aflau a căzut de pe un pod și a ajuns într-un canal al râului Bistrița.
Un singur bărbat, care se afla pe bancheta din față a mașini, a reușit să să salveze. Microbuzul nu era destinat transportului de persoane, iar pasagerii erau înghesuiți, în spate, pe niște bănci improvizate.
O explozie la una dintre roți ar fi declanșat tragedia. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție iar 35 de salvatori au intervenit.
Secvențele derulate după producerea accidentului sunt cutremurătoare. 35 de militari de la ISU au muncit două ore ca să scoată din apa adâncă de câțiva metri microbuzul ticsit cu oameni.
Când s-a produs accidentul în vehicul erau 10 persoane. Șoferul și alți doi pasageri stăteau pe bancheta din cabina mașinii, iar ceilalți își găsiseră loc pe niște bănci din lemn improvizate în partea din spate, destinată transportului de marfă.
Victimele se întorceau de la muncă, din județul Alba. Mașina nu era destinată transportului de persoane, nefiind autorizată. Cea mai tânără victimă avea 17 ani.
Sigurul supraviețuitor al accidentului este un tânăr de 22 de ani, care este interntat în stare stabilă la spitalul din Piatra Neamț. Bărbatul este în stare de șoc.
Poliția a deschis dosar penal.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Colegiul Pseudo-Medicilor reîncepe prigonirea Medicului Răzvan Constantinescu după ce acesta a ridicat problema MORȚILOR SUBITE din rândul cadrelor medicale în urma vaccinării cu seruri experimentale Covid. ”Abia aștept să-i umilesc din nou!”

Ziua de Vest: Fritz nu a primit cetățenia română. Confirmare oficială: Străinul care conduce Timișoara nu poate prelua USR după puciul anti-Lasconi

AL PATRULEA DECES SUBIT LA SPITALUL SF. SPIRIDON DIN IASI. După trei medici a picat și un brancardier

Teren intravilan de 3500 de metri aproape de malul lacului Buftea, în satul Mănăstirea, comuna Crevedia, la preț de apartament - Un loc ideal de mutat la casă pentru tine sau pentru mai mulți prieteni cât și o oportunitate de afaceri. VÂNZARE DIRECTĂ

La ce s-a ajuns: presa ieșeană aplaudă pedepsirea DIN PANDEMIE cu 5000 de lei, de către Jandarmerie, a unei bătrâne ”anti-vacciniste” cu o pensie de 1200 de lei pe lună. Tribunalul Iași a menținut sentința aberantă

Doliu în lumea artistică: fotograful Cornel Bodea a murit subit în timp ce fotografia la o nuntă
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)